VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VESTEJÍT, -Ă adj. v. veștejit.

VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí vb. IV] – Din veșted.

VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.

VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.

VEȘTEZÍT, -Ă adj. v. veștejit.

VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VESTEJÍT, -Ă adj. v. veștejit.

VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină veșted (1); a (se) ofili. 2. Refl. și intranz. Fig. (despre oameni) A-și pierde forța, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbătrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A păta, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) veștezí, vb. IV.] – Din veșted.

VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. Veșted. [Var.: vestejít, -ă, (pop.) veștezít, -ă adj.] – V. veșteji.

VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.

VEȘTEZÍT, -Ă adj. v. veștejit.

VESTEJÍ vb. IV v. veșteji.

VESTEJÍT, -Ă adj. v. veștejit.

VEȘTEJÍ, veștejesc, vb. IV. (Și în forma vesteji) 1. Refl. (Despre plante și părți ale lor) A-și pierde prospețimea, a deveni veșted, a începe să se usuce; a se ofili. Dacă o floare se vestejește, oare altă floare nu reînvie mult mai strălucitoare în primăvară? HOGAȘ, M. N. 110. Însă toamna a venit, Plopul meu s-a veștejit. BOLINTINEANU, O. 182. Florile s-au veștejit De cînd tu le-ai părăsit. ALECSANDRI, P. I 109. ◊ (Poetic) Se veștejește floarea frumoasei tinereți. ALECSANDRI, O. 80. (Tranz.) Mi-au luat-o, mi-au răpit-o și deodată au veștejit Floarea sufletului tînăr ce-nflorea l-al slavei soare. DAVILA, V. V. 101. 2. Refl. și (rar) intranz. (Despre oameni-și despre ceea ce ține de natura omenească) A se ofili, a slăbi, a lîncezi, a îmbătrîni; a se trece. Frumusețea veștejește, Dar înțelepciunea crește. PANN, P. V. III 147. Bade, de dragostea ta, M-am veștejit ca iarba. HODOȘ, P. P. 34. A pus fața la pămînt, Ci n-a pus-o să-nflorească, Ci-a pus-o să veștejească. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 148. ◊ Tranz. (Învechit și popular) Își veștejea fața de inimă rea. PANN, P. V. I 42. [Dragostele] m-au uscat, m-au vestejit Ca stejarul înfrunzit Cînd de brumă e atins. ALECSANDRI, P. P. 244. ♦ Tranz. Fig. A păta; a dezonora. Întreprinseră acum a da lui Potcoavă coroana frăține-său... vestejită de trei ani pe fruntea unui trîndav cirac al Porței otomane. HASDEU, I. V. 183. Femeia cea mîndră și ușure de minte calcă în picioare credința jurată soțului ei, vestejește onoarea sa și a familiei. FILIMON, C. 201. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a înfiera. Îi veștejește faptele. – Variante: veștezí (ALECSANDRI, P. I 109, CONACHI, P. 12), vestejí vb. IV.

VEȘTEJÍT, -Ă, veștejiți, -te, adj. (Și în forma vestejit ) 1. (Despre plante și părți ale lor; p. ext. despre locul unde cresc plantele) Veșted (1). Vîntu-o foaie vestejită Mi-au adus, mișcînd fereasta. EMINESCU, O. I 125. Vesela verde cîmpie acu-i tristă, veștejită. ALECSANDRI, P. A. 111. Trandafir roșu-nflorit Și la urmă vestejit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. 2. Fig. (Despre oameni și părți ale corpului lor) Veșted (2). Smaranda, veștejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei și zîmbi fericită un moment. REBREANU, R. I 140. Fira privea... Doi bujori tînjiți, Doi ochi veștejiți. COȘBUC, P. II 160. Ne-ați venit apoi... Vestejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil. EMINESCU, O. I 151. – Variante: veștezít, -ă (EMINESCU, N. 79), vestejít, -ă adj.

VEȘTEZÍ vb. IV v. veșteji.

VEȘTEZÍT, -Ă adj. v. veștejit.

veștejí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 să veștejeáscă

veștejí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. veștejésc, imperf. 3 sg. veștejeá; conj. prez. 3 sg. și pl. veștejeáscă

VEȘTEJÍ vb. 1. v. ofili. 2. v. îmbătrâni.

VEȘTEJÍ vb. v. blama, condamna, dezaproba, fana, înfiera, proscrie, reproba, respinge, stigmatiza, trece.

VEȘTEJÍT adj. v. ofilit.

VEȘTEJÍT adj. v. fanat, trecut.

A se veștezi ≠ a-și reveni, a se înviora

A VEȘTEJÍ ~ésc tranz. 1) A face să se veștejească. 2) fig. (persoane) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama; a înfiera. /Din veșted

A SE VEȘTEJÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre plante) A deveni veșted; a-și pierde vlaga și frăgezimea; a se ofili. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde prospețimea fizică; a se ofili. /Din veșted

veștejì v. 1. a (se) face veșted: soarele veștejește florile; 2. fig. a altera frăgezimea, puritatea: necazurile au veștejit tinerețele sale; 3. a defăima, a necinsti: a veșteji reputațiunea cuiva.

veștejit a. care a ajuns veșted; veștejit fără de vreme EM.

veștejésc și (est) -zésc v. tr. (d. veșted, ca netezesc d. neted, ĭar -jesc supt infl. luĭ ș orĭ ca rătunzesc, -jesc). Fac veșted: soarele prea tare veștezește florile. Fig. Ofilesc: necazurile l-aŭ veștezit. Critic aspru, reprobez (după fr. flétrir): a veștezi purtarea unuĭ trădător. V. refl. Florile s’aŭ veștezit. – Vechĭ și P. P. și intr.: floarea veștezește.

VEȘTEJI vb. 1. a (se) îngălbeni, a (se) ofili, a păli, a (se) trece, a (se) usca, (astăzi rar) a tînji, (pop.) a (se) gălbeni, (înv. și reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pîhăvi, (prin Mold.) a (se) probăjeni, (prin Mold. și Transilv.) a (se) probozi, (Mold. și Bucov.) a (se) ugili. (O plantă care s-a ~.) 2. a îmbătrîni, a se trece, (înv.) a se învechi, a (se) mători. (X s-a ~ de tot!)

veșteji vb. v. BLAMA. CONDAMNA. DEZAPROBA. FANA. ÎNFIERA. PROSCRIE. REPROBA. RESPINGE. STIGMATIZA. TRECE.

VEȘTEJIT adj. galben, îngălbenit, ofilit, pălit, trecut, uscat, veșted, (pop.) gălbenit, (reg.) pîhăvit, (Mold. și Bucov.) ugilit. (O plantă, o floare ~.)

veștejit adj. v. FANAT. TRECUT.