velință definitie

14 definiții pentru velință

corgán sn [At: H II, 240 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Velință.
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, folosită ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, sb. velenac.
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească groasă de lână albă sau vărgată în diferite culori, de obicei împâslită la piuă, întrebuințată ca pătură, cuvertură, covor etc. [Pl. și: velinți] – Cf. ngr. veléntza, scr. velenac.
VELÍNȚĂ, velințe, s. f. Țesătură țărănească de lînă, albă sau vărgată în diferite culori, cu care se învelește patul (v. cergă, lăicer, macat) sau care se întinde pe perete ori se așterne pe jos (v. scoarță, covor). Pe lada acoperită cu o velință, stăteau așezate și frumos păturite straiele mai de zile mari ale părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 138. El zări pe bătrînul armaș... zăcînd lungit pe spate pe o velință albă. ODOBESCU, S. I 66. În pat i-a așternut Velințe pestrițe. TEODORESCU, P. P. 77. ◊ Fig. Cu cît i se ridica velință de plumb de pe creierul lui cu atît regreta risipa puterilor sale. DELAVRANCEA, S. 152. – Pl. și: velinți (C. PETRESCU, R. DR. 4).
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
velínță s. f., g.-d. art. velínței; pl. velínțe
VELÍNȚĂ s. v. pătură.
VELÍNȚĂ s. v. covor, păretar, scoarță.
velínță (-țe), s. f. – Cergă, pătură, covor, cuvertură. – Mr. viledzà. De la Valencia (Schuchardt, Literaturblatt, 1893, 177; Meyer, Neugr. St., II, 17; Bogrea, Dacor., III, 738), prin mijlocire orientală, cf. ngr. βελέντσα, tc. velençe, alb. veljendzë, sb. velenca, pol. welenc. Der. din mag. Velencze „Veneția” (Miklosich, Fremdw., 135; Cihac, II, 452; Tiktin) pare mai puțin probabilă, cf. și bresc. valensana. Numele se datorează reputației vechilor țesături de Valencia. Ipoteza lui Pascu, I, 192 (tracul *vellenza, în legătură cu lat. vellus „lînă”) este de nesusținut. Este dubletul lui verincă, s. f. (Trans., covor). – Der. velințar, s. m. (vînzător de velințe).
VELÍNȚĂ ~e f. Țesătură țărănească groasă, de lână, albă sau în dungi colorate, folosită ca pătură, cuvertură sau covor. [G.-D. velinței] /<ngr. velentza
velință f. scoarță de lână, covor țărănesc. [Serb. VELENȚA, covor multicolor, primitiv covor de Veneția].
velínță f., pl. e (ngr. veléntsa, cergă de lînă, d. orașu catalan Valencia, renumit în țesăturĭ, de unde și alb. velĭendze, sîrb. velenac, ung. velence, pol. welenc. Lbk. 9129, și Dac. 3, 739). Munt. Lăvicer, țol de așternut pe pat.
velință s. v. COVOR. PĂRETAR. SCOARȚĂ.
VELINȚĂ s. cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, (pop.) plocat, țol, (reg.) lăicer, ogheal, poneavă, procov, procoviță, strai, țoală, (prin Mold. și Bucov.) prostire, (Transilv.) verincă. (~ de lînă pentru pat.)

velință dex

Intrare: velință
velință 1 pl. -e substantiv feminin
velință 2 pl. -i substantiv feminin