Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru v─âitare

VĂIETÁ vb. I v. văita.
VĂIETÁRE s. f. v. văitare.
V─éIT├ü, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se t├óngui, a se lamenta, a se v─âiera. ÔÖŽ (Despre unele p─âs─âri ╚Öi animale) A scoate sunete, ╚Ťipete t├ónguitoare ╚Öi prelungi. Tranz. A pl├ónge, a comp─âtimi pe cineva. ÔÖŽ Refl. A-╚Öi exprima (├«n cuvinte) necazul, nemul╚Ťumirea, durerea. [Var.: v─âiet├í vb. I] ÔÇô Din vai.
V─éIT├üRE, v─âit─âri, s. f. Faptul de a (se) v─âita; strig─ât de suferin╚Ťa; lamentare; vaiet, v─âit─âtur─â. [Var.: v─âiet├íre s. f.] ÔÇô V. v─âita.
VĂIETÁ vb. I v. văita.
VĂIETÁRE s. f. v. văitare.
V─éIT├ü, v├íit, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se t├óngui, a se lamenta, a se v─âiera. ÔÖŽ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ÔÖŽ Tranz. A pl├ónge, a comp─âtimi pe cineva. ÔÖŽ Refl. A-╚Öi exprima (├«n cuvinte) necazul, nemul╚Ťumirea, durerea. [Var.: v─âiet├í vb. I] ÔÇô Din vai.
V─éIT├üRE, v─âit─âri, s. f. Faptul de a (se) v─âita; strig─ât de suferin╚Ť─â; lamentare; vaiet, v─âit─âtur─â. [Var.: v─âiet├íre s. f.] ÔÇô V. v─âita.
VĂIETÁ vb. I v. văita.
VĂIETÁRE s. f. v. văitare.
V─éIT├ü, vait, vb. I. Refl. (╚śi ├«n forma v─âieta) A scoate vaiete; a striga, a pl├«nge, a se t├«ngui (de durere); a se v─âiera. Avramicu se v─âita, cu m├«nile la t├«mple. SADOVEANU, O. VII 79. Am fost am─âr├«t ╚Öi m-am v─âitat, am rupt cu din╚Ťii sc├«ndur─â hambarului. POPA, V. 313. De-al meu propriu vis, mistuit m─â vaiet. EMINESCU, O. I 199. Ah! ziceau ei v─âiet├«ndu-se: s├«ntem pierdu╚Ťi. DR─éGHICI, R. 10. ÔŚŐ Fig. Afar─â, v├«nturile sf├«r╚Öitului de toamn─â se v─âitau ├«n livezile urcate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. ╚śi, ca org─â colosal─â, geme tot, ÔÇô se vait─â tot. MACEDONSKI, O. I 162. ÔÖŽ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre; a urla. Auzi prin bezn─â lupii cum se v─âiet─â? BENIUC, V. 39. ÔÖŽ Tranz. A comp─âtimi pe cineva. Nu te vait eu pe tine. ÔÇô Variant─â: v─âiet├í, v├íiet, vb. I.
V─éIT├üRE, v─âit─âri, s. f. (╚śi ├«n forma v─âietare) Faptul de a se v─âita; strig─ât de suferin╚Ť─â, vaiet. Auzii uit ╚Ťip─ât ╚Öi-o v─âietare, care ├«i umplu inima de. jale. ISPIRESCU, L. 90. ╚Üipetele, v─âietarea, gem─âtul celor ce mor ├«ngrozesc pe c─âl─âtorul ce-╚Öi urmeaz─â calea sa. NEGRUZZI, S. I 127. ÔŚŐ Fig. Porumbi╚Ťa cea alb─â ii dezmierda prin ├«ntuneric, c├«nd cu vesele c├«nt─âri, c├«nd cu bl├«nde v─âiet─âri. ODOBESCU, S. III 202. ÔÇô Variant─â: v─âiet├íre s. f.
văitá (a se ~) (văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 3 se váită, 1 pl. ne văitắm
văitáre (văi-) s. f., g.-d. art. văitắrii; pl. văitắri
văitá (sil. vă-i-/văi-)/văietá vb., ind. prez. 1 sg. váit/váiet, 3 sg. și pl. váită/váietă, 1 pl. văităm/văietăm
văitáre/văietáre s. f., g.-d. art. văitării/văietării; pl. văitări/văietări
VĂITÁ vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cânta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. v. geme.
VĂITÁRE s. v. văitat.
A VĂITÁ váit tranz. (persoane) A regreta cu îndurerare; a compătimi; a plânge. [Sil. vă-i-; Var. a văieta] /Din vai
A SE VĂITÁ mă váit intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văicărui; a se lamenta. /Din vai
văietà v. a-și exprima durerea cu glasul jelitor: plânge și se văietă.
2) v├í─şet (m─â) ╚Öi (ma─ş des) va─şt, a -├í v. refl. (d. va─ş; alb. va─şt├│n─ş). Scot strig─âte de durere sa┼ş de ├«ntristare: pl├«ngea ╚Öi se v─âita c─â nu ma─ş poate suferi. ÔÇô ╚śi m─â va─şer, a se v─â─şera (dup─â ╚Öu─şer) la Barac. Dos. ╚ÖiÔÇÖn P. P.
VĂITA vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plînge,a se tîngui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a geme, a se lamenta, a se tîngui, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (Se ~ de durere.)
V─éITARE s. boceal─â, bocire, bocit, c─âinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamenta╚Ťie, pl├«ngere, pl├«ns, t├«nguial─â, t├«nguire, t├«nguit, v─âitat, vait─âtur─â, (pop., fam. ╚Öi peior.) v─âic─âreal─â, (pop.) jeluial─â, (├«nv. ╚Öi reg.) ol─âl─âire, (reg.) v─âierare, v─âierat, (├«nv.) obidire, olec─âire. (Las─â ~!)

V─âitare dex online | sinonim

V─âitare definitie

Intrare: v─âita
v─âieta conjugarea I grupa I verb reflexiv
v─âita conjugarea I grupa I verb reflexiv
  • silabisire: v─âi-ta
Intrare: v─âitare
v─âitare substantiv feminin
  • silabisire: v─âi-ta-re
v─âietare substantiv feminin