vătămătoare definitie

21 definiții pentru vătămătoare

VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, folosită ca plantă medicinală sau ca nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutalus). – Vătăma + suf. -ător.
VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.
VĂTĂMĂTOÁRE, vătămătoare, s. f. Plantă, din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii grupate în vîrful tulpinii, cu fructul o păstaie; crește prin fînețele de la munte și este folosită ca plantă medicinală (Anthyllis vulneraria ).[1]
VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj. (Popular) Care vatămă sau care poate vătăma (rănind, dăunînd, păgubind, stricînd). În sufletul tău stăruia spaima pricinuită de un om... puțin băut sau un biet nebun fără gînduri vătămătoare. PAS, Z. I 228. În mîna unui nebun, sau încă și mai mult, în mîna unui hoț, cuțitul este peste măsură de vătămător. GHEREA, ST. CR. II 83. Însă mania sa cea vătămătoare... era ideea ce-și făcuse... că trebuie să moară. NEGRUZZI, S. I 207. Să fugiți de trîndăvire care este vătămătoare și trupește și sufletește. DRĂGHICI, R. 156. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat insectelor care vatămă plantele.
vătămătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. vătămătórii; pl. vătămătóri
vătămătór1 adj. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre
vătămătór2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămătóri
vătămătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. vătămătórii; pl. vătămătóri
vătămătór adj. m., s. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre
VĂTĂMĂTOÁRE s. (BOT.; Anthyllis vulneraria) (rar) renoloare, (reg.) iarba-ranei, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură, trifoiul-racului.
VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contraindicat.
Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător
VĂTĂMĂTOÁRE ~i f. Plantă erbacee de munte cu flori galbene-aurii și cu fructul o păstaie, fiind folosită ca nutreț și ca plantă medicinală. /a vătăma + suf. ~toare
VĂTĂMĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor
VĂTĂMĂTÓR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor
vătămătoare f. sau iarbă de vatăm, frumoasă plantă de nutreț cu proprietăți vulnerare (Anthyllis vulneraria).
vătămător a. 1. care vatămă; 2. fig. păgubitor.
vătămătór, -oáre adj. Care vatămă: beția e vătămătoare sănătățiĭ. Fig. Păgubitor: lucru vătămător intereselor mele.
VĂTĂMĂTOARE s. (BOT.; Anthyllis vulneraria) (rar) renoloare, (reg.) iarba-ranei, iarbă-de-vatăm, iarbă-de-vătămătură, trifoiul-racului.
VĂTĂMĂTOR adj. 1. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, rău, stricător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 2. contraindicat, neindicat, nepotrivit, nociv, periculos, primejdios. (Medicament, tratament ~ pentru diabetici.)
ANTHYLLIS L. VĂTĂMĂTOARE, fam.. Leguminosae. Gen originar din regiuni mediteraneene și vestul Asiei, pînă la 40 specii, erbacee, rar semiarbuști sau arbuști, des foarte pubescente. Flori (caliciul cilindric cu 5 foliole membranoase, stamine concrescute la bază, corolă cu 5 petale, una mai mare, vexil, 2 aripioare și 2 unite, carena galbenă, portocalie, roșie sau albă) singulare, în capitule sau umbelă, însoțite de o bractee albă-gălbui, digitat-partită, în axa frunzei. Frunze imparipenate, cu foliole numeroase, foliola terminală, în general, cu mult mai mare decît cele laterale. Fruct, legumă închisă în caliciu.

vătămătoare dex

Intrare: vătămător (adj.)
vătămător 1 adj. adjectiv
Intrare: vătămătoare (plantă)
vătămătoare 1 plantă substantiv feminin