vălătucire definitie

8 definiții pentru vălătucire

VĂLĂTUCÍ, vălătucesc, vb. IV. Tranz. A clădi pereți din vălătuci (2). – Din vălătuc.
VĂLĂTUCÍ, vălătucesc, vb. IV. Tranz. A clădi pereți din vălătuci (2). – Din vălătuc.
VĂLĂTUCÍ, vălătucesc, vb. IV. Tranz. A lucra o construcție din vălătuci. Din grajdul de nuiele vălătucit cu grijă, se auzi muget moale. SADOVEANU, O. VIII 88.
vălătucí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălătucésc, imperf. 3 sg. vălătuceá; conj. prez. 3 să vălătuceáscă
vălătucí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vălătucésc, imperf. 3 sg. vălătuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. vălătuceáscă
vălătucí, vălătucésc, vb. IV (reg.) 1. a clădi pereții unei case țărănești din vălătuci. 2. a da cu tăvălugul.
vălătucì v. 1. a da cu vălătucul; 2. a clădi cu vălătuci: bordeie vălătucite și lipite ISP.
vălătucésc v. tr. (d. vălătuc). Fac vălătuc, învălătucesc: a vălătuci o foaĭe. Dreg cu vălătucĭ: bordeĭ vălătucit. V. tăvălucesc.

vălătucire dex

Intrare: vălătuci
vălătuci conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: vălătucire
vălătucire infinitiv lung