VĂCĂLÍE, văcălii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) văcălie-de-brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) văcălie-de-fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) văcălie-de-mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) văcălie-de-salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens). – Veacă (reg. „văcălie” < sl.) + suf. -ălie.

VĂCĂLÍE, văcălii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) văcălie de brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) văcălie de fag = ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) văcălie de mesteacăn = ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) văcălie de salcie = ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens). – Veacă (reg. „văcălie” < sl.) + suf. -ălie.

VĂCĂLÍE, văcălii, s. f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului și a baniței; veșcă. L-a luat [chimirul] ca pe o văcălie de ciurel, pe ciomag. STANCU, D. 21. Îl joacă cu viclenie În ciur fără văcălie. PANN, P. V. N 158. 2. Nume dat la diferite specii de ciuperci cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor și din care se prepară iasca: a) văcălie-de-brad = ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galben-roșcată (Fomes marginatus); b) văcălie-de-fag = babiță; c) văcălie-de-mesteacăn = ciupercă de forma unei copite, cenușiu-roșcată, acoperită ou o pieliță subțire și netedă (Piptoporus betulinus); d) văcălie-de-salcie = ciupercă cu pălăria bombată, cu miros plăcut de- anason (Trametes suaveoleus).

văcălíe (reg.) s. f., art. văcălía, g.-d. art. văcălíei; pl. văcălíi, art. văcălíile

văcălíe-de-brad (plantă) (reg.) s. f., art. văcălía-de-brad, g.-d. art. văcălíei-de-brad; pl. văcălíi-de-brad, art. văcălíile-de-brad

văcălíe s. f., art. văcălía, g.-d. art. văcălíei; pl. văcălíi, art. văcălíile

văcălíe-de-brád s. f.

VĂCĂLÍE s. 1. veșcă, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. v. iască. 3. văcălie de fag v. babiță, iască.

VĂCĂLÍE s. v. bor, margine.

VĂCĂLÍE ~i f. 1) Marginea de lemn ori de tinichea a sitei sau a ciurului. 2) Nume dat unor specii de ciuperci necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiurile arborilor. [G.-D. văcăliei] /<sl. vieko + suf. ~ălie

băcălie (văcălie) f. Mold. buretele de iască numit în Muntenia babiță. [V. văcălie].

văcălie f. 1. cerc de coajă de arbore în jurul pietrelor de moară, împiedecând risipirea făinei; 2. colacul de lemn în jurul ciurului: îl joacă cu viclenie în ciur fără văcălie PANN; 3. Mold. rondul unei pălării; 4. Bot. Mold. ciupercă din a carii carne se face iască, burete din care se fac dopuri. [Dial., Prahova, vășcălie (de moară), dintr’un primitiv vășcă, conservat de sinonimul Mold. veșcă (v. acest termen)].

văcălíe, vășcălíe și veșcălíe f. (d. veacă, și veșcă. D. rom. vine rut. vakeliĭa, vekeliĭa, burete de ĭască). Cerc lat (ca cel din prejuru petreĭ de moară, cel care formează cĭuru orĭ sita, o baniță, o cutie ș. a.). Burete din care se face ĭască. Trans. (văcălie). Marginea pălăriiĭ.

VĂCĂLIE s. 1. veșcă, (Transilv.) veacă. (~ sitei, a ciurului.) 2. (BOT.) văcălie de fag (Ganoderma applanatum) = babiță.

văcălie s. v. BOR. MARGINE.

văcălíe, văcălii, s.f. – (reg.; bot.) Burete ce crește pe trunchiuri de fagi și din care se face iasca (Ganoderma applanatum). – Din veacă (< slov. veka) + suf. -ălie (DEX, MDA). Cuv. rom. > ucr. vakeliǐa „burete de iască” (Scriban).

văcălíe, -i, s.f. – (bot.) Burete ce crește pe trunchiuri de fagi și din care se face iasca (Ganoderma applanatum). – Din veacă (< slov. veka) + -ălie (MDA).

Văc/an, -ălie, -eni, -otești, -ulești v. Vacă 2-5.