văruit definitie

27 definiții pentru văruit

VĂRUÍ, văruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o suprafață tencuită, lipită etc. a unui element de construcție cu un strat subțire de lapte de var (cu unele adaosuri); a spoi. – Var + suf. -ui.
VĂRUÍT1 s. n. Văruire. – V. vărui.
VĂRUÍT2, -Ă, văruiți, -te, adj. Pe care s-a aplicat un strat de lapte de var (cu unele adaosuri); spoit. – V. vărui.
VĂRUÍ, văruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi o suprafață tencuită, lipită etc. a unui element de construcție cu un strat subțire de lapte de var (cu unele adaosuri); a spoi. – Var + suf. -ui.
VĂRUÍT1 s. n. Văruire. – V. vărui.
VĂRUÍT2, -Ă, văruiți, -te, adj. Pe care s-a aplicat un strat de lapte de var (cu unele adaosuri); spoit. – V. vărui.
VĂRUÍ2, văruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi (pereții) cu un strat subțire de lapte de var; a spoi cu var. Umbra sa... era cenușie pe peretele văruit prea demult. DUMITRIU, V. E. 44. Drumul mare-aș vărui Cu var de cel mai mărunt. HODOȘ, P. P. 59.
VĂRUÍ1, văruiesc, vb. IV. Tranz. (Neobișnuit) A se adresa cuiva cu titlul de «vere». (Atestat în forma verui) La mulți ani, vere Alecule. – Să trăiești, arhon bane! (În parte) Prea mă veruiește banul! ALECSANDRI, la TDRG. – Variantă: veruí vb. IV.
VĂRUÍT, -Ă, văruiți, -te, adj. Dat cu var; spoit cu var. Eleonora ieșise într-un tîrziu din odăița strîmtă, văruită. DUMITRIU, N. 73. La căsuța văruită Numai cetini legănate, La căsuța văruită, Murgul din copită bate. CERNA, P. 138. Străzile erau curate și casele văruite. VLAHUȚĂ, O. A. M. 14.
VERUÍ vb. IV v. vărui1.
VERUÍ vb. IV. v. vărui1.
văruí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiésc, imperf. 3 sg. văruiá; conj. prez. 3 să văruiáscă
văruít s. n.
văruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văruiésc, imperf. 3 sg. văruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. văruiáscă
văruít s. n.
VĂRUÍ vb. v. spoi.
VĂRUÍT s. spoială, spoire, spoit, văruială, văruire. (~ul pereților unei camere.)
VĂRUÍT adj. spoit, (reg.) muruit. (Cameră ~.)
A VĂRUÍ ~iésc tranz. (pereții, tavanul etc.) A acoperi cu lapte de var. /var + suf. ~ui
văruì v. a spoi cu var.
văruĭésc v. tr. (d. var). Spoĭesc cu var: casă văruită. V. muruĭesc.
veruĭésc v. tr. (d. văr, verĭ). Fam. Rar. Chem cu epitetu de „văr”.
VĂRUI vb. a spoi, (pop.) a unge, (înv. și reg.) a tencui, (reg.) a mînji, (prin Transilv.) a meseli. (A ~ pereții camerei.)
VĂRUIT s. spoială, spoire, spoit, văruială, văruire. (~ pereților unei camere.)
VĂRUIT adj. spoit, (reg.) muruit. (Cameră ~.)
vărui, văruiesc v. r. a se îmbăta, a se ameți (din cauza băuturii).
văruit, -ă, văruiți, -te adj. beat, în stare de ebrietate.

văruit dex

Intrare: vărui (spoi)
vărui tranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: vărui (apela)
verui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
vărui tranzitiv conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb
Intrare: văruit (adj.)
văruit 1 adj. adjectiv
Intrare: văruit (s.n.)
văruit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular