vegetațiune definitie

16 definiții pentru vegetațiune

VEGETÁȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale; mulțime de plante. ♦ Creștere, dezvoltare și întreținere a vieții unei plante. 2. Excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polip. [Var.: vegetațiúne s. f.] – Din fr. végétation, lat. vegetatio, -onis.
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație.
VEGETÁȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, zonă, țară etc., distribuite și asociate după anumite condiții naturale; mulțime de plante. 2. Excrescență care se formează, se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polip. [Var.: vegetațiúne s. f.] – Din fr. végétation, lat. vegetatio, -onis.
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație.
VEGETÁȚIE, vegetații, s. f. 1. Totalitatea plantelor dintr-o regiune, dintr-un mediu etc.; mulțime de plante. V. floră. Un brîu larg de vegetație curge, ca un bogat fluviu verde, prin mijlocul ogoarelor. BOGZA, C. O. 152. Vegetația era parcă ștearsă, cu adevărat decolorată de un soare necruțător. CAMIL PETRESCU, N. 90. Singura vegetație ce se prezintă ochilor consistă în niște tufe de palmieri pitici, ce actiper colnicii și unde nu se aude nici o ciripire de pasere. ALECSANDRI, O. 346. 2. (Biol.) Creșterea, dezvoltarea și întreținerea vieții unei plante. Perioadă de vegetație. 3. (Med.) Nume dat unor excrescențe care se dezvoltă pe corpul omului sau al animalelor; polipi. Tumoarea a început dinspre baza limbii sub forma unei vegetații de volumul unui bob de mazăre. PARHON, O. A. I 179. – Variantă: vegetațiúne (MACEDONSKI, O. IV 132) s. f.
VEGETAȚIÚNE s. f. v. vegetație.
vegetáție (-ți-e) s. f., art. vegetáția (-ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (-ți-i-)
vegetáție s. f. (sil. -ți-e), art. vegetáția (sil. -ți-a), g.-d. art. vegetáției; pl. vegetáții, art. vegetáțiile (sil. -ți-i-)
VEGETÁȚIE s. 1. (BOT.) înveliș vegetal. 2. (BOT.) v. floră. 3. v. verdeață. 4. v. creștere.
VEGETÁȚIE s.f. 1. Creșterea, dezvoltarea unei plante; totalitatea funcțiilor care permit dezvoltarea unei plante. 2. Totalitatea arborilor și a plantelor (dintr-o regiune, dintr-o țară etc.). 3. (Med.) Excrescență patologică care se formează la suprafața unui organ. [Gen. -iei, var. vegetațiune s.f. / < fr. végétation, lat.med. vegetatio].
VEGETAȚIÚNE s.f. v. vegetație.
VEGETÁȚIE s. f. 1. creștere, dezvoltare a plantelor; totalitatea funcțiilor care permit dezvoltarea unei plante. 2. totalitatea plantelor și a fitocenozelor care populează un anumit teritoriu. 3. (med.; pl.) excrescențe patologice care se formează la suprafața unui organ. (< fr. végétation, lat. vegetatio)
VEGETÁȚIE ~i f. Ansamblul plantelor care cresc pe glob sau într-o anumită regiune a lui. ~ tropicală. 2) Dezvoltarea, viața plantelor. 3) med. Excrescență patologică cărnoasă pe suprafața unei mucoase; polip. ~ nazală. [G.-D. vegetației; Sil. -ți-e] /<fr. végétation, lat. vegetatio, ~onis
vegetați(un)e f. 1. acțiunea de a vegeta; 2. desvoltarea vegetalelor; 3. fig. starea celui ce duce o vieață inertă, obscură; 4. (colectiv) arbori, plante: o vegetațiune puternică.
*vegetațiúne f. (mlat. vegetátio, -ónis). Acțiunea de a vegeta (o plantă care merge bine, un om care trăĭește retras orĭ o duce greŭ). Verdeață (plante, copacĭ): exuberanta vegetațiune tropică. Med. Crescătură, excrescență (în nas, gît saŭ urechĭ). – Și -áție. V. polip.
VEGETAȚIE s. 1. floră. (~ a unei țări.) 2. verdeață, (rar) verziș. (Toamna, cîmpul își pierde ~.) 3. creștere, dezvoltare. (Perioadă de ~ a plantelor.) 4. (MED.) adenoidită. (Suferă de ~.) 5. (MED.) polip. (I-a extras o ~.)

vegetațiune dex

Intrare: vegetație
vegetațiune substantiv feminin
vegetație substantiv feminin
  • silabisire: -ți-e