VELÍT, veliți, adj. (în Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

VELÍT, veliți, adj. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor; de rangul întâi; mare. – Vel + suf. -it.

VELÍT, veliți, adj. m. (Învechit, despre boieri) Care ocupa primul loc în ierarhia boierilor, de rangul întîi; mare. Să plătesc eu capitație? Eu, boier velit? ALECSANDRI, T. 37. Au dat jaloba lor la... boierii veliți a țării. NEGRUZZI, S. I 225. Privi de la fereastră pe... veliții boieri cu bărbile albe. FILIMON, C. 71. ◊ (Substantivat) Cu boierii sfatului, Caimacamii tîrgului, Veliții divanului. TEODORESCU, P. P. 506.

velít (înv.) adj. m., pl. velíți

velít adj. m., pl. velíți

VELÍ vb. v. preface, schimba, transforma.

VELÍT adj. v. mare.

VELÍT s. v. magnat.

VELÍT s.m. (La romani) Soldat din infanteria ușoară care stătea în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. ♦ Soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infanterie ușoară. [Cf. fr. vélite, it. velite, lat. veles].

VELÍT s. m. 1. soldat din infanteria ușoară romană, în fruntea legiunilor sau între cohorte și centurii. 2. soldat din armatele napoleoniene cu însărcinări de infaterie ușoară. (< fr. vélite, it. velite)

VELÍT ~ți adj. și substantival înv. (despre boieri) Care se afla pe treptele de sus ale ierarhiei rangurilor; de prim rang. /Din vel

velit a. 1. mare, de primul rang: eu, boier velit, să plătesc capitație! AL.; 2. fruntaș: niște veliți Poloni din avangardă BĂLC. [Formă grecizată din vel].

velít adj. m. și s. (d. vel- cu sufix grecesc). Vechĭ. Boĭer mare. În Țara Românească eraŭ 19 boĭerĭ velițĭ: banu, vornicu, logofătu, spătaru, vistieru, cluceru, postelnicu, paharnicu, stolnicu, comisu, aga, serdaru, medelniceru, slugeru, pitaru, vornicu de Tîrgoviște, armașu, șătraru și cluceru de arie (Gĭur. 14). V. boĭer.

veli vb. v. PREFACE. SCHIMBA. TRANSFORMA.

velit adj. v. MARE.

velit s. v. MAGNAT.