VARIÁȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. – Var.: variațiúne s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

VARIAȚIÚNE s. f. v. variație.

VARIÁȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variațiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

VARIAȚIÚNE s. f. v. variație.

VARIÁȚIE, variații, s. f. (Și în forma variațiune) Faptul că un lucru se poate prezenta sub aspecte diferite (ca urmare a unor împrejurări diferite); trecere de la un aspect la altul; înfățișare deosebită sub care se poate prezenta unul și același lucru. Variație de temperatură. ▭ Aspectele și variațiile ei (= ale naturii) trebuie să fie pentru noi tot așa de interesante ca și manifestările pasiunilor omenești. SADOVEANU, E. 174. De jur împrejur, pe variația infinită a imensei perspective, se risipeau umbrele norilor. GALACTION, O. I 346. ♦ Diversitate, felurime. Nu puteam să admir destul variația de culori și de nuanțe. GALACTION, O. I 93. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calculul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calculul diferențial). 2. (Muz.; numai în forma variațiune, mai ales la pl.) Modificare a unei teme muzicale sub raportul ritmului, măsurii, armoniei, tonalității etc., păstrîndu-se în mod obligator legătura cu tema principală. «Carnavalul de Veneția» cu variațiuni! CARAGIALE, O. I 377. – Variantă: variațiúne s. f.

VARIAȚIÚNE s. f. v. variație.

variáție (modificare, diversificare) (-ri-a-ți-e) s. f., art. variáția (-ți-a), g.-d. art. variáției; pl. variáții, art. variáțiile (-ți-i-)

variațiúne (piesă muzicală) (-ri-a-) s. f., g.-d. art. variațiúnii; pl. variațiúni

variáție s. f. (sil. -ri-a-ți-e), art. variáția (sil. -ți-a), g.-d. art. variáției; pl. variáții, art. variáțiile (sil. -ți-i-)

variațiúne s. f., pl. variațiúni

VARIÁȚIE s. 1. modificare, schimbare. (~ temperaturii.) 2. v. diversitate.

Variație ≠ constanță, uniformitate

VARIÁȚIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezintă (multe) schimbări. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (La pl.; și în forma variațiuni) Piesă muzicală compusă pe o temă sau pe un motiv dat, căruia i se adaugă diferite ornamentații. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. 3. (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile funcției în două puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități sub influența anumitor factori. [Gen. -iei, var. variațiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

VARIAȚIÚNE s.f. v. variație.

VARIÁȚIE s. f. 1. schimbare, transformare; stare a unui lucru care prezintă schimbări. ◊ diversitate, felurime. 2. (biol.) apariție a unui caracter nou la unul sau mai mulți indivizi ai unei specii. 3. (mat.) ~ unei funcții = diferența dintre valorile funcției în două puncte; calculul ~ ilor = capitol al analizei funcționale care studiază proprietățile variațiilor de funcții. 4. schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități. (< fr. variation, lat. variatio)

VARIAȚIÚNE s. f. (muz.) tehnică de modificare melodică, ritmică, armonică etc. a unui motiv, a unei teme etc. ◊ dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. (< fr. variation)

VARIÁȚIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau formă, valoare) la alta. 2) Diferență dintre două stări (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensității. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compoziție muzicală, constând dintr-o temă și din modificările de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei mărimi sau funcții. [G.-D. variației; Sil. -ri-a-ți-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

variați(un)e f. 1. schimbare; 2. ornamente adaose la un motiv muzical.

*variațiúne f. (lat. variátio, -ónis). Schimbare, trecere de la o formă la alta: în România îs marĭ variațiunĭ de temperatură. Pl. Muz. Ornamente aplicate uneĭ melodiĭ fără să te depărtezĭ de elementele temeĭ principale. – Și -áție (rus. cariĭáciĭa).

VARIAȚIE s. 1. modificare, schimbare. (~ temperaturii.) 2. diversitate, felurime, multiplicitate, multilateralitate, pluralitate, varietate. (O mare ~ de aspecte.)

variație (fr. variation; germ. Variation; engl. variation; it. variazione) 1. Procesul alternării unei unități a discursului muzical (motiv*, frază*, perioadă*, structură armonică, temă*, secțiune, etc.) în condițiile conservării relative a identității aceleia. Alterarea variațională survine în urma efectuării unei sau unor operații asupra unității supuse v., operații care afectează a) substanța însăși sau b) relațiile de poziție (contextuale) pe care acestea le contractează cu alte unități ale discursului. Operațiile (modalitățile sau procedeele) variaționale substanțiale sunt: deformarea intervalică și ritmică, tronsonarea, amplificarea, inversarea*, recurentarea (sau recurența*), recurența inversării, augmentarea*, diminuarea* etc.; ele pot fi reduse, în ultimă instanță, la trei operații elementare: suprimarea, adjoncția și substituția unor valori (I, 3) intonaționale, ritmice, dinamice și timbrale prin alte valori. Operațiile (modalitățile sau procedeele) variaționale contextuale sunt repetarea și secvențarea (II, 2); v. și progresie. 2. Unitate a discursului muzical care constituie o rezultantă a procesului variațional [v. și variantă (I, 1)]. 3. (la pl.) Genul (I, 2) temei cu variațiuni (ex. Variațiuni pe o temă de Diabelli de Beethoven, Variațiuni pe o temă de Mozart de Reger). V. temă. 4. Secțiune a ciclului variațional (sau a temei cu variațiuni).