VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val1 (II 1). ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari). 3. Tăvălug. – Din val. Cf. tăvălug.

VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul făcut dintr-un material (flexibil), înfășurat în sensul uneia dintre laturile sale; spec. val1 (II 1). ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, peste cap. 2. Material de construcție făcut din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de colaci sau de cărămizi, din care se clădesc pereții caselor țărănești (astupându-se o îngrăditură de pari). 3. Tăvălug. – Din tăvăluc.

VĂLĂTÚC, vălătuci, s. m. 1. Sul obținut dintr-un material flexibil (pînză, hîrtie etc.) care este rostogolit în sensul uneia dintre laturile sale (v. val, trîmbă); p. ext. orice obiect flexibil adunat grămadă, făcut ghem. Se întoarse... cu un vălătuc de saci. CAMILAR, N. II 396. Luminița se plecase deasupra vălătucului de vată. C. PETRESCU, Î. II 46. Luară vălătucul și prin învălmășeală îl scoaseră pe chei. DUNĂREANU, CH. 51. Scoțînd un vălătuc de hîrtie. NEGRUZZI, S. III 97. ◊ (În construcții cu verbele «a face» și «a strînge») Cu grebla brazdele [de fîn] se fac vălătuci, rostogolindu-se de la un capăt, întocmai cum s-ar rostogoli un val de pînză. PAMFILE, R. 158. Strînsei vălătuc mantaua și surtucul, legai vălătucul cu nojițele dindărăt la șea și mă făcui sprinten pentru orice împrejurare. HOGAȘ, M. N. 220. ◊ Fig. Fotografiile de pe pian ardeau și scoteau vălătuci de fum. DUMITRIU, B. F. 85. Urmărea c-o privire leneșă legănarea vălătucilor de nori ce făceau ape, sclipind ca niște bucăți de sidef pînă ce se subțiați ca un puf argintiu. VLAHUȚĂ, O. A. 102. ◊ (În metafore și comparații) Afară ningea, pătrundeau vălătuc înăuntru trîmbe pestrițe de fulgi mari, învîrtejiți. V. ROM. noiembrie 1953, 175. ◊ Loc. adv. De-a vălătucul = de-a rostogolul, de-a dura, de-a tăvălugul. Vede pe uliul găinilor venind de-a vălătucul în jos și picînd nu departe de dînsul. MARIAN, O. I 176. 2. (Mai ales la pl.) Material de construcție făcut din pămînt sau din lut amestecat cu paie sau cu rogoz, în formă de cărămizi sau de colaci, care se usucă la soare și din care se clădesc casele țărănești. În grajduri bune de vălătuci, bat din copite și sforăiesc cai pietroși moldovenești. SADOVEANU, O. I 50. 3. Tăvălug (1) Tot pentru acest scop [la boronit] se folosește și tăvălucul, vălătucul... cu care se tăvălucesc bolovanii. PAMFILE, A. R. 61. 4, Instrument pentru stîrnirea peștilor, alcătuit dintr-un snop de nuiele pe care îl agită pescarii în apă; val. – Pl. și: (n.) vălătuce (DUMITRIU, N. I. 96).

vălătúc s. m., pl. vălătúci

vălătúc s. m., pl. vălătúci

VĂLĂTÚC s. 1. v. sul. 2. v. tăvălug.

VĂLĂTÚC s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.

VĂLĂTÚC ~ci m. 1) Obiect în formă de cilindru, obținut prin înfășurarea unui material flexibil; val; sul; rulou. ~ de hârtie. ~ de sârmă. ◊ De-a ~cul dându-se peste cap; de-a rostogolul. 2) Material de construcție făcut din lut și paie, folosit la construcția unor case țărănești. 3) pop. Unealtă sau mașină formată dintr-un cilindru (sau mai mulți), folosită în operațiile de îndesare și nivelare a pământului; tăvălug. /Din val

vălătuc m. 1. val de lemn sau de fier pentru răsturnatul bulgărilor; 2. pl. colac de pământ sau lut, amestecat cu paie sau rogoz: căsuța-mi era de vălătuci CR. [Metateză din tăvăluc]. ║ adv. de a vălătucul, rostogolindu-se.

cĭurlán m. (cp. cu cĭurlez și cu sîrb. čuriti, a fuma). Munt. Mold. O plantă ghimpoasă care, după ce se usucă, se desprinde și se rostogolește de vînt. Țăraniĭ o fac grămezĭ și o ard în loc de lemn. Se zice că uniĭ o fumează în lulea. – Se numește și corlan (Bas. nord), tîrtan și vălătuc. La Panțu tîrtan, o plantă cruciferă (crampe tatarica). Asta să fie?

vălătúc m. (met. din tăvăluc. V. holmotoc). Tăvăluc (maĭ ales cînd e vorba de sulurile de lut cu paĭe de construit case): casă de vălătucĭ (saŭ de ceamur). Br. Cĭurlan (fiind-că vîntu îl dă de-a tăvălucu). De-a vălătucu, de-a rostogolu.

vălătuc s. v. CIURLAN. SALCICORN. SĂRICICĂ.

VĂLĂTUC s. 1. sul, trîmbă, val, (Olt. și Ban.) vig. (Un ~ de pînză.) 2. (AGRIC.) tăvălug, (reg.) tăvală, tăvălic, treierătoare, (prin Transilv. și Mold.) măngălău, (prin Ban.) rol. (Cu ~ se îndeasă solul semănat.)