vanitos definitie

13 definiții pentru vanitos

VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. Plin de vanitate; orgolios, îngâmfat, înfumurat, trufaș. – Din fr. vaniteux.
VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. Plin de vanitate; orgolios, îngâmfat, înfumurat, trufaș. – Din fr. vaniteux.
VANITÓS, -OÁSĂ, vanitoși, -oase, adj. (Despre persoane și despre însușirile lor) Plin de vanitate; înfumurat, îngîmfat, trufaș. Afemeiat vanitos, era mîndru să se însoare cu o femeie atît de frumoasă. CAMIL PETRESCU, N. 47. Avînd o voință slabă... va ajunge la un amor propriu bolnăvicios, timid, vanitos și reflexiv. GHEREA, ST. CR. II 298. ◊ (Substantivat) Un asemenea vanitos, cu dibăcie folosit, multe și mari servicii le-ar putea mijloci. C. PETRESCU, A. R. 17.
vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. vanitóasă, pl. vanitóase
vanitós adj. m., pl. vanitóși; f. sg. vanitoásă, pl. vanitoáse
VANITÓS adj. v. îngâmfat.
Vanitos ≠ modest, simplu
VANITÓS, -OÁSĂ adj. Trufaș; înfumurat, îngâmfat. [Cf. fr. vaniteux].
VANITÓS, -OÁSĂ adj. plin de vanitate; orgolios, trufaș; înfumurat. (< fr. vaniteux)
VANITÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) și substantival Care este plin de vanitate; orgolios; trufaș; infatuat. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă vanitate. /<fr. vaniteux
vanitos a. plin de vanitate: om vanitos. ║ m. cel ce se crede mai presus decât merită.
*vanitós, -oásă adj. (fr. vaniteux, d. vanité, vanitate). Plin de vanitate, deșert: om vanitos. Adv. Cu vanitate: a-țĭ arăta vanitos bogățiile.
VANITOS adj. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?; un om ~.)

vanitos dex

Intrare: vanitos
vanitos adjectiv