vama definitie

2 intrări

19 definiții pentru vama

VÁMĂ, vămi, s. f. 1. Autoritate de stat învestită cu aplicarea reglementărilor vamale, respectiv cu exercitarea controlului asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, a mijloacelor de transport și a altor bunuri, în vederea identificării și stabilirii drepturilor vamale cuvenite statului; loc, punct în care funcționează această unitate. ♦ Taxă care se plătește ca un bun să treacă dintr-o țară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a țării. ◊ Loc. vb. A pune vamă = a vămui. ♦ Cantitate de grăunțe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium. 2. (În credințele populare) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) pe care trebuie să le străbată sufletul după moarte, pentru a ajunge purificat în împărăția cerului. ♦ Taxă pe care trebuie să o plătească sufletul după moarte, la trecerea sa prin fiecare dintre aceste popasuri. – Din magh. vám.
VÁMĂ, vămi, s. f. 1. Instituție de stat care se ocupă cu evidența și controlul asupra intrării și ieșirii din țară a mărfurilor, mijloacelor de transport etc. și care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct în care funcționează această unitate. ♦ Taxă care se plătește ca un bun să treacă dintr-o țară în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a țării. ◊ Loc. vb. a pune vamă = a vămui. ♦ Cantitate de grăunțe care se percepe la moară ca taxă în natură pentru măcinat; uium. 2. (În credințele populare) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri (în văzduh) prin care se crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge în cer. ♦ Bani pe care trebuie să-i plătească mortul ca să poată trece și călători pe lumea cealaltă. – Din magh. vam.
VÁMĂ, vămi, s. f. 1. Punct, loc, instituție (de obicei la granița unei țări) unde se exercită controlul și se percep taxele asupra mărfurilor intrate sau ieșite. Cei trei prietini și slujitorii lor ajunseră alaiul lui Tomșa aproape de vama lașilor! SADOVEANU, O. VII 68. Desluși pe uliță un soldai din vama sîrbească. GALACTION, O. I 178. Cu tine n-oi fugi, Că tu, bade, ești cătană Și te-or cunoaște la vamă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 233. Ce trece des prin vamă Și cînii n-o bagă-n seamă (Ceața). GOROVEI, C. 70. ♦ Taxă care se plătește pentru a putea trece o marfă dintr-o țară în alta sau (în trecut) în diverse puncte din interiorul țării. Voinic calu-și potcovește, Cu potcoave de aramă, Ca să nu plătească vamă. ANT. LIT. POP. I 77. ◊ Expr. A pune vamă = a fixa taxa care trebuie plătită la vamă; fig. a fura la drumul mare. Tunsu și Groza își făceau de cap, punînd vamă pe toi ceea ce se încumeta să treacă pe drumurile lui [ale codrului]. CAMIL PETRESCU, O. II 146. ♦ Cantitate de grăunțe ce se dă la moară ca taxă pentru măcinat; uium. Cu mine nu merge. Vrei să macini, dă vamă întreagă. Dacă nu, încarcă-ți păpușoii și du-te acasă. SADOVEANU, O. VIII 65. ♦ (În obiceiurile populare din unele regiuni) Taxă pe care trebuie să o plătească mirele nuntașilor, ca să-și poată duce mireasa cu el. După ce și-a răscumpărat acuma mirele mireasa, adică după ce a plătit... vama, se pune danțul iarăși în mișcare. MARIAN, NU. 561. 2. (În credințele mistice) Fiecare dintre cele șapte (sau nouă) popasuri prin care se crede că trebuie să treacă sufletul mortului pentru a ajunge la cer; trecerea de la un popas la altul; suma de bani cu care se plătește fiecare trecere. S-a oprit într-un cimitir, la capătul unui mort, pentru a plăti vămile sufletului în viața de dincolo de moarte. C. PETRESCU, R. DR. 36. Pisicuța, străbătînd parcă drumul înalt al celor nouă vămi, mi se părea că merge pe o cale îngustă. HOGAȘ, M. N. 53. A strîns comorile acelea și le-a ascuns cică să aibă cu ce plăti vămile sau punțile în lumea cealaltă. MARIAN, T. 87. Unui mort i se leagă o para de argint la degetul cel mic de la mîna dreaptă, ca să aibă cu ce plăti vama pe lumea cealaltă. GORJAN, la CADE. Omul a voit... să numere cîte vămi sînt pe lumea cealaltă. ȘEZ. V 134. 3. (Popular) Venit, cîștig, folos. Oare de ce n-avem vamă la balta asta? SEVASTOS, la TDRG.
vámă s. f., g.-d. art. vắmii; pl. vămi
vámă s. f., g.-d. art. vămii; pl. vămi
VÁMĂ s. 1. (înv.) mitarniță, posadă, scală, strajă, tamojnă. (Punct de ~; marfa din ~). 2. punte. (~ reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.)
VÁMĂ s. v. uium.
vámă (vắmi), s. f.1. Post de frontieră. – 2. Taxe vamale. – 3. Uium. – 4. În mitologia populară, număr nedeterminat (7 sau 9 sau 12 sau 24 sau 99) de popasuri ale sufletului, după moarte, pentru a putea ajunge în rai. Mag. vám (Lambrior 375; Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 98), cf. ngr. βάμμα, sb., rut. vam, slov. vama. – Der. vamal, adj. (de vamă); vameș (var. Trans. vămaș, Bucov. vămariu), s. m. (funcționar la vamă; păzitor al vămilor cerești), din mag. vámos; vămeșie (var. vămășie, înv. vămișie), s. f. (slujba de vameș); vămui, vb. (a percepe taxe vamale; a lua uiumul; a dijmui), din mag. vámolni (Pașca, Dacor., X, 151); vămuială, s. f. (taxe vamale; uium; dijmă); vămășesc, adj. (de vamă sau de vameș).
VÁMĂ vămi f. 1) Instituție de stat care efectuează controlul asupra mărfurilor și a altor bunuri la intrarea într-o țară sau la ieșirea din ea. 2) Punct sau loc unde este stabilită o asemenea instituție. 3) Taxă care se plătește pentru mărfurile importate sau exportate. [G.-D. vămii] /<ung. vám
Vama f. oraș în jud. Câmpulung.
vamă f. 1. taxă pusă pe unele mărfuri la intrarea sau ieșirea lor dintr’o țară: drepturi de vamă; vămile văzduhului, podurile peste 24 de ape ce (după credința poporului) sufletul străbate după moarte, până ajunge purificat în lumea cealaltă; 2. administrațiune însărcinată a percepe taxa de vamă; 3. biroul acestei administrațiuni. [Ung. VÁM].
vámă f., pl. vămĭ (ung. vám, ca samă d. szám). Taxă pusă pe unele mărfurĭ la intrarea într’o țară: obĭectele de lux plătesc vamă, pentru obĭectele de lux se plătește vamă. Administrațiunea însărcinată să perceapă această taxă. Localu saŭ bĭurou acesteĭ administrațiunĭ: vama Giurgĭuluĭ. Funcționariĭ acesteĭ administrațiunĭ: toată vama. Cele doŭă-zecĭ și patru de vămĭ ale văzduhuluĭ, puncte dificile (podurĭ) pe care (după credința poporuluĭ) trebuĭe să le treacă sufletu pînă ce ajunge la raĭ. Mold. Trans. Uĭum.
va s. v. UIUM.
VA s. 1. (înv.) mitarniță, posadă, scală, strajă, tamojnă. (Punct de ~; marfa din ~.) 2.* punte. (~ reprezintă banii pe care mortul i-ar plăti pentru a trece în altă lume.)
vámă, vame, vămuri, s.f. – 1. Plata în natură pentru măcinat; uium. 2. (în credința pop.) Puncte de trecere prin care se crede că trebuie să străbată sufletul mortului pentru a ajunge pe Cealaltă Lume. Pentru a trece, trebuie să plătească o anumită taxă. Din acest motiv era obiceiul să se pună bănuți în mâna defuncților sau în sicriu: „Dă-m’, injere, haina ta, / Ca să pot trece vama” (Bilțiu, 2006: 234). – Din magh. vám „vamă” (Cihac, Galdi, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. vam, slov. vama (DER).
vámă, -e, s.f. – Plata în natură pentru măcinat; uium. – Din magh. vám, cf. ucr. vam, slov. vama (DER, DEX).
vámă, vămi s. f. (În credințele populare) Fiecare dintre cele 24 de popasuri în văzduh prin care trebuie să treacă sufletul unui mort pentru a ajunge în cer. – Din magh. vám.
a intra în vamă expr. (prst.) a ajunge la orgasm.
vamă, vămi s. f. (prst.) impas erotic datorat vârstei, unui accident fizic sau psihic etc.

vama dex

Intrare: vamă
vamă substantiv feminin
Intrare: Vama
Vama