vaicăr definitie

2 intrări

22 definiții pentru vaicăr

VÁICĂR, vaicăre, s. n. (Reg.) Faptul de a se văicări; strigăt intens de durere; tânguire. – Din văicări (derivat regresiv).
VĂICĂRÁ vb. I v. văicări.
VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicărá vb. I] – Din vai.
VÁICĂR, vaicăre, s. n. (Reg.) Faptul de a se văicări; strigăt intens de durere; tânguire. – Din vaicări (derivat regresiv).
VĂICĂRÁ vb. I v. văicări.
VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se tângui, a se văita, a se căina. ♦ (Peior.) A manifesta o falsă desperare. [Var.: (reg.) văicărá vb. I] – Din vai.
VÁICĂR, vaicăre, s. n. (Regional) Faptul de a se văicări; strigăt de durere. Erau niște țipete și niște vaicăre, de-ți rupea inima de jale. ȘEZ. II 161. ♦ Situație de pe urma căreia cineva are de suferit; belea pe capul cuiva. Că altfel, dacă ar fi sănătos, mare vaicăr ar fi, de ciudos ce-i el pe Caraoschianu. I. CR. IV 207.
VĂICĂLÍ vb. IV v. văicări.
VĂICĂRÁ vb. I v. văicări.
VĂICĂRÍ, văicăresc, vb. IV. Refl. (Și în forma văicăra) A se jeli, a se plînge (cu voce tare); a se tîngui, a se văita, a se lamenta. Birjarul mă căuta pe sub trăsură și se văicărea. GALACTION, O. I 108. Ar fi plîns, s-ar fi văicărit, să adune mahalaua la poartă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 185. Începe a se văicăra și a zice: – Vai de mine, moșnege! da ce foc mi-ai adus la casă? CREANGĂ, P. 84. ◊ Fig. Vîntul gemea ca un nebun, copacii din pădure se văicărau, pietrele țipau, Vreascurile țiuiau. CREANGĂ, P. 240. ◊ Intranz. (Rar) Atunci turcii-nțelegeau, Rău prin casă văicărau. TEODORESCU, P. P. 561. ♦ (Peiorativ) A manifesta o falsă desperare. – Variante: văicărá, văicărez și văicăr (SEVASTOS, C. 158), vb. I, văicălí (POPESCU, B. IV 87) vb. IV.
váicăr (reg.) s. n., pl. váicăre
văicărí (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se văicăréște, imperf. 3 sg. se văicăreá; conj. prez. 3 să se văicăreáscă
váicăr s. n., pl. váicăre
văicărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văicărésc, imperf. 3 sg. văicăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. văicăreáscă
VÁICĂR s. v. tânguire, vaier, vaiet.
VĂICĂRÍ vb. v. văita.
A SE VĂICĂRÍ mă ~ésc intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văita; a se lamenta. /Din vai
văicărí v. a se văieta: călugărițele se văicărau de focul ce le ajunsese ISP. [Tras din vai printr’un intermediar vaicăr, analog lui vaier].
văĭcărésc (mă) v. refl. (d. vaĭ; bg. vaĭkam). Iron. Mă vait plicticos și ridicul: Jidanu se văĭcărea că-ĭ zburase gîștele.
vaicăr s. v. TÎNGUIRE. VAIER. VAIET.
VĂICĂRI vb. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plînge, a se tîngui, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeii, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.)
văicări, văicăresc v. r. (pop.) 1. a se tângui, a se văita 2. (peior.) a manifesta o falsă disperare

vaicăr dex

Intrare: vaicăr
vaicăr substantiv neutru
Intrare: văicări
văicăra 2 1 -ez reflexiv conjugarea a II-a grupa I verb
văicăra 1 1 -r reflexiv conjugarea I grupa I verb
văicăli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a reflexiv
văicări conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv