văietătură definitie

12 definiții pentru văietătură

VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.
VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.
VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.
VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.
VĂIETĂTÚRĂ s. f. v. văitătură.
VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. (Și în forma văietătură) Văitare, lamentare, tînguire. Printre văitături le ia gologanii. STANCU, D. 354. Văietătură unui părinte Din orice parte-ți iese nainte. VĂCĂRESCU, P. 481. – Variantă: văietătúră s. f.
văitătúră (văi-) s. f., g.-d. art. văitătúrii; pl. văitătúri
văitătúră/văietătúră s. f., g.-d. art. văitătúrii/văietătúrii; pl. văitătúri/văietătúri
VĂITĂTÚRĂ s. v. văitat.
VĂITĂTÚRĂ ~i f. Sunet plin de jale; vaiet; văicăreală; tânguire. [G.-D. văităturii] /a se văita + suf. ~tură
văĭetătúră f., pl. ĭ. Cant. Vaĭet.
VĂITĂTU s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)

văietătură dex

Intrare: văitătură
văietătură substantiv feminin
văitătură substantiv feminin
  • silabisire: văi-tă-tu-ră