văduvi definitie

25 definiții pentru văduvi

VĂDÚV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care și-a pierdut soțul sau soția prin deces și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.
VĂDUVÍ, văduvesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face, a lăsa pe cineva văduv. ♦ Tranz. Fig. A lăsa pe cineva singur, a lipsi pe cineva de ceva. 2. Intranz. A duce viață de văduv. – Din văduv.
VẮDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Bărbat) care și-a pierdut soția prin moarte sau (femeie) care și-a pierdut soțul prin moarte și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.
VĂDUVÍ, văduvesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A rămâne sau a face, a lăsa pe cineva văduv. ♦ Tranz. Fig. A lăsa pe cineva singur, a lipsi pe cineva de ceva. 2. Intranz. A duce viață de văduv. – Din văduv.
VẮDUV, văduvi, adj. m. (Despre bărbați; adesea substantivat) Căruia i-a murit soția sau care a divorțat și nu s-a recăsătorit. Mă numesc Ion, Sînt văduv de o lună jumătate. Am copii și zece socri: cinci neveste-nmormîntate. EFTIMIU, Î. 18. Sînt văduv de vro zece ani. COȘBUC, P. I 230. ◊ Fig. Lipsit de ceva, liber, gol. În curînd scaunul Moldovei e văduv. DELAVRANCEA, A. 54. Tristele diminețe... Ne vor afla cu jale p-un văduv, pustiu pat? ALEXANDRESCU, M. 155.
VĂDÚVĂ, văduve, adj. f. (Despre femei) Căreia i-a murit soțul sau care a divorțat și nu s-a recăsătorit. Eu holtei, mîndra văduvă, Dorul plînge în zori de ziuă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 104. ◊ (Substantivat) Deși călca spre treizeci și opt de ani, văduva Irimiei era încă frumoasă și părea tînără. SADOVEANU, O. VII 90. Ah, războiul blestemat Cîte văduve-a lăsat în durere și cîți prunci Au rămas orfani de-atunci. TOPÎRCEANU, M. 241. El lua paraua de nafură a văduvei și bucățica de pîine din gura orfanului. VLAHUȚĂ, O. A. I 218. ◊ Fig. Lipsit de ceva, liber, gol. Duzii bătrini de pe marginile drumului își scuturau ușor ramurile mai subțiri, văduve, învăluite de fîșii ușoare de aburi reci. DUMITRIU, B. F. 58. [Cuvintele] au rămas văduve de sens real. GHEREA, ST. CR. II 34. – Variantă; (regional) văduă (JARNÍK-BÎRSEANU, la CADE) adj. f.
VĂDUVÍ, văduvesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la persoane) A face să devină văduv, a lăsa văduv (sau văduvă). Pe copii ți-i faci orfani, Văduvești soția. NECULUȚĂ, Ț. D. 41. Îndărăt cu potera, Că-ți văduvesc cucoana. MAT. FOLK. 383. ◊ Refl. Copil mic mi-am sărăcit, Pe mine m-am văduvit? BIBICESCU, P. P. 345. ◊ Fig. A lăsa pe cineva singur, a lipsi de ceva. Curtea noastră-oi părăsi, Pe mama oi văduvi. BIBICESCU, P. P. 303. 2. Intranz. A rămîne, a deveni văduv (sau văduvă). Văduvind tinerica, Părinții ei o luară. PANN, P. V. II 84. Doamna ta să văduvească, Neamul tău să calicească. ALECSANDRI, P. P. 181. ♦ A trăi în văduvie, a duce viață de văduv. A lăsat.... la ceasul morții ei și cu jurămînt ca împăratul, soțul ei, să nu văduvească. ISPIRESCU, L. 306.
vắduv adj. m., s. m., pl. vắduvi; adj. f., s. f. vắduvă, pl. vắduve
văduví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văduvésc, imperf. 3 sg. văduveá; conj. prez. 3 să văduveáscă
văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; f. sg. văduvă, pl. văduve
văduví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văduvésc, imperf. 3 sg. văduveá; conj. prez. 3 sg. și pl. văduveáscă
VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)
VĂDUVÍ vb. (Mold. și Bucov.) a vădăni. (~ de peste un an.)
VĂDUVÍ vb. v. lipsi.
vắduv (-vi), s. m.1. bărbat care și-a pierdut soția prin moarte. – 2. (Adj.) Vid, liber, gol. – Var. Trans. văduu, vădan, Mold. văduvoi, vădăoi, văduoi, Trans. văduvariu, vădulariu. Mr. veduu. Lat. vĭdŭus (Pușcariu 1851; REW 9321), cf. it. vedovo, prov. vezoa, fr. veuf, cat., sp. viudo, port. viuvo. Pentru evoluția celui de-al doilea v, cf. it. vedovo și măduvă (Tiktin; după părerea eronată a lui Cihac, II, 443 și Conev 59, din sl. vidova „văduvă”). Uz general (ALR, I, 279). Vădan, pe care Tiktin îl găsește greu de explicat, trebuie să fie în loc de *văduvan, cf. văduvoi față de văduoi. – Der. văduvă (var. vădană, văduvoaie, văduvoaie, văduvioară, văduviță), s. f. (femeie căreia i-a murit soțul), din lat. vĭdŭa (după Miklosich, Lexicon, 116, din sl. vĭdova); văduvioară (var. văduviță), s. f. (pește, Idus melatonus; plantă, Scabiosa atotpurpurea); văduvi (var. Mold. vădăni), vb. (a rămîne văduv; a lipsi de, a lăsa gol); văduvie (var. Mold. vădanie), s. f. (starea de văduv sau de văduvă); vădu(v)esc, adj. (de văduv).
VẮDUV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care și-a pierdut (prin moarte) soțul sau soția și nu s-a mai recăsătorit. /<lat. viduus, ~ua
A VĂDUVÍ ~ésc 1. tranz. (persoane) 1) A face să rămână văduv (sau văduvă). 2) fig. A lipsi de îngrijire; a lăsa în voia soartei. 2. intranz. 1) A rămâne văduv (sau văduvă). 2) A fi văduv. /Din văduv
văduv a. și m. 1. bărbat rămas fără soție (prin moarte sau despărțenie); 2. fig. lipsit de: oraș văduv de locuitori. [Vechiu-rom. văduu (cf. Mold. vădăoiu, văduvoiu (CR.) = lat. VIDUUS].
văduvì v. a rămânea văduv.
vắduv, -ă adj. și s. (lat. vĭduus, vĭdua, de unde vrom. văduŭ, văduŭă [văduo, ca noo îld. noŭă]. Apoĭ s’a făcut văduvă, care a prefăcut masculinu văduŭ în văduv. It. védovo, -va, pv. vezoa, fr. veuf, veuve, cat. viuda, sp. viudo, viuda, pg. viuvo, -va. V. vădană). Rămas fără soție (pin moarte): om văduv, femeĭe văduvă; un văduv, o văduvă. Fig. Rar. Lipsit de: un sat văduv de locuitorĭ. – În est masc. și văduvóĭ.
văduvésc v. tr. (d. văduvă). Fac văduv orĭ văduvă: războĭu văduvise multe femeĭ. Fig. Lipsesc, despoĭ: România șĭ-a reluat provinciile de care era văduvită. V. intr. Trăĭesc văduv: mulțĭ anĭ a văduvit.
VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)
VĂDUVĂ s. (reg.) vădancă, (Mold., Bucov. și Transilv.) vădană. (I-a murit soțul, a rămas ~.)
VĂDUVI vb. (Mold. și Bucov.) a vădăni. (~ de peste un an.)
văduvi vb. v. LIPSI.

văduvi dex

Intrare: văduv (adj.)
văduv 1 adj. adjectiv
Intrare: văduvi
văduvi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: văduv (s.m.)
văduv 2 s.m. substantiv masculin admite vocativul