vătămătură definitie

12 definiții pentru vătămătură

VĂTĂMĂTÚRĂ, vătămături, s. f. Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize viscerale acute (hernie, colici, pelagră etc.). – Vătăma + suf. -ătură.
VĂTĂMĂTÚRĂ, vătămături, s. f. (Pop.) Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize viscerale acute (hernie, colici, pelagră etc.). – Vătăma + suf. -ătură.
VĂTĂMĂTÚRĂ, vătămături, s. f. (Popular) Nume dat mai multor boli interne care provoacă crize acute (v. apendicită, hernie, colici). Copiii aveau scrofule, cei mai vîrstnici oftică, bătrînii vătămătură. PAS, Z. I 117. Îl năcăjea tusa, n-avea poftă de mîncare și mai ales îl chinuia vătămătură lui veche. SADOVEANU, O. VIII 87. Cînd m-apucă vătămătură, beau un pahar de rachiu. GANE, N. I 223. M-a lovit... o greață, o furnicătură prin pîntece, ca un feli de vătămătură. CONTEMPORANUL VII 505.
vătămătúră s. f., g.-d. art. vătămătúrii; pl. vătămătúri
vătămătúră s. f., g.-d. art. vătămătúrii; pl. vătămătúri
VĂTĂMĂTÚRĂ s. v. colică, crampă, daună, hernie, lovitură, pagubă, pelagră, pierdere, prejudiciu, rană, spasm, stricăciune.
VĂTĂMĂTÚRĂ ~i f. pop. Nume dat mai multor boli interne care provoacă diverse crize viscerale acute (hernie, colici, pelagră etc.). /a (se) vătăma + suf. ~tură
vătămătură f. surpătură, hernie.
vătămătúră f., pl. ĭ. Rezultatu vătămăriĭ, leziune. Pop. Ernie saŭ și altă boală a organelor din pîntece.
vătămătu s. v. COLICĂ. CRAMPĂ. DAUNĂ. HERNIE. LOVITURĂ. PAGUBĂ. PELAGRĂ. PIERDERE. PREJUDICIU. RANĂ. SPASM. STRICĂCIUNE.
vătămătúră, vătămături, s.f. – (med.) 1. Rană provocată de o lovitură sau căzătură. 2. Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură (ALRRM, 1969: 158). – Din vătăma (< lat. victimare) + suf. -ătură (DEX, MDA).
vătămătúră, -i, s.f. – (med.) Schilozenie, paralizie; hernie; hâitură (ALR 1969: 158). – Din vătăma (< lat. victimare) + -tură.

vătămătură dex

Intrare: vătămătură
vătămătură substantiv feminin