VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

VĂTUÍT, -Ă, vătuiți, -te, adj. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Căptușit cu vată sau cu vatelină; p. ext. capitonat. – V. vătui1.

VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu vată sau cu vatelină un obiect de îmbrăcăminte; a bumbăci; p. ext. a capitona. – Vată + suf. -ui.

VĂTUÍ1, vătuiesc, vb. IV. Tranz. A căptuși (un obiect de îmbrăcăminte) cu vată; p. ext. a capitona. ◊ Refl. Fig. O sită se coboară pe ochi, vezi turbure, nu mai vezi... Să vătuiește auzul DELAVRANCEA, O. II 41.

VĂTUÍT, -Ă, vătuiți, -te, adj. Căptușit cu vată; p. ext. capitonat. Din cupeul vătuit suia în iatacul căldicel. GALACTION, O. I 303. ◊ Fig. Pantazi... văzînd că afară se pusese pe ninsoare cu viscol, se claustră în vătuita sa locuință, unde făcu noapte. M. I. CARAGIALE, C. 97.

vătuí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 să vătuiáscă

vătuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vătuiésc, imperf. 3 sg. vătuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vătuiáscă

VĂTUÍ vb. (pop.) a bumbăci. (A ~ o haină.)

VĂTUÍT adj. (pop.) bumbăcit. (Haină ~.)

VĂTUÍT adj. v. înăbușit, înfundat, slab, stins, surd.

VĂTUÍT s. v. vătuire.

A VĂTUÍ ~iésc tranz. (obiecte de îmbrăcăminte) A căptuși cu vată (sau cu vatelină). /vată + suf. ~ui

vătuì v. a căptuși cu vată.

1) vătuĭésc v. tr. (vsl. vĭetovati, a vorbi, sîrb. [Miklosich] vijetati, a promite. Cp. cu germ. versprechen). Ps. S. (Tkt.). Promit.

2) vătuĭésc v. tr. (d. vată). Căptușesc cu vată: haĭne vătuite.

VĂTUI vb. (pop.) a bumbăci. (A ~ o haină.)

VĂTUIT s. vătuire, (pop.) bumbăceală, bumbăcire, bumbăcit. (~ unei haine.)

vătuit adj. v. ÎNĂBUȘIT. ÎNFUNDAT. SLAB. STINS. SURD.

VĂTUIT adj. (pop.) bumbăcit. (Haină ~.)

vătui, vătuiesc v. t. (intl.) 1. a bate zdravăn (pe cineva). 2. a condamna la închisoare.