Dicționare ale limbii române

2 intrări

26 definiții pentru vădit

VĂDÍ, vădesc, vb. IV. Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta. ♦ A da pe față, a denunța, a demasca. – Din sl. vaditi.
VĂDÍT, -Ă, vădiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este limpede, clar, evident. – V. vădi.
VĂDÍ, vădesc, vb. IV. Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta. ♦ A da pe față, a denunța, a demasca. – Din sl. vaditi.
VĂDÍT, -Ă, vădiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este limpede, clar, evident. – V. vădi.
VĂDÍ, vădesc, vb. IV. Tranz. 1. A face să se vadă, să fie evident; a pune în evidență, a dovedi, a arăta. Viața industrială o vădeau coșurile înalte ale fabricilor și uzinelor. STANCU, U.R.S.S. 177. Mîinile ei desfăcură pachetul și afișe vechi, strînse de o jumătate de veac, apăreau... ca să vădească mai bine drepturile ei. ANGHEL, PR. 120. Ochii, spălăciți și leneși, vădeau o minte somnoroasă. HOGAȘ, M. N. 32. Păru-i blond și moale ca mătasa Grumazul alb și umeri-i vădea. EMINESCU, O, IV 355. ◊ Refl. Să dai dascălului meu răsplata după cele ce se vor vădi. SADOVEANU, D. P. 23. 2. (Cu privire la persoane) A da de gol, a da pe față, a denunța. Înțelese că nu-i bine să-l vădească în acel loc față cu toți. SADOVEANU, Z. C. 260. ◊ Refl. Eu fusei pricina de se vădi vătavul. NEGRUZZI, S. II 236.
VĂDÍT, -Ă, vădiți, -te, adj. Care este limpede, evident, dat pe față, dovedit. Craiul voia pace cu padișahul, și nu se cădea ca un sfetnic, față de toată lumea, să facă un legămînt prea vădit. SADOVEANU, O. VII 97. Cu vădită nemulțumire, oaspete meu își luă rămas bun. C. PETRESCU, S. 177. Influența mediului imediat înconjurător asupra artistului e prea vădită. GHEREA, ST. CR. II 20. ♦ (Adverbial) În mod clar, lămurit. Pe mine reclama m-a interesat întotdeauna, încearcă Oanță să-i explice, vădit încurcat. SAHIA, N. 104. Vădit jicnită de aluzia mea, Magda se dusese. HOGAȘ, M. N. 31. Trăsura cea fină și amară dimprejurul gurii lui se adînci vădit. EMINESCU, N. 71.
vădí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vădésc, imperf. 3 sg. vădeá; conj. prez. 3 să vădeáscă
vădí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vădésc, imperf. 3 sg. vădeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vădeáscă
VĂDÍ vb. 1. v. manifesta. 2. v. denota. 3. a arăta, a manifesta, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea lombară.)
VĂDÍ vb. v. denunța, pârî, reclama, spune.
VĂDÍT adj. 1. v. categoric. 2. v. clar. 3. v. evident. 4. v. indiscutabil. 5. v. notoriu. 6. v. fățiș.
A vădi ≠ a masca, a voala
vădí (-désc, -ít), vb.1. A acuza, a inculpa. – 2. A denunța, a pîrî, a indica. – 3. A publica, a pune în evidență, a demonstra. – Var. vedi. Sl. vaditi „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 442; Conev 101). Primul sens este înv.Der. vădit, adj. (evident); vadnic, adj. (acuzator), înv.; văditor, adj. (acuzator; indicator). Cf. vădeală.
A VĂDÍ ~ésc tranz. 1) A scoate la iveală; a remarca; a releva; a decela; a evidenția. 2) (persoane) A arăta așa cum este; a da pe față; a da de gol; a trăda; a destăinui. /<sl. vaditi
A SE VĂDÍ mă ~ésc intranz. A se face văzut; a ieși la iveală; a se releva. /<sl. vaditi
VĂDÍT1, vădită (vădiți, vădite) Care se vede dintr-o dată; care se observă la prima vedere; evident. /v. a (se) vădi
VĂDÍT2 adv. Cu claritate; limpede. /v. a (se) vădi
vădì v. 1. a ieși la lumină, a se face cunoscut: o să se vădească nelegiuitul păcat PANN; 2. a denunța: să nu mă vădești ISP. [Slav. VADITI, a pârî, a bănui].
vădit a. și adv. învederat.
1) vădésc v. tr. vedesc.
2) vădésc v. tr. (vsl. vaditi, a acuza, de unde și ung. vádolni, a acuza, văd, acuzațiune. V. vadnic și sfădesc). Vechĭ. Calomniez. Denunț, pîrăsc, acuz, daŭ de gol.
vădít, -ă adj. din vedit, d. a se vedĭ. V. vedesc). Evident, învederat: lucru vădit. Adv. Vădit că e așa!
vedésc și (ob.) vădésc v. tr. (vsl. vesti-vedon, a duce [de ex., la lumină] și infl. de vădesc 2 saŭ și fără asta, ca năvădesc. V. do-, ne- și răz-vedesc). Scot, arăt: pe cînd roĭbu păștea, Ĭon vădea azima, plosca și mĭelu fript, lelița se vădea pintre stejarĭ (Tel. VR. 1911, 10, 7). Fig. Scot în evidență (în relief), dovedesc: a vădi dreptatea. V. refl. Acest geograf se vedește că greșește (Tkt); a trebuit să vie războĭu ca să se vedească asta (Șez. 30, 201). V. vădit, evidențiez.
vădi vb. v. DENUNȚA. PÎRÎ. RECLAMA. SPUNE.
VĂDI vb. 1. a arăta, a demonstra, a dovedi, a manifesta. (~ reale aptitudini pentru...) 2. a arăta, a atesta, a denota, a indica, a releva, a trăda. (Proiectul întocmit ~ competența autorului lui.) 3. a arăta, a manifesta, (fig.) a acuza. (~ dureri în regiunea lombară.)
VĂDIT adj. 1. categoric, cert, evident, incontestabil, indiscutabil, necontestabil, necontestat, nediscutabil, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, sigur, (livr.) indubitabil, peremptoriu. (A manifestat o superioritate ~.) 2. clar, evident, flagrant, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.) 3. apreciabil, categoric, considerabil, evident, important, însemnat, mare, sensibil, simțitor. (O ameliorare ~ a stării bolnavului.) 4. categoric, evident, flagrant, indiscutabil, izbitor. (Un adevăr ~.) 5. evident, învederat, notoriu, patent, (fig.) patentat. (O hoție ~.) 6. declarat, deschis, fățiș, mărturisit, recunoscut, (livr.) manifest. (Dușman ~ al războiului.)

Vădit dex online | sinonim

Vădit definitie

Intrare: vădi
vădi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
Intrare: vădit
vădit adjectiv