VEȘTMÎNTÁR1, veștmîntari, s. m. (Și în forma veștmintar) Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești. După slujbă, imperiala podoabă, dusă ceremonios de către veștmintari, din biserica mare în paraclis. CONTEMPORANUL, S. II, 1956, nr. 507, 5/1. – Variantă: veștmintár s. m.

VEȘTMÎNTÁR2, -Ă, veștmintari, -e, adj. (Rar) Privitor la îmbrăcăminte, de îmbrăcăminte; vestimentar. Aceste deosebiri veștmîntare. CAMIL PETRESCU, O. II 84.

VEȘMÂNTÁR1, veșmântari, s. m. Persoană care îngrijește de veșmintele bisericești. – Din veșmânt + suf. -ar.

VEȘMÂNTÁR2, -Ă, veșmântari, -e, adj. (Rar) Vestimentar. – Din veșmânt (după vestimentar).

VEȘMÂNTÁR adj. v. vestimentar.

veșmîntar adj. v. VESTIMENTAR.

veșmântár, veșmântare s. n. Loc în altar în partea de miazăzi a bisericii, unde se păstrează veșmintele liturgice; diaconic, veșmântărie. – Din veșmânt + suf. -ar.