vătămător definitie

13 definiții pentru vătămător

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus). – Vătăma + suf. -ător.
VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.
VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.
vătămătór2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămătóri
vătămătór1 adj. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre
vătămătór adj. m., s. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre
VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contraindicat.
Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător
VĂTĂMĂTÓR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor
VĂTĂMĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor
vătămător a. 1. care vatămă; 2. fig. păgubitor.
vătămătór, -oáre adj. Care vatămă: beția e vătămătoare sănătățiĭ. Fig. Păgubitor: lucru vătămător intereselor mele.
VĂTĂMĂTOR adj. 1. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, stricător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 2. contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios. (Medicament, tratament ~ pentru diabetici.)

vătămător dex

Intrare: vătămător (adj.)
vătămător 1 adj. adjectiv
Intrare: vătămător (s.m.)
vătămător 2 s.m. substantiv masculin