vecui definitie

11 definiții pentru vecui

VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui.
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A locui, a trăi, a petrece vreme îndelungată undeva sau cu cineva. – Veac + suf. -ui.
VĂCUÍ vb. IV v. vecui.
VECUÍ, vecuiesc, vb. IV. Intranz. A petrece vreme îndelungată undeva (sau cu cineva); a locui; a trăi. Ți-ai făcut casă de brad... în ea ca să vecuiești. MARIAN, Î. 242. [Națiile] ce vecuiau cu dînșii într-aceeași țară... începură a trata pe romîni ca o nație coprinsă. BĂLCESCU, O. II 210. Du-te unde popa nu toacă, Unde fată nu joacă, Acolo să vecuiești. ȘEZ. XII 183. ♦ Tranz. (Cu complement intern) Veacul mi l-am vecuit, Copiii mi-am căsătorit. BIBICESCU, P. P. 286. – Variantă: văcuí (DELAVRANCEA, S. 81) vb. IV.
vecuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 să vecuiáscă
vecuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vecuiésc, imperf. 3 sg. vecuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vecuiáscă
vecuì v. a trăi un timp îndelungat: națiile ce vecuiau în aceaș țară BALC. [V. veac].
văcuĭésc, V. vecuĭesc.
vecuĭésc și văcuĭésc v. intr. (d. veac). Îmĭ petrec veacu (vacu), trăĭesc: lupu văcuĭește în pădure, și bețivu în cîrcĭumă.
văcuí, văcuiesc, vb. intranz. – (arh.) A viețui; „a trăi cât și cum ai de trăit” (Țiplea, 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi, 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie, 1980): „Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia” (Papahagi, 1925: 885). – Din vac, veac (Scriban) + suf. -ui (MDA).
văcuí, vb. intranz. – (înv.) A viețui; „a trăi cât și cum ai de trăit” (Țiplea 1906). A petrece veacul, a locui pe vecie (Papahagi 1925). A-și face veacul, a împlini vremea, a sta vreme îndelungată (Antologie 1980): „Acolo lăcuia / Ș-acolo văcuia” (Papahagi 1925: 885). – Din vac „veac”.

vecui dex

Intrare: vecui
vecui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv
văcui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a intranzitiv