vagabondare definitie

2 intrări

19 definiții pentru vagabondare

VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.
VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.
VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.
VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.
VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A rătăci fără țintă, hoinărind dintr-un loc în altul, trăind ca un vagabond. Vagabondînd, într-un amurg blond, Am dat de-ale cimitirului porți. BACOVIA, O. 143. Un copil fugit de acasă... vagabondînd fără căpătâi. C. PETRESCU, O. P. II 298. Acum optsprezece ani, vagabondam cu cîteva bucăți de săpun după mine. SAHIA, U.R.S.S. 184.
VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda și rezultatul ei; hoinăreală, rătăcire. Lupta continua în el, poate tot așa de crîncenă ca și în săptămîna vagabondărilor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 239.
vagabondá (a ~) vb., ind. prez. 3 vagabondeáză
vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondắrii; pl. vagabondắri
vagabondá vb., ind. prez. 1 sg. vagabondéz, 3 sg. și pl. vagabondeáză
vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondării; pl. vagabondări
VAGABONDÁ vb. 1. v. hoinări. 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
VAGABONDÁRE s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)
VAGABONDÁ vb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [< fr. vagabonder].
VAGABONDÁRE s.f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. [< vagabonda].
VAGABONDÁ vb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. (< fr. vagabonder)
vagabondà v. a fi vagabond.
*vagabondéz v. intr. (fr. vagabonder). Defav. Umblu haĭmana, trăĭesc ca vagabond.
VAGABONDA vb. 1. a hoinări, (înv. și reg.) a nemernici, (reg.) a tălălăi, (prin Transilv.) a budușlui, (Mold.) a lăinici, (Transilv.) a techerghi, (înv.) a hăimăni, a ștrengări. (Toată ziua ~.) 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
VAGABONDARE s. 1. haimanalîc, hoinăreală, vagabondaj, (rar) pușlamalîc, (reg.) pușlanie, (înv.) ștrengărie. (Ce înseamnă ~ asta zilnică?) 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)

vagabondare dex

Intrare: vagabonda
vagabonda conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv
Intrare: vagabondare
vagabondare substantiv feminin