VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĭ.

VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka.

VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întâmplare, noutate care se aduce sau ajunge la cunoștința cuiva; știre, informație. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = deodată, subit, pe neașteptate. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a înștiința, a vesti. A prinde de veste = a afla ceva (la timp). Ce (mai) veste? = ce (mai) e nou? ce noutăți știi? 2. Zvon; p. ext. faimă, renume. ◊ Expr. A (i) se duce cuiva vestea sau a se duce vestea de ceva = a ajunge foarte cunoscut, vestit, renumit. – Din sl. vestĩ.

VÉȘCĂ, vești, s. f. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă (mai ales sită). – Din ucr. večka.

VÉSTE, vești, s. f. 1. Fapt, întîmplare, noutate care se aduce la cunoștința cuiva; știre, informație. Mi-a comunicat veste bună despre prietinul meu. SADOVEANU, N. F. 139. Vestea că direcția refuză să pună lui Bozan piciorul s-a întins vertiginos în uzină. SAHIA, N. 35. Citind aceste vești, împăratul a rămas dus pe gînduri. CARAGIALE, O. III 89. ◊ (Personificat) Vestea alergase ca focul din prag în prag. SDOVEANU, O. VII 79. ◊ Loc. adv. Fără (de) veste = subit, deodată, pe neașteptate. Convoiul, fără, veste A pornit încet la vale. TOPÎRCEANU, B. 20. La urma urmelor, unde nu-i dă și Trăsnea, cel uricios, un pupoi fără veste. CREANGĂ, A. 98. Pornindu-mă a-ți vorbi despre vînătoare, mă văz fără veste pribegind pe răzoarele literaturii. ODOBESCU, S. III 12. ◊ Expr. A da de veste = a aduce la cunoștință, a duce vestea, a înștiința, a vesti. Da Manea și cu Neculai unde-s? I-am trimis pe drum înainte, să ni dea de veste cînd o auzi ceva. BUJOR, S. 152. A prinde de veste (sau, învechit, a lua veste) = a afla. Să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste. CREANGĂ, P. 29. Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste. EMINESCU, O. I 147. Luînd veste de venirea sa. Îi ieși spre întîmpinare. GORJAN, II. I 2. (Transilv.) A lua de veste = a observa, a remarca, a vedea. Cimpoieru-i ia de veste. Stă o clipă, hodinește. Schimbă hora-n cînt de jale. GOGA, P. 101. Ce (mai) veste? = ce e nou? ce noutăți știi? Noroc bun, tînăr voinic! Ce veste, de unde vii? ALECSANDRI, P. P. 21. Ce veste, frumoasa mea doamnă? NEGRUZZI, S. I 145. (în legătură cu poveste) Aminteri, ce mai veste-poveste pe la dv.? CARAGIALE, O. VII 178. 2. (Mai ales în construcție cu verbele «a merge», «a se duce», «a ajunge» etc.) Zvon; p. ext. faimă, renume. Se dusese vestea în lume de cei doi minunați coconi. CARAGIALE, O. III 93. Lățitu-s-a vestea-n lume De frumseța Chiruții. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. Vestea-n țeară a agiuns De un hoț cu nume Tuns. ALECSANDRI, P. P. 162. ◊ (În legătură cu poveste) A rămas veste și poveste din bătrîni din oameni buni...ȘEZ. V 510.

VÉȘCĂ, vești, s. f. Coaja anumitor copaci, din care se face marginea circulară a sitelor, cercul din jurul pietrelor de moară și al rîșnițelor etc.; p. ext. obiect făcut din această coajă. V. văcălie. Împungînd cu acul în ghergheful întins pe veșca de sită, alegea un trandafir. SADOVEANU, Z. C. 245. Steaua [colindătorilor] se face dintr-o veșcă sau văcălie de coajă de tei. PAMFILE, CR. 127. Împrejurul pietrelor se află un cerc făcut din coajă de copac, numit veșcă... și care împiedică risipirea făinei. DAMÉ, T. 153. Rîșnița are împrejur o veșcă, ca să nu se irosească făina. ȘEZ. VIII 91. ◊ Expr. A fi trecut și prin ciur și prin veșcă = a fi trecut prin multe, a avea experiență; a fi trecut și prin ciur și prin dîrmon, v. ciur.

véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. véști

véșcă s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești

véste s. f., g.-d. art. véștii; pl. vești

véșcă s. f., g. -d. art. véștii; pl. vești/véște

VÉSTE s. 1. v. știre. 2. mesaj, știre, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~...) 3. v. informație. 4. cunoștință, informație, știre, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?) 5. faimă, renume, (rar) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.)

VÉSTE s. v. strigări, vestiri.

VÉȘCĂ s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

véste (vești), s. f. – 1. Știre, noutate, zvon. – 2. Faimă. Sl. vĕstĕ „faimă” (Miklosich, Lexicon, 122; Cihac, II, 455), de la vidĕti, viždą „a vedea”, cf. poveste, vedenie. – Der. vesti, vb. (a anunța); vestit, adj. (faimos, celebru); vestitor, adj. (care anunță, care vestește); prevesti, vb. (a anunța, a prezice), din sl. prĕdŭvĕstiti; prevestitor, adj. (care prezice, profetic); vestnic, s. m. (trimis), înv.

VÉSTE vești f. Informație care se aduce la cunoștința cuiva; știre; noutate; mesaj. ◊ Fără de ~ (sau pe neprins de ~) pe neașteptate; deodată. A da de ~ a anunța; a înștiința. A prinde de ~ a afla. 2) Comunicare orală neconfirmată; zvon. ◊ A i se duce (sau a-i merge) cuiva ~ea a deveni foarte cunoscut. A-i merge (sau a i se duce) ~ea ca de popă tuns. v. POPĂ. [G.-D. veștii] /<sl. vĕsti

VÉȘCĂ ~ti f. 1) Coajă de ulm sau de tei folosită la confecționarea diferitelor obiecte (mai ales site, ciururi). 2) Obiect din astfel de coajă. /<sl. vĕțko

véșcă, véște, s.f. (reg.) 1. văcălie. 2. tipar în care se pune cașul.

veste f. 1. știre: veste bună; a da de veste, a informa; a prinde de veste, a afla: fără veste, pe neașteptate; 2. renume: mers-au vestea ’n lume AL. [Slav, VĬESTĬ, anunțător].

veșcă f. 1. tipar în care se strânge cașul; 2. Mold. văcălie: a fi purtat și în ciur și în veșcă, a trece prin ciur și prin dârmon, a fi deprins cu toate necazurile. [Cf. ung. VÉSKA, baniță, cutie].

învắsc, -văscút, a -véște și (în)veștésc v. tr. (lat. investire, a îmbrăca, d. vestis, veșmînt, haĭnă; it. vestire, pv. sp. pg. vestir, fr. vêtir. – Învăsc, înveștĭ, învește, să învească, întocmaĭ ca cresc). Vechĭ. Azĭ lit. (numaĭ formele’n -uĭ, ut). Îmbrac: un prunc învăscut în scutice. Fig. Poet. Învăscut în raze, înconjurat de raze. Refl. Ignoranța se învăscuse într’înșiĭ (Petrașcu, Fig. lit. contemp. 205), păcatu s’a învăscut în om.

véste f., pl. ștĭ (vsl. vĭesti, veste, d. vĭedĭeti, a ști, și vidĭeti, a vedea. V. poveste, vedenie, s-po-vedesc). Știre, informațiune, lucru anunțat: a trimete veste, a sosi veste. Fără (de) veste, de odată, pe neașteptate: a sosi fără de veste. A da de veste, a trimete veste, a informa, a semnala: a da de veste cuĭva de cele ce i se uneltesc. A prinde de veste, a afla, a observa: cînd am prins de veste, focu se întinsese mult. A merge vestea, a se răspîndi zvonu, renumele: ajunsese un învățat de-ĭ mersese vestea. Ce maĭ veste-poveste? ce maĭ știĭ, ce maĭ noŭ, ce aĭ de spus?

véșcă f., pl. ște, ștĭ și șcĭ, și (Trans. și) vécă și veacă, pl. vecĭ (vsl. vĭeko, pleoapă, capac; rus. vĭeko, coșuleț, pleoapă, dim. vĭečko, coșuleț, de unde și ung. véska, oboroc). Văcălie. Tiparu în care se pune cașu. A fi trecut și pin cĭur, și pin veșcă (și pin sită, și pin cĭur saŭ și pin cĭur, și pin dîrmon), a fi trecut pin toate relele, a avea experiența vițiilor.

veștésc, V. învăsc.

veste s. v. STRIGĂRI. VESTIRI.

VESTE s. 1. știre, (rar) semn, (înv.) cuvînt, glas, havadiș, pliroforie, ștafetă, (turcism înv.) mujdea. (Așteaptă cu nerăbdare o ~ de la el.) 2. mesaj, știre, (înv.) solie. (I-a transmis următoarea ~...) 3. comunicare, informație, înștiințare, știre. (A primit o ~ de mare importanță.) 4. cunoștință, informație, știre, (prin Transilv.) hir, (înv.) mărturie, pliroforie, știință. (Ai vreo ~ despre el?) 5. faimă, renume, (rar) pomină. (I-a mers ~ pretutindeni.)

VEȘCĂ s. 1. văcălie, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (TEHN.) (reg.) strat, (Transilv.) veacă. (~ de la pietrele morii.)

véșcă, vești, s.f. – (reg.) 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR, 1956: 178): „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu, 2001: 340). – Din ucr. dial. večka (DEX, MDA).

véșcă, vești, s.f. – 1. Coajă de copac din care se face marginea circulară a sitelor. 2. Cercul de lemn ondulat, din jurul pietrelor de moară și al râșnițelor, care nu permit să iasă făina afară (ALR 1956: 178): „Îi colbu care se strânje la veșca morii” (Bilțiu 2001: 340). – Din ucr. veska (Felecan 1983).

a-i merge buhul / vestea (ca de popă tuns) expr. a fi foarte cunoscut (în special prin acțiuni negative).