velit definitie

4 intrări

16 definiții pentru velit

VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

sursa: DEX '09 2009
permalink

VELÍT, veliți, adj. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

sursa: DEX '98 1998
permalink

VELÍT, veliți, adj. m. (Învechit, despre boieri) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor, de rangul întîi; mare. Să plătesc eu capitație? Eu, boier velit? ALECSANDRI, T. 37. Au dat jaloba lor la... boierii veliți a țării. NEGRUZZI, S. I 225. Privi de la fereastră pe... veliții boieri cu bărbile albe. FILIMON, C. 71. ◊ (Substantivat) Cu boierii sfatului, Caimacamii tîrgului, Veliții divanului. TEODORESCU, P. P. 506.

sursa: DLRLC 1955-1957
permalink

velít (înv.) adj. m., pl. velíți

sursa: DOOM 2 2005
permalink

velít adj. m., pl. velíți

sursa: Ortografic 2002
permalink

VELÍ vb. v. preface, schimba, transforma.

sursa: Sinonime 2002
permalink

VELÍT adj. v. mare.

sursa: Sinonime 2002
permalink

VELÍT s. v. magnat.

sursa: Sinonime 2002
permalink

VELÍT s.m. (La romani) Soldat din infanteria ușoară care stătea în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. ♦ Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infanterie ușoară. [Cf. fr. vélite, it. velite, lat. veles].

sursa: DN 1986
permalink

VELÍT s. m. 1. soldat din infanteria ușoară romană, în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. 2. soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infaterie ușoară. (< fr. vélite, it. velite)

sursa: MDN '00 2000
permalink

VELÍT ~ți adj. și substantival înv. (despre boieri) Care se afla pe treptele de sus ale ierarhiei rangurilor; de prim rang. /Din vel

sursa: NODEX 2002
permalink

velit a. 1. mare, de primul rang: eu, boier velit, să plătesc capitație! AL.; 2. fruntaș: niște veliți Poloni din avangardă BĂLC. [Formă grecizată din vel].

sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
permalink

velít adj. m. și s. (d. vel- cu sufix grecesc). Vechĭ. Boĭer mare. În Țara Românească eraŭ 19 boĭerĭ velițĭ: banu, vornicu, logofătu, spătaru, vistieru, cluceru, postelnicu, paharnicu, stolnicu, comisu, aga, serdaru, medelniceru, slugeru, pitaru, vornicu de Tîrgoviște, armașu, șătraru și cluceru de arie (Gĭur. 14). V. boĭer.