VELÁR1, -Ă, velare, adj., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

VELÁR1, -Ă, velare, adj. n. și f., s. f. (Sunet) care se articulează în partea posterioară a cavității bucale, prin atingerea sau prin apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului. – Din fr. vélaire.

VELÁR, -Ă, velari, -e, adj. (Despre consoane) Care se produce prin atingerea sau apropierea rădăcinii limbii de vălul palatului; gutural. ◊ (Substantivat, f.) Pronunțarea lui «h» ca o velară (notată fonetic χ) produce aproape. același efect acustic ca aceea a lui h laringal. GRAM. ROM. I 68.

velár adj. m., pl. velári; f. veláră, pl. veláre

veláră s. f., g.-d. art. velárei; pl. veláre

velár adj. m., pl. velári; f. sg. veláră, pl. veláre

VELÁR adj. (FON.) gutural. (Consoană ~.)

VELÁR, -Ă adj. Consoană velară (și s.f.) = care se produce prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural. [< fr. vélaire].

VELÁR2, -Ă adj., s. f. (consoană) care se pronunță prin apropierea bazei limbii de vălul palatului; gutural (2). (< velă + -ar, după fr. véliaire)

VELÁR ~ă (~i, ~e) și substantival lingv. Care se articulează în regiunea vălului palatal; gutural. Consoană ~ă. /<fr. vélaire

*velár, -ă adj. (lat. veláris, relativ la pînzele saŭ la velele corăbiiĭ). Gram. Care se produce la vălu palatin (în fundu guriĭ), ca sunetele k, ga, ha (numite și guturale). S. f. O velară, o consonantă velară.

VELAR adj. (FON.) gutural. (Consoană ~.)

VELÁR, -Ă adj. (< fr. vélaire): în sintagmele consoană velară, sunet velar și vocală velară (v.).