văiugă definitie

16 definiții pentru văiugă

VĂIÚGĂ, văiugi, s. f. (Reg.) Vale mică, îngustă și puțin adâncă. [Pr.: vă-iu-] – Vale + suf. -ugă.
VĂIÚGĂ, văiugi, s. f. (Reg.) Vale mică, îngustă și puțin adâncă. [Pr.: vă-iu-] – Vale + suf. -ugă.
VĂIOÁGĂ s. f. v. văiugă1.
VĂIÚGĂ1, văiugi și văiuge, s. f. (Regional) Vale îngustă și puțin adîncă. Din văiuga aceea, vîntul aduce miroznă de iarbă verde. CAMILAR, N. I 363. O baltă neclintită, lucie ca un argint nou, se descoperi deodată într-o văiugă. SADOVEANU, O. VII 27. Poteca se încovoia peste o adîncătură așezată ca o șa pe două văiuge. id. ib. V 456. – Variantă: văioágă, văioage (DUMITRIU, N. 223), s. f.
VĂIÚGĂ2, văiugi, s. f. (Regional) Cărămidă nearsă, turnată în forme; chirpici.
văiúgă s. f., g.-d. art. văiúgii; pl. văiúgi
văiúgă s. f., g.-d. art. văiúgii; pl. văiúgi
VĂIÚGĂ s. (GEOGR.) (reg.) văioagă. (O ~ între dealuri.)
VĂIÚGĂ s. v. chirpici.
văiúgă (-gi), s. f. – (Banat) Chirpici, cărămidă uscată la aer. Sb. valjak (Candrea).
VĂIÚGĂ ~gi f. reg. Vale mică, îngustă și puțin adâncă. /vale + suf. ~ugă
văĭoágă și văĭúgă f., pl. oage, ugĭ. Est. Vălcea. – Pl. -e: avea cărărĭ înspre doŭă văĭuge (Sadov. VR. 1930, 9-10, 193). V. dolie.
VĂIU s. (GEOGR.) (reg.) văioagă. (O ~ între dealuri.)
văiu s. v. CHIRPICI.
văiúgă, s.f. – v. vaiog („cărămidă nearsă”).
văiúgă, s.f. – v. vaiog.

văiugă dex

Intrare: văiugă (vale)
văioagă substantiv feminin
văiugă 2 pl. -e substantiv feminin
văiugă 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: văiugă (cărămidă)
văiugă 1 pl. -i substantiv feminin