văluri definitie

29 definiții pentru văluri

ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).
VĂL, văluri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucată de țesătură fină, de obicei transparentă, pe care și-o pun femeile pe cap sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un văl (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să vadă, să judece limpede, să înțeleagă ceva. 2. (Anat.; în sintagma) Vălul palatului = porțiunea musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur) și care se termină cu omușorul. 3. (Bot.; în compusul) Vălul-miresei = plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a agita. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. – În + valuri (pl. lui val).
VĂL, văluri, s. n. 1. (Adesea fig.) Bucată de țesătură fină, de obicei transparentă, pe care și-o pun femeile pe cap sau cu care își învăluie corpul ori o parte a lui. ◊ Expr. A i se pune (sau a i se lua cuiva) un văl (de) pe ochi = a înceta (sau a începe) să vadă, să judece limpede, să înțeleagă ceva. 2. (Anat.; în sintagma) Vălul palatului = porțiunea musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare (dur) și care se termină cu omușorul. 3. (Bot.; în compusul) Vălul-miresei = plantă erbacee anuală, mică, cu flori lineare (Gypsophila muralis). – Din lat. velum. Cf. fr. voile.
ÎNVĂLURÁ, învălurez, vb. I. Tranz. A mișca în valuri, a ondula; a frămînta, a agita. Grîul... ajungea la genunchi. În răstimpuri trecea prin el cîte o adiere de vînt, învălurîndu-l ca pe un lac de smarald. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ♦ Refl. și intranz. A face valuri. Apa se învălura ușor. ▭ Holda verde se legăna ușor în bătaia vîntului, învălura, susura, avea o mlădiere de apă. SANDU-ALDEA, D. N. 18. – Variantă: vălurí (PĂSCULESCU, L. P. 18) vb. IV.
VĂL, văluri, s. n. 1. Țesătură ușoară cu care femeile își acoperă capul, lăsînd-o să atîrne pe spate sau pe față. Să-ți desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. EMINESCU, O. I 75. Femeile sînt învelite cu mantile albe; pe cap poartă un văl alb și pe figură un alt văl închis, des. prin care văd fără să fie văzute. BOLINTINEANU, O. 289. ◊ Fig. Un văl ușor de aburi rătăcea în văi. GALACTION, O. I 101. De sus zăpada cădea într-un văl ușor. DUNĂREANU, CH. 76. ◊ Expr. A i se pune cuiva un văl pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (sau a-i cădea) cuiva un văl de pe ochi (sau de pe frunte) = a-și pierde (sau a-și recăpăta) seninătatea, vioiciunea; a înceta (sau a începe) să vadă, să înțeleagă, să judece limpede. Cînd Tudor intră în satul strămoșilor lui, la Șoimărești, parcă i se luă un văl de pe frunte. SADOVEANU, O. VII 59. În clipa următoare îi căzu vălul de pe ochi. REBREANU, R. II 203. ♦ Țesătură ușoară care acoperă și învăluie corpul; veșmînt larg, diafan. Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turburare, Subt vălul ce sălta. ALEXANDRESCU, M. 121. 2. Fig. Tot ceea ce se întinde, coboară, se lasă peste ceva, acoperind, ascunzînd privirilor. Mănăstirea neagră, ca-ntr-un văl de tăcere și mîhnire, își ridica în cer. turnurile chiar lîngă noi. SADOVEANU, O. VII 229. Coboară-ți, iarnă albă, vălul magic. CAZIMIR, L. U. 38. Bogată în întinderi stă lumea-n promoroacă, Ce sate și cîmpie c-un luciu văl îmbracă. EMINESCU, O. I 69. 3. (Anat.; în expr.) Vălul palatului = membrană care acoperă cerul gurii, prelungindu-se spre faringe și despărțind cavitatea nazală de cea bucală. – Pl. și: (neobișnuit) văle (ODOBESCU, S. I 385).
VĂLURÍ vb. IV v. învălura.
învălurá (a ~) vb., ind. prez. 3 învălureáză
văl s. n., pl. vắluri
învălurá vb., ind. prez. 1 sg. învăluréz, 3 sg. și pl. învălureáză
văl s. n., (țesături) pl. văluri
vălul-mirései (bot.) s. n.
ÎNVĂLURÁ vb. v. undui.
VĂL s. 1. v. voal. 2. (ANAT.) văl palatin = palat moale, vălul palatului; vălul palatului v. văl palatin.
VĂL s.n. 1. Bucată de pânză fină și transparentă cu care-și acoperă femeile capul. 2. Șal, broboadă. ◊ A(-și) lua vălul = a se călugări. 3. Vălul palatului = membrana care desparte cavitatea bucală de cea nazală, acoperind cerul gurii și prelungindu-se până spre faringe. [Pl. -luri. / < lat. velum, cf. fr. voile, it. velo].
VĂL s. n. 1. bucată de pânză fină și transparentă cu care-și acoperă femeile capul. 2. șal, broboadă. ♦ a(-și) lua ŭl = a se călugări. 3. ŭl palatului = membrana care desparte cavitatea bucală de cea nazală, acoperind cerul gurii. (< lat. velum)
văl (-luri), s. n. – Bucată de țesătură fină, transparentă. Lat. vēlum (sec. XIX) sau it. velo. Cf. vela.
A ÎNVĂLURÁ ~éz tranz. 1) A face să se învălureze; a ondula. 2) fig. A cuprinde din toate părțile; a împresura; a învălui; a înfășura; a cotropi; a cuprinde. /în + valuri
A SE ÎNVĂLURÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre ape) A se mișca în valuri; a se ondula. /în + valuri
VĂL ~uri n. 1) Bucată de țesătură transparentă folosită de femei pentru a-și acoperi fața sau capul; voal. ◊ A i se pune (cuiva) un ~ pe ochi (sau pe frunte) sau a i se lua (a-i cădea (cuiva) un ~ de pe ochi (sau de pe frunte) a înceta (sau a începe) să înțeleagă și să vadă lucrurile clar, limpede. 2) anat. ~ul palatului (sau ~ul palatin) porțiune musculară care continuă, în partea posterioară a cavității bucale, palatul tare și se termină cu o prelungire numită uvulă. /<lat. velum
văl n. 1. bucată de pânză sau stofă ce servă a acoperi, a ascunde, a proteja; 2. bucată de stofă foarte ușoară cu care femeile își acopăr fața, capul; 3. fig. ceea ce ascunde, ce împiedecă a cunoaște: un văl des ne ascunde secretele naturei; 4. aparență, pretext: sub vălul amicie. [Lat. VELUM].
*văl n., pl. urĭ (neol. d. lat. velum; it. velo, fr. voile. V. velă, re-velez). Bucată de pînză pusă peste ceva ca să acopere saŭ să ascundă. Un fel de țesătură foarte supțire cu care cocoanele îșĭ acopere une-orĭ fața cînd umblă pe stradă (ob. numit voal). Fig. Ceĭa ce ascunde ceva: un văl des ne ascunde secretele naturiĭ. Aparență, pretext: supt vălu amicițiiĭ. Anat. Vălu palatin, membrană care separă nasu de gură (V. velar). – Și vol (Suc.), un văl supțire al mireseĭ pus peste hóbot. V. gĭulgĭ, fludă, pocrovăț, răspetie.
vol, V. văl.
vắlul-mirései s. n.
ÎNVĂLURA vb. a (se) ondula, a (se) undui. (Suprafața apei se ~.)
VĂL s. voal, (reg.) hobot, procov, sovon, tulbent, zaimf, (prin Transilv. și Bucov.) balț, (Transilv.) șlaier. (~ de mireasă.)
VĂL tulburare de vedere însoțită și de alte simptome în cursul unor evoluții cu o aeronavă care solicită organismul uman la accelerări pozitive sau negative. Vălul cenușiu, începe să se manifeste la valor de 3-4 G, câmpul vizual se restrânge prin pierderea vederii periferice, aparatura de bord fiind percepută ca prin ceață. Vălul negru apare la 4-5 G și poate persista până la 5 secunde după încetarea acțiunii forței de inerție, fiind însoțit la peste 5 G de pierderea cunoștinței până la 15 secunde, iar după revenire putând persista o dezorientare completă până la 60 secunde, prezentând un handicap major pentru pilot. Vălul roșu apare la valori de 2-3 G negativ, fiind însoțit de cefalee puternică, senzația că ochii ies din orbite, după 4 G negativ începând să apară confuzia mintală și dezorientarea. Coordonarea motorie este perturbată circa 15 minute după încetarea acțiunii accelerației negative. Fenomenul este datorat congestiei cerebrale intense, sângele părăsind membranele inferioare și abdominale este dirijat spre cap, crescând presiunea intra craniană.
a i se lua un văl de pe ochi expr. a începe să vadă / să judece limpede.
a i se pune un văl pe ochi expr. a înceta să vadă / să judece limpede.

văluri dex

Intrare: văl
văl 2 pl. -e substantiv neutru neobișnuit
văl 1 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: învălura
văluri verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a tranzitiv
învălura conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: vălul-miresei
vălul-miresei (numai) singular substantiv neutru articulat