VELEITÁTE, veleități, s. f. Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité.

VELEITÁTE, veleități, s. f. (Livr.) Dorință, pretenție, ambiție (nejustificată). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléité.

VELEITÁTE, veleități, s. f. Pretenție, ambiție (nejustificată). Privește serios, aprobător sau dezaprobător, are veleități să conducă discuția. CAMIL PETRESCU, P. 55. Veleități neașteptate se treziră. Aripi ce nu se ridicase niciodată de la pămînt năzuiră spre cer. ANGHEL, PR. 97. Cînd aș găsi un turc luminat, care să voiască ca noi libertatea Principatelor, fără a se teme de veleități vrăjmășești din parte-ne, de față cu dînsul aș lucra pentru romînii din Austria. GHICA, A. 86.

veleitáte (-le-i-) s. f., g.-d. art. veleitắții; pl. veleitắți

veleitáte s. f. (sil. -le-i-), g.-d. art. veleității; pl. veleități

VELEITÁTE s. 1. v. ambiție. 2. pretenție, (înv.) pretenderisire. (Mai lasă ~ățile!)

VELEITÁTE s.f. Pretenție, dorință, ambiție (nejustificată). [Pron. -le-i-. / cf. fr. velléité, lat. sc. velleitas < velle – a voi].

VELEITÁTE s. f. pretenție, dorință, ambiție (nejustificată). (< fr. velléité)

VELEITÁTE ~ăți f. mai ales la pl. livr. Pretenție nejustificată; ambiție deșartă. [G.-D. veleității; Sil. -le-i-] /<fr. velleité

veleitate f. voință slabă și fără efect, dorință trecătoare.

*veleitáte f. (mlat. velléitas, -átis, d. lat. velle, a voi). Voință slabă și fără efect: a avut și el odată veleitatea de a fi prezident de republică.

VELEITATE s. 1. ambiție, pretenție, (reg.) inaghie. (Om lipsit de ~ăți.) 2. pretenție, (înv.) pretenderisire. (Mai lasă ~ățile!)