VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VÉȘTED, -Ă, veștezi, -ede, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Lat. *vescidus (<vescus).

VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted.

VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.

VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VÉȘTED, -Ă, veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante sau părți ale lor) Care și-a pierdut prospețimea, seva; ofilit. ♦ (Despre locuri, suprafețe etc.) Pe care vegetația și-a pierdut prospețimea, s-a ofilit. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorât. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de vioiciune; ofilit. 3. (Despre culori) Lipsit de strălucire; palid, șters, mort. – Din lat. *vescidus (< vescus).

VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí, vb. IV.] – Din veșted.

VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.

VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VÉȘTED, -Ă, veșteji și veștezi, -de, adj. 1. (Despre plante și părți ale lor, p. ext. despre locul unde cresc plantele) Care și-a pierdut prospețimea; care a început să se usuce; veștejit, ofilit. Și cine s-ar opri să plîngă O frunză veștedă-n cărare, Cînd codrii freamătă alături Și rid în răsărit de soare. GOGA, C. P. 119. Ce triste-mi stați acuma și zdrobite!.. Flori veștede, flori moarte, flori iubite. IOSIF, P. 37. În cîmpul veșted iată un fir de iarbă verde Pe care-ncet se urcă un galbin gîndăcel. ALECSANDRI, P. III 25. ♦ (Rar, despre crengi) Lipsit de frunze, despuiat. Codru-i jalnic ca și mine... Pică-i frunza, toată bine, Cu crengi veștede rămîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ♦ Fig. Lipsit de culoare, mohorît. Deprins cu toamna veștedă din șes, nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe... cu care toamna de sub munți înveșmînta grădinile. GALACTION, O. I 93. 2. Fig. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) Lipsit de vlagă, de prospețime sau de vioiciune; uscat, ofilit. Cu inima veștedă am trecut mai departe pe linia satului. SADOVEANU, A. L. 183. Atunci din ochii veștezi... Tăcind a șters femeia o lacrimă. COȘBUC, P. I 142. Pe cîmpiile tale și pe drumuri, trec fețe serbede și veștede, fluierînd doine dureroase. RUSSO, O. 42. ◊ (Substantivat, popular) Te rog și pe mine a mă scrie... Cu viii, cu rumenii, Nu cu morții, veștezii. MARIAN, Î. 179. 3. Fig. (Despre culori) Palid, șters, mort. Înaripata molie... bătînd fantastic din aripioarele ei făcute din veștede culori. ANGHEL, PR. 4. În umerii obrajilor slomnea acea roșață veștedă a ofticoșilor. VLAHUȚĂ, N. 150.

VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. (Și în forma vesteji) 1. Refl. (Despre plante și părți ale lor) A-și pierde prospețimea, a deveni veșted, a începe să se usuce; a se ofili. Dacă o floare se vestejește, oare altă floare nu reînvie mult mai strălucitoare în primăvară? HOGAȘ, M. N. 110. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veștejit. BOLINTINEANU, O. 182. Florile s-au veștejit De cînd tu le-ai părăsit. ALECSANDRI, P. I 109. ◊ (Poetic) Se veștejește floarea frumoasei tinereți. ALECSANDRI, O. 80. (Tranz.) Mi-au luat-o, mi-au răpit-o și deodată au veștejit Floarea sufletului tînăr ce-nflorea l-al slavei soare. DAVILA, V. V. 101. 2. Refl. și (rar) intranz. (Despre oameni-și despre ceea ce ține de natura omenească) A se ofili, a slăbi, a lîncezi, a îmbătrîni; a se trece. Frumusețea veștejește, Dar înțelepciunea crește. PANN, P. V. III 147. Bade, de dragostea ta, M-am veștejit ca iarba. HODOȘ, P. P. 34. A pus fața la pămînt, Ci n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Tranz. (Învechit și popular) Își veștejea fața de inimă rea. PANN, P. V. I 42. [Dragostele] m-au uscat, m-au vestejit Ca stejarul înfrunzit Cînd de brumă e atins. ALECSANDRI, P. P. 244. ♦ Tranz. Fig. A păta; a dezonora. Întreprinseră acum a da lui Potcoavă coroana frăține-său... vestejită de trei ani pe fruntea unui trîndav cirac al Porței otomane. HASDEU, I. V. 183. Femeia cea mîndră și ușure de minte calcă în picioare credința jurată soțului ei, vestejește onoarea sa și a familiei. FILIMON, C. 201. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a înfiera. Îi veștejește faptele. – Variante: veștezí (ALECSANDRI, P. I 109, CONACHI, P. 12), vestejí vb. IV.

VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.

véșted adj. m., pl. véștezi; f. véștedă, pl. véștede

veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă

véșted adj. m., pl. véștezi; f. sg. véștedă, pl. véștede

veștejí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 sg. și pl. veștejeáscă

VÉȘTED adj. 1. v. ofilit. 2. mort, uscat. (Frunză ~.)

VÉȘTED adj. v. fanat, trecut.

VEȘTEJÍ vb. 1. v. ofili. 2. v. îmbătrâni.

VEȘTEJÍ vb. v. blama, condamna, dezaproba, fana, înfiera, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza, trece.

Veșted ≠ viguros, viu, violent

A se veștezi ≠ a-și reveni, a se înviora

véșted (-dă), adj. – Ofilit, uscat. – Mr. veaștid. Lat. viscĭdus „acru, amar” (Cipariu, Principii, 395; Densusianu, Hlr., 39; Iordan, Dift., 119; REW 9271; cf. împotrivă Pușcariu 1877), cf. sard. biskidu „rînced”. Semantismul presupune o fază intermediară „trecut, stricat”. Der. din lat. *vescĭdus de la vescus „slăbit” (Candrea, Éléments, 13; Pușcariu 1877; Philippide, II, 661; Rosetti, I, 172) nu pare preferabilă. – Der. veșteji (var. înv. veștezi), vb. (a se ofili, a se usca).

VÉȘTED ~dă (~zi, ~de) 1) (despre plante) Care este fără vlagă și frăgezime; ofilit. 2) fig. (despre persoane) Care și-a pierdut prospețimea fizică; ofilit. 3) fig. (despre culori) Care nu mai are aspect; deteriorat prin uzură; șters; spălăcit. /<lat. vescidus

A VEȘTEJÍ ~ésc tranz. 1) A face să se veștejească. 2) fig. (persoane) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama; a înfiera. /Din veșted

A SE VEȘTEJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre plante) A deveni veșted; a-și pierde vlaga și frăgezimea; a se ofili. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /Din veșted

veșted a. 1. care a început să se usuce: floare veștedă; 2. fig. pălit: veștedă de plâns. [Cf. lat. *VESCIDUS, din VESCUS, slab, pipernicit].

veștejì v. 1. a (se) face veșted: soarele veștejește florile; 2. fig. a altera frăgezimea, puritatea: necazurile au veștejit tinerețele sale; 3. a defăima, a necinsti: a veșteji reputațiunea cuiva.

véșted, -ă adj. (lat. *viescĭdus, d. viescĕre, a se veștezi, infl. poate de vĭscĭdus, cleĭos, cofleșit, d. vĭscum, vîsc. Nu e nevoĭe să presupunem un *vêscidus, d. vêscus, slab, nehrănit. It. viscido). Moleșit, vorbind de frunzele, florile și unele poame rupte din tulpina lor: Salata de lăptucĭ făcută ĭerĭ e veștedă azĭ. Fig. Ofilit: o față veștedă. V. uscat.

veștejésc și (est) -zésc v. tr. (d. veșted, ca netezesc d. neted, ĭar -jesc supt infl. luĭ ș orĭ ca rătunzesc, -jesc). Fac veșted: soarele prea tare veștezește florile. Fig. Ofilesc: necazurile l-aŭ veștezit. Critic aspru, reprobez (după fr. flétrir): a veștezi purtarea unuĭ trădător. V. refl. Florile s’aŭ veștezit. – Vechĭ și P. P. și intr.: floarea veștezește.

veșted adj. v. FANAT. TRECUT.

VEȘTED adj. 1. galben, îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veștejit, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o floare ~.) 2. mort, uscat. (Frunză ~.)

veșteji vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. FANA. ÎNFIERA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA. TRECE.

VEȘTEJI vb. 1. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) trece, a (se) usca, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.) 2. a îmbătrîni, a se trece, (înv.) a se învechi, a (se) mători. (X s-a ~ de tot!)