ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

VĂLMĂȘÁG, vălmășaguri, s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. – [De-a] valma + suf. -șag.

ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală (2). – În + vălmășag.

VĂLMĂȘÁG s. n. Învălmășeală, neorânduială, dezordine; obiecte sau ființe aflate în neorânduială, învălmășite. – [De-a] valma + suf. -șag.

ÎNVĂLMĂȘÁG, învălmășaguri, s. n. Învălmășeală; luptă, încăierare. Toți oamenii aceștia se bătuseră cu tabăra lui Satan și colb au făcut-o... După învălmășag, Satan fugise din munți. CAMILAR, T. 38. Nimeni nu știe ce-o mai fi făcînd, în îndepărtatul sat dobrogean, Maranda, dacă mai e vie ori dacă, în învălmășagul luptelor care s-au dat pe acolo, n-o fi murit cu copii cu tot. STANCU, D. 498. Se loviră într-un învălmășag de glasuri, de vaiete, de împușcături. GÎRLEANU, L. 33. – Variantă: vălmășág (CREANGĂ, P. 53, ALECSANDRI, T. 1516, NEGRUZZI, S. I 264) s. n.

VĂLMĂȘÁG s. n. v. învălmășag1.

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

vălmășág s. n., pl. vălmășáguri

învălmășág s. n., pl. învălmășáguri

vălmășág s. n., pl. vălmășáguri

VĂLMĂȘÁG s. v. dezordine.

VĂLMĂȘÁG ~uri n. v. VĂLMĂȘEALĂ. [De-a] /valma + suf. ~șag

vălmășag n. mare confuziune: vălmășag în lagăr AL. [Derivațiune analogică din valmă].

vălmășág n., pl. urĭ (d. de-a valma). Aglomerațiune confuză, val vîrtej, învălmășeală: vălmășagu capitaleĭ, al lumiĭ. – Și învălm-.