vară definitie

35 definiții pentru vară

VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ♦ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) în cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (=ver „primăvară”).
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi; gradul de rudenie respectiv. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
VÁRĂ, veri, s. f. Anotimpul cel mai călduros al anului, cuprins între primăvară și toamnă și reprezentând (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 22 (21) iunie până la 23 septembrie. ◊ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se poartă în timpul verii; care se practică vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodește vara; văratic. ◊ Loc. adv. La vară = în vara viitoare, în vara care urmează. Astă-vară = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflăm. (Pop.) An-vară = în vara anului precedent. De cu vară = fiind încă vară. Peste vară = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primăvară).
VĂR, VÁRĂ, veri, vere, s. m. și f. 1. Grad de rudenie între copiii sau descendenții persoanelor care sunt frați sau surori; persoană care se află cu alta într-o asemenea relație de rudenie, considerată în raport cu aceasta. 2. (La voc. m.) Termen familiar de adresare către un prieten, un cunoscut. – Lat. [consobrinus] verus, [consobrina] vera.
PIERDE-VÁRĂ s. m. invar. Om care-și pierde timpul fără folos, stă degeaba, nu e bun de nimic; leneș. Scoală, scoală, pierde-vară! Toate plugurile ară, Numai tu șezi în cămară! MARIAN, S. 46. Prietenul meu Chiriac a lui Goian, un lainic și un pierde-vară ca și mine. CREANGĂ, A. 16. Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde-vară. EMINESCU, O. I 157.
VÁRĂ, veri, s. f. Cel mai cald anotimp al anului, între primăvară și toamnă, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp de la 21 iunie pînă la 21 septembrie. Era în iunie, în plină vară, și soarele s-a arătat din nou parcă mai puternic, mai dogoritor. STANCU, U.R.S.S. 172. Mergeam încet prin cîmpia încălzită de soarele verii. SADOVEANU, O. VII 306. Că nu ț-am fost mîndr-o seară, Ci doi ani întregi ș-o vară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 47. (Poetic) E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul. EMINESCU, O. I 152. ◊ (Adverbial, în forma vara) În timpul verii, peste vară. Vijelii, ispite au trecut, Cum trec vara norii peste baltă. BENIUC, V. 9. Aici petrecea el vara și iarna. EMINESCU, N. 41. Cine vara stă și doarme Iarna biet, moare de foame. ◊ Loc. adj. De vară = a) necesar în timpul verii; care se practică vara. Haină de vară. Sport de vară; b) (despre plante, fructe etc.) care se coace vara, văratic. Am semănat grîu de vară Ș-o ieșit numai secară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. Cîte poame sînt de vară Nice una nu-i amară. id. ib. 209. ◊ Loc. adv. La vară = în vara care urmează, în vara anplui viitor. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară. CREANGĂ, O. A. 185. Astă-vară = în vara care a trecut. Astă-vară sugeai țîță, Ș-acum dai badei guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 391. (În) vara asta = în vara în care sîntem. Vara asta se însoară și el. An vară = în vara anului precedent. Își încercase el creioanele colorate din cutioara căpătată an vară. C. PETRESCU, R. DR. 15. De cu vară = fiind încă vară. De cu vară, pentru iarnă, de cojoc să te-ngrijești. Peste vară = în timpul verii. ◊ Expr. Vara sfinților arhangheli = timpul cald și prielnic ca vara, care se întîmplă să fie uneori la început de noiembrie. Astfel au lucrat toată săptămîna cît a mai ținut vara sfinților arhangheli. SADOVEANU, P. M. 82.
VĂR, VÁRĂ, veri, -e, s. m. și f. 1. Grad de rudenie; persoană considerată în raport cu copiii fraților și surorilor părinților săi sau cu soțiile și soții acelora. Toate surorile și verele mele au năvălit, săptămîna asta, peste mine. HOGAȘ, M. N. 24. Vărul Leonil m-o închis aici, neneacă. ALECSANDRI, T. I 58. Unde joacă văr cu vară, Amiroasă-a primăvară. ȘEZ. I 71. ◊ Văr bun v., bun4 (VII). Văr dulce v. dulce1 (II 6). Văr de-al doilea v. doilea. Văr primar v. primar12 (4). 2. (La vocativ, numai la m.) Apelativ familiar pentru un prieten. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea. REBREANU, I. 21. Cînd se căftănea vreun boier, mă, duceam la el cu taraful meu de-i ziceam: «Și la mai mare, vere!». ALECSANDRI, T. 81.
piérde-váră s. m. și f., g.-d. lui piérde-váră; pl. piérde-váră
váră1 (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
váră2 (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
piérde-váră s. m., f. invar.
váră (anotimp) s. f., g.-d. art. vérii; pl. veri
váră (rudă) s. f., g.-d. art. vérei; pl. vére
PIERDE-VÁRĂ s. târâie-brâu, (reg.) suflă-n-vânt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)
ȘOIM DE VÁRĂ s. v. erete.
VÁRĂ s. verișoară.
Vara ≠ iarna
Vară ≠ iarnă
váră (véri), s. f. – Anotimpul cel mai călduros al anului. – Mr. veară, megl. vęră, istr. vęrę. Lat. vēra, pl. de la vēr, tratat ca în primavera (Pușcariu 1875; REW 9213), cf. alb. verë (Philippide, II, 657). – Der. văra, vb. (a-și petrece vara; a pășuna vitele în timpul verii); vărat, s. n. (perioadă de vară; timpul în care pasc vitele vara); văratec (var. văratic), adj. (se zice mai ales despre fructele timpurii; locul unde pasc vitele vara; taxa pe pășuni); învăra, vb. refl. (a veni vara). – Cf. primăvară.
VARA adv. În timpul verii. /<lat. vera
VÁRĂ1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordică, lunile iunie, iulie, august. ◊ De ~ a) necesar pentru vară; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Astă ~ vara trecută. De cu ~ încă din timpul verii. Pierde-vară om care nu are nici o ocupație, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera
VÁRĂ2 vére f. Persoană de sex feminin considerată în raport cu fiica sau cu fiul unchiului ori a mătușii. /<lat. verus, ~a
pierdevară m. cel ce-și pierde timpul cu nimicuri.
vară f. anotimp coprins între primă-vară și toamnă, începe la 22 Iunie și se sfârșește la 22 Septemvrie. [Macedo-rom. veară = lat. VERA, pl. primăvară].
vară f. fiica fratelui sau a surorii: vară bună. [V. văr].
perde-vară m. gen. al luĭ. Omu care-șĭ perde timpu în zadar: niște perde-vară. S’ar putea zice și f. o perde-vară, dar numaĭ la nom. și ac.
1) váră f., pl. verĭ (lat. ver, primăvară, pl. vera, care a fost considerat ca fem. sing. ca și’n primăvară. Mrom. veară). Anotimpu dintre primăvară și toamnă, cel maĭ călduros (22 Ĭuniŭ – 22 Septembre). Adv. În timpu veriĭ: vara e cald, vara am stat la munte.
2) váră f., pl. vere (din *veară, fem. d. văr). V. văr.
văr, vară s., pl. verĭ, vere (lat. vêrus, vêra, adevărat, adevărată, subînț. consobrinus, văr, consobrina, vară. D. rom. vine ung. vér. V. adevăr). Fiu saŭ fiĭca unchĭuluĭ saŭ mătușiĭ, copiiĭ fraților între eĭ (numițĭ și verĭ primarĭ. Aĭ verilor îs verĭ de al doilea). Vest. Epitet de dragoste (une-orĭ și ironic), ca și frate: ĭa stăĭ, vere! V. verișor și veric.
1) verĭ, pl. d. vară 1.
PIERDE-VA s. tîrîie-brîu, (reg.) suflă-n-vînt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)
șoim de va s. v. ERETE.
VA s. verișoară, (reg.) vărușană, vericea, vericică, verișană, verișcană, (Munt.) șoală. (Sînt ~ primare.)
Vară v. Varvara I 7.
VĂR subst m., VARĂ subst. f. 1. Văra, R. (Hur 101). 2. Verea (Tel 45); Verescu din Verești (Arh). 3. Verișcani s. (Sur XXII) < subst. verișcan. 4. Cf. Veroiu act.

vară dex

Intrare: vară (rudă)
vară 2 rudă substantiv feminin admite vocativul
Intrare: vară (anotimp)
vară 1 anotimp substantiv feminin
Intrare: pierde-vară (s.m.)
pierde-vară 1 s.m. invariabil substantiv masculin
pierde verb grupa a III-a conjugarea a IX-a
vară 1 anotimp substantiv feminin
Intrare: Vară
Vară