vechitură definitie

12 definiții pentru vechitură

VECHITURĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechime (1); uzură. – Vechi + suf. -tură.
VECHITÚRĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit, uzat; spec. haină uzată, zdreanță. 2. (Rar) Vechie (1); uzură. – Vechi + suf. -tură.
VECHITÚRĂ, vechituri, s. f. 1. Lucru vechi sau învechit; (în special) haină uzată. Comisul Manole se descătărămă de vechituri, trăgînd pe dînsul straie curate. SADOVEANU, P. J. 223. După ce vîndu corabia la un compatriot din Brăila, își cumpără o vechitură de vaporaș. BART, E. 324. Eu nu fac negoțătorie de vechituri. SLAVICI, N. II 312. Hală de vechituri v. hală (1). 2. (Rar) Faptul de a fi vechi (v. vechime); p. ext. uzură. Soldați... zăcea cu sutele în ploaie și în frig... înveliți în mantale transparente de vechitură și de gloanțe turcești. GHICA, la CADE.
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri
VECHITÚRĂ s. 1. zdreanță, (pop.) treanță. (O ~ de haină.) 2. rablă, rugină, ruginitură, (reg.) răbăgie, roajbă. (O ~ de pușcă.)
VECHITÚRĂ s. v. vechime.
VECHITÚRĂ ~i f. Obiect vechi, mai ales de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. Piață de ~i. /vechi + suf. ~tură
vechitură f. lucru vechiu.
vechitúră f., pl. ĭ. Vechĭ. Vechime: vechitura vremurilor (N. Cost.). Azĭ. Lucru vechĭ (maĭ ales haĭne): un Jidan care cumpăra vechiturĭ.
vechitu s. v. VECHIME.
VECHITU s. 1. zdreanță, (pop.) treanță. (O ~ de haină.) 2. rablă, rugină, ruginitură, (reg.) răbăgie, roajbă. (O ~ de pușcă.)

vechitură dex

Intrare: vechitură
vechitură substantiv feminin