VĂCĂRÍ, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

VĂCĂRÍT s. n. Dare care se plătea în Evul Mediu în Țara Românească pentru fiecare cap de vită. – Vacă + suf. -ărit.

VĂCĂRÍ, văcăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce la păscut și a păzi vacile. – Din văcar.

VĂCĂRÍT s. n. Dare care se plătea în evul mediu în Țara Românească pentru fiecare cap de vită. – Vacă + suf. -ărit.

VĂCĂRÍ, văcăresc, vb. IV. Intranz. A păzi vacile, a face meseria de văcar.

VĂCĂRÍT s. n. Dare care se plătea odinioară în Principatele romîne pentru fiecare cap de vită. Ei au plătit în tot anul haraciul, ploconul bairamului, văcăritul. BĂLCESCU, O. I 17.

văcărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcărésc, imperf. 3 sg. văcăréa conj. prez. 3 să văcăreáscă

văcărít s. n.

văcărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. văcărésc, imperf. 3 sg. văcăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. văcăreáscă

văcărít s. n.

VĂCĂRÍT s. (IST.) (înv.) ajutorință. (~ul era o dare percepută pe cap de vită.)

A VĂCĂRÍ ~ésc intranz. A fi văcar. /Din văcar

VĂCĂRÍT n. (mai ales în Moldova medievală) Dare pentru vite (plătită în bani). /vacă + suf. ~ărit

văcărit n. dare pe vitele cornute (dela 10 parale până la 66 de fiecare vită): birul cel mai greu, scornit în 1579 de Iancu Vodă Sasul, Domnul Moldovei, fu desființat de Const. Vodă Racoviță în 1763.

văcărít n., pl. urĭ. Vechĭ. Un bir în banĭ pe vacĭ, boĭ și caĭ (orĭ din zece vite una). Era biru cel maĭ greŭ, scornit în 1579 de Ĭancu Sasu, domnu Moldoveĭ.

VĂCĂRIT s. (IST.) (înv.) ajutorință. (~ era o dare percepută pe cap de vită.)

văcărí, văcăresc, vb. tranz. – (reg.; înv.) A coace pâine (văcăreață): „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco, 1990: 251). – Et. nec.

văcărí, vb. tranz. – (înv.) A coace pâine (văcăreață): „Miresucă, struț tomnit, / Si-ț-a dor de văcărit / Șî cu feciori de grăit” (Ștețco 1990: 251). – Et. nec.