văcar definitie

2 intrări

12 definiții pentru văcar

VĂCÁR, văcari, s. m. 1. Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.
VĂCÁR, văcari, s. m. 1.Persoană care duce la păscut și păzește vacile. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală, situată în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.
VĂCÁR, văcari, s. m. Om care duce vacile satului la păscut și le păzește. V. păstor, cioban, bouar. Văcarii împresurați de cîini... aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Ajunge pe înnoptate la curtea boierească... el Stoicea, văcarul din Alăutești. GALACTION, O. I 51. De nu m-ar fi oprit văcarul satului, aș fi nimerit desigur și cîte un graure din cei cari zboară printre vitele din cireadă. ODOBESCU, S. III 23. ◊ Expr. A se supăra (sau a se mînia) ca văcarul pe sat, se spune atunci cînd cineva, supărîndu-se fără temei, crede că pedepsește pe altul, dar în realitate se păgubește pe sine însuși.
văcár s. m., pl. văcári
văcár s. m., pl. văcári
VĂCÁR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)
VĂCÁR ~i m. 1) Lucrător care paște și îngrijește vacile. ◊ A se supăra ca ~ul pe sat a se supăra fără nici un motiv. /vacă + suf. ~ar
văcar m. păzitor de vaci.
văcár m. (d. vacă, it. vaccajo, pv. vaquier, fr. vacher, sp. vaquero, pg. vaqueiro. D. rom. vine rut. vakar). Păzitor de vacĭ. A te supăra ca văcaru pe sat, a te supăra din senin și fără ca cel pe care te-aĭ supărat să știe că eștĭ supărat. – Fem. văcăreasă și -íță.
VĂCAR s. (Transilv. și Ban.) ciurdar, (Mold.) haidău. (E ~ul satului.)
VĂCAR subst. 1. – (Paș); – Onuț (Met 224). 2. Vacare-Roibul, Ioan (A Gen I 61); Vacarea (sic) țig. (16 AII 73); Văcărea țig. (16 B I 151). 3. Vacarciuc, F. act. 4. Văcărescu fam. boierească, nume de moșier, în calitate de proprietar al satului Văcărești (r. Titu); -l, Petru 1517 (16 B I 119). 5. Văcărașu, (IS 276). 6. Văcărei s. în munții Balcani; -u, I. (RI XVIII 40). 7. Văcărița, R., munt., 1625 (Sd VII 272). 8 + suf. augm. -an: Văcărean buc. (M Put 131).
a se supăra ca văcarul pe sat expr. a se supăra fără motiv pe cineva.

văcar dex

Intrare: văcar
văcar admite vocativul substantiv masculin
Intrare: Văcar
Văcar