VĂDUVÍE s. f. Stare de văduv; timp petrecut de cineva ca văduv; văduvire. – Văduv + suf. -ie.

VĂDUVÍE s. f. Stare de văduv; timp petrecut de cineva ca văduv; văduvire. – Văduv + suf. -ie.

VĂDUVÍE s. f. Starea, situația de văduv (sau de văduvă). Tudor, după o văduvie tristă de atîta vreme, a dat peste o iubire nouă și s-a hotărît să se însoare a doua oară. GALACTION, O. I 111. Nu s-a speriat de văduvie, căci ea a purtat de grija gospodăriei și cînd trăia Ioniță. REBREANU, R. I 149. Împărăteasa, rămasă singură, plîngea cu lacrimi de văduvie singurătatea ei. EMINESCU, N. 3.

văduvíe s. f., art. văduvía, g.-d. văduvíi, art. văduvíei

văduvíe s. f., art. văduvía, g.-d. văduvíi, art. văduvíei; pl. văduvíi

VĂDUVÍE s. (reg.) vădănie, văduvire, (înv.) sărăcie.

VĂDUVÍE f. 1) Stare de văduv. 2) Durata acestei stări. [G.-D. văduviei] /văduv + suf. ~ie

văduvie f. 1. starea văduvului sau a văduvei; 2; fig. dezolare: țara este ’n văduvie AL.

văduvíe f. Starea de văduv, de văduvă.

VĂDUVIE s. (reg.) vădănie, văduvire, (înv.) sărăcie.

VĂDUVIE. Subst. Văduvie, văduvire (rar), vădănie (rar). Văduv, vădan (pop.), văduvoi (augm.), vădăoi (reg.); văduvă, văduvioară (dim.), văduviță, văduvoaie (augm.), vădană (pop.), vădancă (pop.). Adj. Văduv, vădan (pop.), văduvit. Vb. A-și pierde soțul (soția), a rămîne văduv, a văduvi, a vădăni (rar), a lăsa văduv. V. celibat, divorț.