văcarul definitie

3 intrări

13 definiții pentru văcarul

VĂCÁR, văcari, s. m. 1. Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.
VĂCÁR, văcari, s. m. 1.Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.
VĂCÁR, văcari, s. m. Om care duce vacile satului la păscut și le păzește. V. păstor, cioban, bouar. Văcarii împresurați de cîini... aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Ajunge pe înnoptate la curtea boierească... el Stoicea, văcarul din Alăutești. GALACTION, O. I 51. De nu m-ar fi oprit văcarul satului, aș fi nimerit desigur și cîte un graure din cei cari zboară printre vitele din cireadă. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. A se supăra (sau a se mînia) ca văcarul pe sat, se spune atunci cînd cineva, supărîndu-se fără temei, crede că pedepsește pe altul, dar în realitate se păgubește pe sine însuși.
văcár s. m., pl. văcári
văcár s. m., pl. văcári
VĂCÁR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)
VĂCÁRUL s. art. v. alcor.
VĂCÁR ~i m. 1) Lucrător care paște și îngrijește vacile. ◊ A se supăra ca ~ul pe sat a se supăra fără nici un motiv. /vacă + suf. ~ar
văcar m. păzitor de vaci.
văcár m. (d. vacă, it. vaccajo, pv. vaquier, fr. vacher, sp. vaquero, pg. vaqueiro. D. rom. vine rut. vakar). Păzitor de vacĭ. A te supăra ca văcaru pe sat, a te supăra din senin și fără ca cel pe care te-aĭ supărat să știe că eștĭ supărat. – Fem. văcăreasă și -íță.
VĂCAR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)
văcarul s. art. v. ALCOR.
a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.

văcarul dex

Intrare: văcar
văcar admite vocativul substantiv masculin
Intrare: Văcarul
Văcar 1 s.m.art. (numai) singular substantiv propriu masculin articulat
Intrare: văcarul
văcarul