Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

19 defini╚Ťii pentru vagabondare

VAGABOND├ü, vagabondez, vb. I. Intranz. A tr─âi ca un vagabond, a umbla f─âr─â ╚Ťint─â, f─âr─â rost, dintr-un loc ├«n altul. ÔÇô Din fr. vagabonder.
VAGABOND├üRE, vagabond─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a vagabonda; vagabondaj. ÔÇô V. vagabonda.
VAGABOND├ü, vagabondez, vb. I. Intranz. A tr─âi ca un vagabond, a umbla f─âr─â ╚Ťint─â, f─âr─â rost, dintr-un loc ├«n altul. ÔÇô Din fr. vagabonder.
VAGABOND├üRE, vagabond─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a vagabonda; vagabondaj. ÔÇô V. vagabonda.
VAGABOND├ü, vagabondez, vb. I. Intranz. A r─ât─âci f─âr─â ╚Ťint─â, hoin─ârind dintr-un loc ├«n altul, tr─âind ca un vagabond. Vagabond├«nd, ├«ntr-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului por╚Ťi. BACOVIA, O. 143. Un copil fugit de acas─â... vagabond├«nd f─âr─â c─âp─ât├ói. C. PETRESCU, O. P. II 298. Acum optsprezece ani, vagabondam cu c├«teva buc─â╚Ťi de s─âpun dup─â mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.
VAGABOND├üRE, vagabond─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a vagabonda ╚Öi rezultatul ei; hoin─âreal─â, r─ât─âcire. Lupta continua ├«n el, poate tot a╚Öa de cr├«ncen─â ca ╚Öi ├«n s─âpt─âm├«na vagabond─ârilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 239.
vagabondá (a ~) vb., ind. prez. 3 vagabondeáză
vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondắrii; pl. vagabondắri
vagabond├í vb., ind. prez. 1 sg. vagabond├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. vagabonde├íz─â
vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondării; pl. vagabondări
VAGABONDÁ vb. 1. v. hoinări. 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
VAGABONDÁRE s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)
VAGABOND├ü vb. I. intr. A r─ât─âci f─âr─â ╚Ťint─â ca (un) vagabond; a tr─âi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder].
VAGABOND├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a vagabonda; vagabondaj. [< vagabonda].
VAGABOND├ü vb. intr. 1. a r─ât─âci f─âr─â ╚Ťint─â, a tr─âi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre g├ónduri, imagina╚Ťie) a trece, f─âr─â ├«ncetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder)
vagabondà v. a fi vagabond.
*vagabond├ęz v. intr. (fr. vagabonder). Defav. Umblu ha─şmana, tr─â─şesc ca vagabond.
VAGABONDA vb. 1. a hoinări, (înv. și reg.) a nemernici, (reg.) a tălălăi, (prin Transilv.) a budușlui, (Mold.) a lăinici, (Transilv.) a techerghi, (înv.) a hăimăni, a ștrengări. (Toată ziua ~.) 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
VAGABONDARE s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondaj, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ asta zilnică?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)

Vagabondare dex online | sinonim

Vagabondare definitie

Intrare: vagabonda
vagabonda conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv
Intrare: vagabondare
vagabondare substantiv feminin