vătăman definitie

12 definiții pentru vătăman

VĂTĂMÁN, vătămani, s. m. (în Evul Mediu, în Moldova) 1. Conducător al obștii dintr-un sat liber. 2. Reprezentant al stăpânului de pământ dintr-un sat aservit, însărcinat cu îndeplinirea obligațiilor locuitorilor satului față de stăpân. – Din rus., ucr. ataman.
VĂTĂMÁN, vătămani, s. m. (În evul mediu, în Moldova) 1. Conducător al obștii dintr-un sat liber. 2. Reprezentant al stăpânului de pământ dintr-un sat aservit, însărcinat cu îndeplinirea obligațiilor locuitorilor satului față de stăpân. – Din rus., ucr. ataman.
VĂTĂMÁN, vătămani, s. m. (Învechit) Conducătorul unui sat (aparținînd domnitorului), ajutor al vornicului, însărcinat cu strîngerea dărilor. Vom aprinde focurile, vom trage clopotele, vom trimite pe vătămani cu porunca. DELAVRANCEA, O. II 245. Vornicul Nic’ a Petricăi, cu paznicul, vătămanul și cîțiva nespălați de mazili, se purtau printre oameni de colo pînă colo. CREANGĂ, A. Tu, pîntece... nu te-i mai sătura Cum nu se satură iadul De strîns ispravnici... popi, vornici și vătămani. TEODORESCU, P. P. 168.
vătămán s. m., pl. vătămáni
vătămán s. m., pl. vătămáni
VĂTĂMÁN s. vătășel, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.)
VĂTĂMÁN s. v. primar.
VĂTĂMÁN ~i m. înv. Slujbaș însărcinat cu încasarea dărilor la sate. /< pol. wataman, ucr. vataman
vătăman m. Mold. sătean fruntaș, ajutor de primar (într’un sat): paznicul, vătămanul și câțiva nespălați de mazili CR. [Rut. VATMANŬ, căpitan (v. ataman)].
vătămán și vatamán m. (rut. vatamăan. V. hatman și ataman). Mold. Vechĭ. Șef de sat (jude) numit orĭ ales (V. cneaz). Azĭ. Fig. A ședea ca fata vatamanuluĭ, a ședea bimbașa, a huzuri, a nu lucra nimic. Maĭ pe urmă. Ajutor de primar rural. Vătăjel. Servitor pe la autoritățĭ (aprod) orĭ pe la școale (pedel). V. pasnic 1.
vătăman s. v. PRIMAR.
VĂTĂMAN s. vătășel, vornicel. (~ era ajutorul vornicului la sate.)[1] modificată

vătăman dex

Intrare: vătăman
vătăman substantiv masculin admite vocativul