vălărí (-résc, -ít), vb. – Obicei folcloric din Munt. și Mold., mai mult sau mai puțin asemănător cu iordănit. Probabil de la val „talaz”; pentru semantism, cf. fr. ondoyer „a boteza în pericol de moarte”, de la onde „val”. Totuși, der. nu este clară, căci obiceiul insuficient studiat, nu pare să se bazeze totdeauna pe stropire. Legătura cu alb. vëljamëri „fraternitate” (Scriban) este improbabilă.

vălărésc v. intr. (cp. cu alb. vălĭamări, înfrățire, vălĭá, frate de cruce). Munt. Mold. Umblu cîntînd cu lăutariĭ la Paște (în Munt. și la sfîntu Ioan) pe la casele în care-s flăcăĭ și fete de horă ca să strîngă banĭ pentru plata lăutarilor. Se cîntă și pe la alte case (pe la boĭerĭ), ĭar camărașu (casieru) pune baniĭ într’o căldăruță cu busuĭoc.