varvar definitie

21 definiții pentru varvar

VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza finul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.
VÂRFÁR, vârfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate așeza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.
VARVÁR, -Ă, varvari, -e, s. m. și f. (Învechit și arhaizant) Barbar (1). Ați rîvnit la viața de fiare a unor varvari cum ne numiți voi. C. PETRESCU, R. DR. 10. ◊ (Adjectival) Ocărîndu-se și hiritisindu-se în cea mai varvară harababură de graiuri și de seminții. C. PETRESCU, A. R. 9. – Accentuat și: várvar.
VÎRFÁR, vîrfare, s. n. 1. Țăpoi cu coada lungă, cu care se poate ajunge în vîrful stogului. Am nevoie de un țăpoi de cele lungi pentru vîrfuri, un vîrfar. SADOVEANU, la CADE. 2. Vîrf de munte. (Atestat în forma vîrvar) În fund, de la apus spre răsărit, se înșiră, ca niște sentinele, uriașele vîrvare. VLAHUȚĂ, R. P. 70. – Variantă: vîrvár s. n.
VÎRVÁR s. n. v. vîrfar.
VARVÁR, -Ă, varvari, -e, s. m. și f. (Înv.) Barbar. – Ngr. varvaros.
vârfár s. n., pl. vârfáre
várvar adj. m., s. m., pl. várvari; f. sg. várvară, pl. várvare
vârfár s. n., pl. vârfáre
VÁRVAR adj. v. barbar, primitiv, sălbatic.
VÁRVAR adj., s. v. străin.
VÂRFÁR ~e n. 1) Furcă cu coada lungă cu care se poate ajunge în vârful unui stog. 2) Vârf de munte. /vârf + suf. ~ar
vàrvar a. și m. barbar: taci, varvarule! AL. [Gr. mod.].
vârvàr n. Mold. țăpoiu mare la clădirea stogului. [Tras din vârv].
várvar, V. barbar.
vîrfár n., pl. e. Furcă lungă de format vîrfu clăiĭ. – În nord vîrvar.
vîrvár, V. vîrfar.
varvar adj. v. BARBAR. PRIMITIV. SĂLBATIC.
varvar adj., s. v. STRĂIN.
Varva, -r v. Varvara I 1, 3, 5.
VARVARA forma calend. ort. pt. Barbura, < lat. Barbara; VARVAR lat. Barbarus. I. Feminine. 1. Vărvara, mold. (16 A IV; – ard. (Moț); Avărvarei, E. act. Varvari fam. ard. act., matronim (inform. Al. Cristurean) 2. Vîrvara, 1726, ard. (Paș; Ard; Mar); Vîrvoară, ard. (Viciu 35) 3. Virvară, mar. (Ard, I 245). 4. Vîrvari (Ard II 141); Cu v trecut în f: Fărvara (B Cr 75). 5. Cu apocopă A) Varva (Moț); B) Vîrva f. (16 A I 63, 327); C) Verva (Mar). 6. Scurtat: Arva v. ac. 7. Cu apoc. Var-: Vară, N. act. și derivatele, v. acesta Partea II-a;. + -uca, Văruca, ard. (etim. Paș), cf. ard: văruca „verișoară”. II. Forme de masculin: 1. *Varvăr: marital. Vărvăroaia f, olt. (Sd XXII); matronim: Avărvăroaie, N., act. 2. Vărvora b. -(17 B I 269). 3. Varvăriciu, cu soția sa Vărvara mold., 1696 (RI II 147). 4. Prob. Vorvoreanu, fam., olt., după un top. *Vîrvor, cu asimilare regresivă. 5. Cu v < h: Vărhare b (16 B VI 185); Varharoae (16 B I 125) marital; cf. blg. въpxapи, în plural, „ramuri”.

varvar dex

Intrare: Varvar
Varvar
Intrare: Varvar
Varvar
Intrare: varvar
varvar adjectiv
  • pronunție: varv'ar, v'arvar
Intrare: vârfar
vârfar substantiv neutru
vârvar substantiv neutru