vătășel definitie

18 definiții pentru vătășel

VĂTĂJÉL s. m. v. vătășel.
VĂTĂȘÉL, vătășei, s. m. Diminutiv al lui vătaf. ♦ Vornicel (la nuntă). ♦ (În trecut) Funcționar inferior la primărie. [Var.: (reg.) vătăjél s. m.] – Vătaș + suf. -el.
VĂTĂJÉL s. m. v. vătășel.
VĂTĂȘÉL, vătășei, s. m. Diminutiv al lui vătaf. ♦ Vornicel (la nuntă). ♦ (În trecut) Funcționar inferior la primărie. [Var.: (reg.) vătăjél s. m.] – Vătaș + suf. -el.
VĂTĂJÉL s. m. v. vătășel.
VĂTĂȘÉL, vătășei, s. m. (Și în forma vătăjel) Diminutiv al lui vătaf. I. (În trecut) 1. v. vătaf (I 1) Intră în curtea lin Stoicea... un vătășei din partea lui socru-său, boierul Rovin. GALACTION, O. I 52. 2. v. vătaf (I 3). – Dar cu ce-i hrănea? Cu ciosvîrți de miei De la vătășei. PĂSCULESCU, L. P. 152. Căpitan Caracatuci, Vătăjel peste haiduci. ALECSANDRI, P. P. 58. 3. Funcționar inferior la primărie, care îndeplinea diferite funcții, îndeosebi pe cea de curier. Seara, vine un vătășei de la primărie. STANCU, D. 95. Un vătășei mă chemă la primărie. GANE, N. II 94. În piață, vătășelul știe sigur că Mitu Boieru a intrat adineaori cu mai mulți ofițeri și funcționari la cafeneaua din colț. CARAGIALE, O. I 231. Numesc un vătășei care face poliția în sat. BOLLIAC, O. 252. III. Fiecare dintre flăcăii care conduc alaiul la nunți, la înmormîntări etc.; vornicel. – Variantă: vătăjél s. m.
vătășél s. m., pl. vătășéi, art. vătășéii
vătășél s. m., pl. vătășéi, art. vătășéii
VĂTĂȘÉL s. 1. isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moșie.) 2. vătăman, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 3. vătaf, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.)
VĂTĂȘÉL s. v. colăcar, curier, mesager, ștafetă.
VĂTĂȘÉL ~i m. (diminutiv de la vătaf) 1) ist. Slujbaș la primărie care îndeplinea și funcția de curier. 2) Flăcău care poftește oaspeții la nuntă și are anumite obligații în timpul ceremoniei; vornicel. /vătaf + suf. ~el
vătăjél, vătăjéi, s.m. (înv.) 1. șef de muncitori la o moșie. 2. cavaler de onoare la nuntă. 3. comisar sau subcomisar de mahala.
vătășel m. 1. Munt. a) comisar de cartier: vătășel de mahală a plecat a colinda PANN; b) gardian de noapte; c) curier rural; 2. Mold. a) slujbaș la primărie; b) vornicel de nuntă și bățul împodobit ce poartă.
vătăjél m., pl. eĭ (d. vătajĭ, pl. luĭ vătav. D. rom. vine rut. vatažélo). Mold. Isprăvnicel, logofăt, șef de muncitorĭ (la o moșie, la o vie). Vornicel, cavaler de onoare la o nuntă țărănească. Munt. (-jel și -șel). Comisar orĭ subcomisar de mahala (Sec. 19). Șef de muncitorĭ.
vătășél, -șésc, -șíe, V. vătăj-.
vătășel s. v. COLĂCAR. CURIER. MESAGER. ȘTAFETĂ.
VĂTĂȘEL s. 1. isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moșie.) 2. vătăman, vornicel. (~ era ajutorul vornicului la sate.) 3. vătaf, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.)
VĂTĂȘIȚĂ s. vorniceasă, (pop.) drușcă, (reg.) sfașcă, (Transilv. și Ban.) deveriță, (Transilv.) vifeliță. (~ la o nuntă țărănească.) modificată

vătășel dex

Intrare: vătășel
vătășel substantiv masculin admite vocativul
vătăjel substantiv masculin admite vocativul