VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.

VĂR, VÁRĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun4 (VII). Văr dulce v. dulce1 (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar12 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.

váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére

váră (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére

VÁRĂ s. verișoară.

VÁRĂ2 vére f. Persoană de sex feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a

vară f. fiica fratelui sau a surorii: vară bună. [V. văr].

2) váră f., pl. vere (din *veară, fem. d. văr). V. văr.

văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere! V. verișor și veric.

VARĂ s. verișoară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sînt ~ primare.)