văietare definitie

2 intrări

24 definiții pentru văietare

VĂIETÁ vb. I v. văita.
VĂIETÁRE s. f. v. văitare.
VĂITÁ, vait, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre unele păsări și animale) A scoate sunete, țipete tânguitoare și prelungi. Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văietá vb. I] – Din vai.
VĂITÁRE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferința; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietáre s. f.] – V. văita.
VĂIETÁ vb. I v. văita.
VĂIETÁRE s. f. v. văitare.
VĂITÁ, váit, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ♦ Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ♦ Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văietá vb. I] – Din vai.
VĂITÁRE, văitări, s. f. Faptul de a (se) văita; strigăt de suferință; lamentare; vaiet, văitătură. [Var.: văietáre s. f.] – V. văita.
VĂIETÁ vb. I v. văita.
VĂIETÁRE s. f. v. văitare.
VĂITÁ, vait, vb. I. Refl. (Și în forma văieta) A scoate vaiete; a striga, a plînge, a se tîngui (de durere); a se văiera. Avramicu se văita, cu mînile la tîmple. SADOVEANU, O. VII 79. Am fost amărît și m-am văitat, am rupt cu dinții scîndură hambarului. POPA, V. 313. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet. EMINESCU, O. I 199. Ah! ziceau ei văietîndu-se: sîntem pierduți. DRĂGHICI, R. 10. ◊ Fig. Afară, vînturile sfîrșitului de toamnă se văitau în livezile urcate, bubuiau, se mai ogoiau. SADOVEANU, O. I 330. Și, ca orgă colosală, geme tot, – se vaită tot. MACEDONSKI, O. I 162. ♦ (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre; a urla. Auzi prin beznă lupii cum se văietă? BENIUC, V. 39. ♦ Tranz. A compătimi pe cineva. Nu te vait eu pe tine. – Variantă: văietá, váiet, vb. I.
VĂITÁRE, văitări, s. f. (Și în forma văietare) Faptul de a se văita; strigăt de suferință, vaiet. Auzii uit țipăt și-o văietare, care îi umplu inima de. jale. ISPIRESCU, L. 90. Țipetele, văietarea, gemătul celor ce mor îngrozesc pe călătorul ce-și urmează calea sa. NEGRUZZI, S. I 127. ◊ Fig. Porumbița cea albă ii dezmierda prin întuneric, cînd cu vesele cîntări, cînd cu blînde văietări. ODOBESCU, S. III 202. – Variantă: văietáre s. f.
văitá (a se ~) (văi-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă vait, 3 se váită, 1 pl. ne văitắm
văitáre (văi-) s. f., g.-d. art. văitắrii; pl. văitắri
văitá (sil. vă-i-/văi-)/văietá vb., ind. prez. 1 sg. váit/váiet, 3 sg. și pl. váită/váietă, 1 pl. văităm/văietăm
văitáre/văietáre s. f., g.-d. art. văitării/văietării; pl. văitări/văietări
VĂITÁ vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cânta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. v. geme.
VĂITÁRE s. v. văitat.
A VĂITÁ váit tranz. (persoane) A regreta cu îndurerare; a compătimi; a plânge. [Sil. vă-i-; Var. a văieta] /Din vai
A SE VĂITÁ mă váit intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văicărui; a se lamenta. /Din vai
văietà v. a-și exprima durerea cu glasul jelitor: plânge și se văietă.
2) váĭet (mă) și (maĭ des) vaĭt, a v. refl. (d. vaĭ; alb. vaĭtónĭ). Scot strigăte de durere saŭ de întristare: plîngea și se văita că nu maĭ poate suferi. – Și mă vaĭer, a se văĭera (după șuĭer) la Barac. Dos. și’n P. P.
VĂITA vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plînge,a se tîngui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a geme, a se lamenta, a se tîngui, (înv. și reg.) a (se) scrivi. (Se ~ de durere.)
VĂITARE s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitat, vaitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

văietare dex

Intrare: văita
văieta conjugarea I grupa I verb reflexiv
văita conjugarea I grupa I verb reflexiv
  • silabisire: văi-ta
Intrare: văitare
văitare substantiv feminin
  • silabisire: văi-ta-re
văietare substantiv feminin