vecin definitie

19 definiții pentru vecin

VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., s. m., s. f. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (II) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. (în Evul Mediu, în Moldova) Țăran dependent de stăpânul feudal; rumân, iobag. – Lat. vicinus.
VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se află, stă alături, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S. m. și f. Persoană care trăiește, locuiește, se află alături sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alături. II. S. m. Țăran aservit stăpânului feudal din Moldova medievală, obligat să facă acestuia prestații în muncă sau să dea contribuții în natură ori în bani; rumân, iobag. – Lat. vicinus.
VECÍN3, -Ă, vecini, -e, s. m. și f. Persoană care se află, șade lîngă, alături sau în apropiere de cineva sau de ceva. Asupră-mi căutau frumoși admirativi ochii vecinei mele. GALACTION, O. I 58. Ce s-a ales din casa asta, Vecine Neculai al popii. GOGA, P. 19. Pe drumul de drumeți sărac Mai vezi fugind cîte-o vecină. COȘBUC, P. II 51. Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ Loc. adj. Din vecini = care se află în apropiere, în vecinătate. Le-aduci aminte De-o fată din vecini. COȘBUC, P. I 215. ◊ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = pe la cei din apropiere, din vecinătate. Puse cîrligul la ușa tinzii și plecă prin vecini să-și stîmpere amarul. VLAHUȚĂ, N. 25. Junele cimpence se duceau... să petreacă sărbătoarea în vecini. ODOBESCU, S. I 385.
VECÍN2, -Ă, vecini, -e, adj. Care șade, este, se află alături sau în apropiere de persoana care vorbește sau despre care se vorbește sau de obiectul în discuție; învecinat. Se dusese într-un sat vecin. DUMITRIU, P. F. 223. De la o masă vecină îi strigă un vecin. CAMIL PETRESCU, U. N. 222. Județele vecine erau cuprinse de valul răzvrătirii. REBREANU, R. II 84. Toate femeile din sat și de prin meleagurile vecine vorbeau despre soacra cu trei nurori. CREANGĂ, P. 16.
VECÍN1, vecini, s. m. (Mold.; în orînduirea feudală) Șerb. Stăpînul, pentru a sa mulțumire, rădica de prin sate toți vecinii cu gloata, de rămâneau țearinile nearate. ODOBESCU, S. A. 84. Vom ridica țara în picioare, vom ridica slugile și vecinii noștri. NEGRUZZI, S. I 141. C. Mavrocordat dezrobește vecinii. id. ib. 277.
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; adj. f., s. f. vecínă, pl. vecíne
vecín adj. m., s. m., pl. vecíni; f. sg. vecínă, pl. vecíne
LIMBA-VECÍNEI s. v. limba-cerbului, năvalnic.
VECÍN adj., s. 1. adj. v. învecinat. 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaș, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieș, (înv. și reg.) apropiaș, (Maram. și nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraș, împrejurean, răzeș, răzoraș. (~ul meu de casă.) 4. s. v. iobag.
vecín (-nă), adj.1. Apropiat, alăturat, proxim, imediat. – 2. (S. m.) În Mold., înv., supus în slujba feudalului. Mr. vițin, istr. vecin. Lat. večῑnus (Pușcariu 1869; Rew 9321), cf. vegl. vicain, it. vicino, prov. vezin, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, port. vizinho. – Der. vecină, s. f. (femeie care locuiește în apropiere); vecinătate (mr. viținătate), s. f. (proximitate, apropiere; starea de vecini dependenți de proprietarii de pămînt), posibil din lat. vῑcῑnĭtātem (Pușcariu 1870); vecini, vb. (a fi vecin; a face pe cineva servil), înv.; vecinie, s. f. (condiția de iobag supus) înv.; învecina, vb. refl. (a fi vecin); vecinaș, s. m. (înv., vecin, supus); vecinesc, adj. (de vasal, de supus).
vecín (-nă), adj. – Bovin. Lat. vaccinus (Candrea). Se folosește numai în numele de plantă limbă vecină, s. f. (Scolopendrium vulgare).
VECÍN2 ~i m. 1) Persoană care trăiește în vecinătate. 2) Persoană care se află alături. /<lat. vecinus
VECÍN1 ~ă (~i, ~e) Care se află în vecinătate; situat la o distanță relativ mică. Oraș ~. /<lat. vecinus
VECÍN3 ~i m. (în evul mediu) Țăran dependent, obligat să lucreze pământul stăpânului și să aducă contribuții în bani sau în natură; iobag; șerb; serv. /<lat. vecinus
vecin m. 1. cel ce stă, cel ce locuește lângă altul: are vecini buni; 2. șerb, în Moldova (numit în Muntenia rumân): piară orice proclet, țăran, vecin, stăpân! AL. ridică de prin sate toți vecinii cu gloata OD. [Lat. VECINUS; sensul 2 revine la «(țăran) vecin», adică pământean, lit. locuitor învecinat (sens deja familiar latinității medievale)]. ║ a. învecinat: țările vecine.
vecín, -ă adj. (lat. vicinus, vechĭ *vĕcĭnus, *sătean, *consătean, vecin (Nied. 82), d. vîcus, cartier, mahala, orășel, sat, fermă [cp. cu cĭofligar], rudă cu vgr. oîkos, domiciliŭ; it. vicino, pv. vezi, fr. voisin, cat. vehi, sp. vecino, pg. vezinho. Cp. cu *pesat, păsat din pîsatum și să 2 din sî. V. dieceză, econom, paroh). Care stă, se află orĭ locuĭește alăturĭ: un incendiŭ a izbucnit la vecin, vecina asta are limbă rea. Odinioară (lat. vicinus, sătean), șerb în Moldova, numit în Țara Românească rumân (Iorga, Ist. Arm. I, 59). Adj. Învecinat, apropiat: oraș vecin, țară vecină, inima e vecină stomahuluĭ (saŭ cu stomahu), cînele e vecin (seamănă) cu lupu. V. megieș și podan.
limba-vecinei s. v. LIMBA-CERBULUI. NĂVALNIC.
VECIN adj., s. 1. adj. alăturat, învecinat, (livr.) adiacent, (înv.) sinoriaș. (Locuri ~.) 2. adj. învecinat, limitrof, mărginaș, (reg.) megieș, mejdaș, (înv.) megieșesc, megieșit. (Pe teritoriul ~.) 3. s. (pop.) megieș, (înv. și reg.) apropiaș, (Maram. și nordul Transilv.) somsid, (înv.) împrejuraș, împrejurean, răzeș, răzoraș. (~ meu de casă.) 4. s. (IST.) iobag, rumân, șerb, (rar) serv, (înv.) prost. (Țăranul dependent se numea ~ în Moldova, „iobag” în Transilvania și „rumân” în Țara Românească.)
vecinul Costică expr. (eufem.) W.C.

vecin dex

Intrare: vecin (iobag)
vecin 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: vecin (subst., de alături)
vecin 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: vecin (adj.)
vecin 1 adj. adjectiv
Intrare: limba-vecinei
limba-vecinei substantiv feminin articulat (numai) singular