VASTITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este vast; întindere mare, imensitate; complexitate. – Din fr. vastité, lat. vastitas, -atis.

VASTITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este vast; întindere mare, imensitate; complexitate. – Din fr. vastite, lat. vastitas, -atis.

VASTITÁTE s. f. Însușirea de a fi vast; întindere mare, imensitate. Tot ce fusese pînă acum închidere a zărilor... se sparge și se împrăștie într-o priveliște de o măreață și uluitoare vastitate. BOGZA, C. O. 18. Privi... spre dealul Călimanului, cu rîpele lui adîncite de puhoaie și cu profilul arid, despărțind pînă la cer universul de aci de vastitatea lumii. C. PETRESCU, O. P. I 97. ◊ (Poetic) Între acești munți înalți, noaptea e de o vastitate polară. BOGZA, Ț. 96.

vastitáte s. f., g.-d. art. vastitắții

vastitáte s. f., g.-d. art. vastității

VASTITÁTE s. 1. v. nemărginire. 2. v. bogăție.

VASTITÁTE s.f. Calitatea a ceea ce este vast; imensitate, întindere uriașă. [Cf. fr. vastité, lat. vastitas].

VASTITÁTE s. f. calitatea a ceea ce este vast. ◊ imensitate. (< fr. vastité, lat. vastitas)

VASTITÁTE f. rar Caracter vast; imensitate. [G.-D. vastității] /<fr. vastité, lat. vastitas, ~atis

vastitate f. caracterul celor vaste.

*vastitáte f. (lat. vástitas, -átis). Mare întindere, imensitate. Fig. Vastitatea științeĭ.

VASTITATE s. 1. enormitate, imensitate, infinit, necuprins, nemărginire, nemărginit, nesfîrșire, nesfîrșit. (~ unei suprafețe.) 2. bogăție, întindere. (~ cunoștințelor sale.)