vargă definitie

21 definiții pentru vargă

VÁRGĂ, (I) vergi, (II) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachi, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.
VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vărgi, s. f. I. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. ◊ Expr. (Adesea adverbial) A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frică sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Mănunchi de bețe tăiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu varga (I 1); urma lăsată pe corp de o astfel de lovitură. ♦ Băț de undiță. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava puștii. ♦ Baghetă. ♦ Vergea subțire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpina și ramurile țepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dungă (în special la o țesătură). – Lat. virga.
VÁRGĂ, vergi și (4, rar 5) vărgi, s. f. 1. Nuia lungă, subțire și flexibilă, tăiată de obicei dintr-o ramură dreaptă de arbore. V. vergea. [Sălciile] își încolătăceau, în suflarea vîntului, vergile fragede și despletite pînă în oglinda încrețită a apei. C. PETRESCU, S. 28. Mi se părea că văd pe babă... cum... diriguiește cu o vargă de alun un taraf negru de duhuri necurate. HOGAȘ, M. N. 87. [Crăiasa] mai naltă pare și-n umblat Mlădie ca o vargă. COȘBUC, P. I 69. Am o vargă unsă cu unt Și aleargă pe subpămînt (Șarpele). GOROVEI, C. 363. ◊ Expr. A tremura vargă (sau ca varga) = a tremura foarte tare (de frică sau de frig). Îi tremurau ca vargă brațele strînse vînjos, în mînile tari ale celor doi jandarmi voinici. POPA, V. 239. Cucoanele se retraseră, tremurînd vargă. DELAVRANCEA, S. 158. [Mezinul] tace ca peștele și tremură ca varga de frică. CREANGĂ, P. 23. ♦ (Mai ales la pl.) Băț, vergea groasă, folosită în trecut ca instrument de pedeapsă corporală. Porunci... dă craiul, pe pag cu vergi să-l bată. COȘBUC, P. II 201. Trebuia să-l bată un pedagog cu vergi. NEGRUZZI, S. II 256. ◊ Expr. (A fi) varga lui dumnezeu = (a fi) foarte rău, aspru, crunt. Rămăsei trist și orfan, sub epitropia unei mătuși, varga lui dumnezeu. GANE, N. III 31. Cînd se supăra sau se mînia... era varga lui dumnezeu. MARIAN, O. I 239. Nora babei era o femeie, varga lui dumnezeu de ură. ȘEZ. IV 159. (Regional) A-i duce (cuiva) vergile = a-i plînge (cuiva) de milă, a fi îngrijorat de soarta cuiva. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smîrțogul ista, îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. ♦ Lovitură aplicată cuiva cu nuiaua. Dă pașa semn: «o să-l dezbrăcați Și binele în vergi i-l dați». COȘBUC, P. I 114. 2. (De obicei cu o determinare care precizează scopul) Băț de undiță. Un pescar cu undița... poartă cu el o mulțime de ștergi de undiță și... fel de fel de cîrlige. SADOVEANU, Î. A. ♦ Vergea cu care se încărcau în trecut puștile și cu care se curăța țeava. ♦ Baghetă. În aer își ridică a farmecelor vargă Și o suflare rece prin dom atunci aleargă. EMINESCU, O. I 94. Nu ne lipsește decît varga magică de a ne transpune în oricare punct. am voi. id. N. 49. 3. Vergea subțire de metal. Fusesem pe coclauri cu un mare naturalist, mititel și iute ca un titirez și vînjos ca o vargă de oțel. HOGAȘ, M. N. 99. 4. Dungă, vîrstă, vîrcă. Păreții erau albi ca laptele și cu niște vărgi de aur. ISPIRESCU, L. 251. Cojoacele de oaie albă cusute cu vărgi și cu triunghiuri de mătase neagră. ODOBESCU, S. I 483. 5. Dungă făcută de o lovitură cu nuiaua. Dar hoțul de doftor... prinde a o încinge pe spate... pînă o face toată vărgi. RETEGANUL, P. II 80. Bate-un popă preuteasă Și n-o bate cum se bate, ci îi face vergi pe spate. HODOȘ, P. P. 177. – Compuse: (Bot.) varga-ciobanului = a) plantă erbacee cu tulpină țepoasă, cu flori liliachii, dispuse în capitule; crește pe lîngă drumuri, pe șanțuri, prin fînețe, prin locuri umede și nisipoase (Dipsacus silvestris); scai- voinicesc, voinicel; b) scăiuș; vargă-de-aur = splinuță (Solidago Virga aurea).
várga-ciobánului (plantă) s. f. art., g.-d. art. vérgii-ciobánului
várgă2 (dungă) (pop.) s. f., g.-d. art. vắrgii; pl. vắrgi
várgă1 (nuia) s. f., g.-d. art. vérgii; pl. vergi
várgă-de-áur (plantă), s. f., g.-d. art. vérgii-de-áur; pl. vérgi-de-áur
várga-ciobánului (bot.) s. f.
várgă s. f., (nuia) g.-d. art. vérgii, pl. vergi; (dungă) g.-d. art. vărgii, pl. vărgi
várgă-de-áur (bot.) s. f.
VÁRGĂ s. v. baghetă, bețișor.
VÁRGĂ s. 1. v. nuia. 2. v. băț. 3. v. joardă. 4. băț, coadă, nuia, prăjină, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 5. arbiu, vergea. (~ pentru curățat pușca.) 6. v. dungă. 7. (BOT.) varga-ciobanului = a) (Dipsacus silvester) (reg.) scaiete, voinicel, iarbă-voinicească, scai-de-ochi, scaiul-voinicului, scai-voinicesc, varga-păstorului; b) (Dipsacus pilosus) v. scăiuș.
VARGĂ-DE-ÁUR s. v. splinuță.
várgă (vărgi), s. f.1. Nuia, vergea, băț, baghetă. – 2. Fîșie, dungă, nervură. – Mr., megl. veargă, istr. verge. Lat. vĭrga (Pușcariu 1858; Philippide, II, 661; REW 9361), cf. it., prov., cat., sp., port. verga, logud. birga, gal. berga. Este dubletul lui vergă, s. f. (bară care susține vela), din it. verga. – Der. vărga, vb. (a face dungi, a stria); vărgat (mr., megl. virgat), adj. (dungat, striat), care ar putea să provină și din lat. vĭrgātus (Pușcariu 1859; REW 9362); vărgui (var. vărgălui), vb. (a fereca, a întări cu bare); vergea (mr., megl. virdzeauă), s. f. (nuia, băț; baghetă; bară de fier), dim. de la vargă, sau direct. din lat. *vĭrgĕlla (Pușcariu 1876; Iordan, Dift., 59; REW 9363), cf. v. it. vergella, fr. vergelle; vergel, s. n. (un anumit obicei folcloric de Crăciun sau de Anul Nou, în care se încearcă să se ghicească viitorul cu ajutorul unor bețișoare), în Mold. și Trans. (după ipoteza improbabilă a lui Lacea, Dacor., IV, 785, din mag. veszkedni); vergela, vb. (a ghici viitorul); vergelat, s., n. (obicei folcloric); vergelator, s. m. (persoană care intervine în obiceiul folcloric menționat). – Din rom. provine ngr. βεργίτσα.
VÁRGĂ vergi f. 1) ramură lungă, subțire și flexibilă, curățată de ramificațiile laterale și de frunze; nuia; jordie. ◊ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaimă etc.). ~a-ciobanului plantă erbacee perenă, cu tulpină și ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule. ~de-aur plantă erbacee perenă, cu flori galbene, în formă de ciorchini. 2) înv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ◊ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rău. A-i duce cuiva vergile a se îngrijora de soarta cuiva. 3) Lovitură aplicată cu o astfel de nuia. 4) înv. Unealtă cu care se încărca pușca sau se curăța țeava ei; arbiu. 5) Bețișor subțire și flexibil (din lemn, metal, os etc.) având diferite întrebuințări; baghetă. [G.-D. vergii] /<lat. virga
vargă f. 1. ramură subțire, lungă și mlădioasă: tremura ca varga; 2. prin analogie: vergi de fier; fig. varga lui D-zeu; 3. nuiele de bătut (mai ales pe soldați); 4. linie colorată mai îngustă sau mai lată: materie cu vergi; 5. varga ciobanului, plantă spinoasă, crește pe lângă drumuri și în locuri inculte (Dipsacus silvestris). [Macedo-rom. veargă = lat. VIRGA].
várgă f., pl. vergĭ (lat. vĭrga, it. pv. cat. sp. pg. verga, fr. verge; D. mrom. veargă vine ngr. vérga, vargă. V. vergea, vîrghe, virgulă). Ramură supțire și lungă curățată de alte vărguțe laterale saŭ de frunze, nuĭelușă: l-a bătut cu varga. Lovitură de vargă: ĭ-a tras o vargă. Fig. Varga (saŭ bicĭu) luĭ Dumnezeŭ, om foarte aspru. A-ĭ duce cuĭva vergile, a-țĭ fi frică să nu i se întîmple ceva răŭ. Vergea de metal: o vargă de fer (V. arbiŭ, dreavă, huludeț, piston). Dungă, linie colorată pe păru animalelor orĭ pe stofe. Varga cĭobanuluĭ, o mare plantă erbacee dipsacee ghimpoasă (dipsacus silvestris).
vergĭ, pl. d. vargă.
vargă s. v. BAGHETĂ.
VARGĂ s. 1. nuia, (reg.) frișcă, japă, joardă, paliță, strămurare, (Mold.) palcă, (Transilv.) palțău, (prin Transilv.) zvoacă, (înv.) stroi. (O ~ flexibilă de alun.) 2. băț, nuia, (reg.) beldie, (Transilv., Bucov. și Mold.) șteap. (L-a atins cu ~.) 3. joardă, jordie, (pop.) strămurare, strămurariță, (reg.) japă, (înv.) strămur. (~ pentru mînat oile.) 4. băț, coadă, nuia, prăjină, (reg.) beldie, paliță, prăștină, rudă, sticiu. (~ undiței.) 5. arbiu, vergea. (~ pentru curățat pușca.) 6. dungă, linie, (pop.) vîrstă, (reg.) șar, (prin Ban. și Transilv.) șargă, (Mold. și Bucov.) vîrcă. (O țesătură cu ~i.) 7. (BOT.) varga-ciobanului = a) (Dipsacus silvester) (reg.) scaiete, voinicel, iarbă-voinicească, scai-de-ochi, scaiul-voinicului, scai-voinicesc, varga-păstorului; b) (Dipsacus pilosus) scăiuș, (reg.) scaiul-voinicului, varga-păstorului.
vargă-de-aur s. v. SPLINUȚĂ.

vargă dex

Intrare: vargă (dungă)
vargă 2 pl. vărgi substantiv feminin
Intrare: vargă (nuia)
vargă 1 pl. vergi substantiv feminin
Intrare: varga-ciobanului
varga-ciobanului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: vargă-de-aur
vargă-de-aur substantiv feminin