VĂRSĂTÚRĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. – Vărsa + suf. -ătură.

VĂRSĂTÚRĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. – Vărsa + suf. -ătură.

VĂRSĂTÚRĂ, vărsături, s. f. 1. Faptul de a vărsa (I 5) (v. vomitare); materiile care se varsă. Medicamentele digitalice produc vărsături. DANIELOPOLU, D. N. II 38. ♦ Faptul de a scuipa sînge. Vărsături dese de sînge m-au slăbit cu totul. BĂECESCU, la GHICA, A. 599. 2. Loc unde staționează apa provenită din revărsări. Albia cu cît se mărește devine... din ce în ce mai variată... pe marginile ei se formează viroage, vărsături. ANTIPA, P. 120. 3. (Rar) Locul de vărsare a unei ape curgătoare. Plutașii care prăvăleau din munți buștenii și îi duceau pînă la vărsătura Șiretului iși aflau adesea moartea. I. BOTEZ, ȘC. 11.

vărsătúră s. f., g.-d. art. vărsătúrii; pl. vărsătúri

vărsătúră s. f., g.-d. art. vărsătúrii; pl. vărsătúri

VĂRSĂTÚRĂ s. 1. v. vomă. 2. (concr.) vomă, (rar) vomătură, (pop.) borâtură.

VĂRSĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A VĂRSA. 2) Ceea ce a fost vomitat. 3) Loc unde se adună apă după o revărsare. /a (se) vărsa + suf. ~tură

vărsătură f. vărsat continuu.

vărsătúră f., pl. ĭ. Lucru vărsat. Mîncare vărsată din stomah (triv. borîtură): holera se caracterizează pin vărsăturĭ și diareĭe (V. bolbotină). Locu unde se varsă un răŭ (gură).

VĂRSĂTURĂ s. (MED.) 1. vomare, vomă, (pop.) borîtură. (~i repetate din cauza indigestiei.) 2. (concr.) vomă, (rar) vomătură, (pop.) borîtură.

vărsătură, vărsături s. f. (intl.) victimă care deține bancnote de mică valoare.