vânturile definitie

59 definiții pentru vânturile

VĂRSÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) vărsa. 2. (Med.; pop.; și în sintagma vărsat mare) Variolă. ◊ Vărsat negru = formă gravă de variolă, în care pustulele de pe corp sunt foarte numeroase și pline cu sânge, apărând ca niște pete negre. Vărsat de vânt = (Pop.) varicelă. – V. vărsa.
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea niciun ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.
VĂRSÁT1 s. n. 1. Faptul de a (se) vărsa. 2. (Med.; pop.) Variolă. ◊ Vărsat negru = formă gravă de variolă, în care pustulele de pe corp sunt foarte numeroase și pline cu sânge, apărând ca niște pete negre. Vărsat de vânt = varicelă. (Pop.) Vărsat mare = scarlatină. (Pop.) Vărsat mic = pojar. – V. vărsa.
VÂNT, vânturi, s. n. 1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei. ◊ Vânt rău = întâmplare nenorocită care lovește pe cineva. ◊ Loc. adv. Ca vântul = foarte repede. ◊ Expr. Ce vânt te aduce? se spune cuiva care a venit pe neașteptate. A se așterne vântului = a alerga foarte repede. A se duce pe aripi de vânt = a se duce foarte repede. Bate vântul, se spune când un loc, de obicei populat, este (temporar) pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vântul în buzunare = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. A arunca banii în vânt = a cheltui fără socoteală. Din (sau de la) cele patru vânturi = din toate părțile, de pretutindeni. A vedea dincotro bate vântul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. A-l bate vântul (pe cineva) = a fi extrem de slab sau de slăbit. (Rar) A se duce pe vânturi = a se risipi, a se prăpădi. 2. Aer, văzduh. ◊ Loc. adv. În vânt = a) în gol; b) în sus; c) fig. fără folos, zadarnic. 3. Curent de aer creat pe cale artificială (cu un dispozitiv, cu evantaiul etc.). 4. (În expr.) A face vânt = a) a împinge, a arunca, a azvârli; p. ext. a da afară (dintr-o slujbă); b) (fam.) a scăpa de cineva. A-și face (sau, rar, a-și da) vânt = a-și lua avânt, a porni cu viteză, cu avânt. A lua vânt = (despre cai) a porni, cu viteză mare (scăpând de sub controlul conducătorului). 5. (Astron.; în sintagma) Vânt solar = flux de protoni și neutroni emiși continuu de Soare. – Lat. ventus.
VĂRSÁT1 s. n. Faptul de a (se) vărsa; vărsare (4), revărsat. Din vărsatul zorilor, Din cîntatul cocoșilor. MARIAN, INS. 71. Cînd fu vărsatul de zori, Stanca-mi vărsa la sudori. MAT. FOLK. 115.
VĂRSÁT2 s. n. Variolă. Era de-o talie de mijloc, avea o figură spirituală și plăcută, dar stricată în junețea lui de vărsat. BĂLCESCU, O. I 93. La cea față smedișoară, Cu cosița gălbioară Și cu semne de vărsat. MAT. FOLK. 80. ◊ Expr. Stricat (ciupit sau cu semne) de vărsat = cu pielea (obrazului) acoperită de cicatrice (lăsate de variolă). ◊ Compuse: vărsat-de-vînt = varicelă; vărsat-negru = formă grea de variolă, în care beșicuțele ieșite pe corp sînt foarte numeroase și pline cu sînge, apărînd ca niște pete negre; (popular) vărsat-mare = scarlatină; vărsat-mic = pojar.
VÎNT, vînturi, s. n. 1. Deplasare a unei mase de aer, provocată de diferența de presiune din atmosferă. Frumoasă ești, pădurea mea, Cîndumbra-i încă rară Șt printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPÎRCEANU, B. 8. Codrii-alene cîntă-n drumul Vîntului de-amurg. COȘBUC, P. I 315. Vîntul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dăți, Numai tu de după ele Vecinie nu te mai arăți! EMINESCU, O. I 113. ◊ (În comparații, mai ales în basme, pentru a arăta repeziciunea mersului, a mișcării) Se apropia ca vîntul de iute. ISPIRESCU, L. 6. Cum să te duc, ca vîntul ori ca gîndul? CREANGĂ, P. 197. ◊ Fig. Unde l-au minat vînturile întimplării? SADOVEANU, O. I 419. Vînt turbat v. turbat (3). Vînt rău (sau, rar, vînturi rele) = (în superstiții) vînt care ia oamenilor mințile, îi schilodește sau îi ologește; (cu sens atenuat) întîmplare nenorocită care lovește pe cineva. Mai tîrziu, cînd m-am făcut mare, vînturi rele se abătură peste sufletul meu. DUNĂREANU, CH. 59. Un vînt rău pesemne a dat peste dînsa, sărmana! CREANGĂ, O. A. 137. ◊ Expr. A se da în vînt după... v. d a3 (III 4). Ce (sau care) vînt te aduce? = ce întîmplare te-a făcut să vii aici? Care vînt la noi te-aduce? EFTIMIU, Î. 102. Da’ ce vînt te-a adus și cum ai putut răzbate prin aceste locuri? CREANGĂ, P. 90. Da’ ce vînt te-o adus pe la noi, soro dragă? ALECSANDRI, T. 408. A se așterne vîntului = a alerga foarte repede. Fug caii duși de spaimă și vîntuiui s-aștern. EMINESCU, O. I 98. Vorbă-n vînt = vorbă fără temei, fără rost. Am zis și eu, ia așa, o vorbă în vînt. CREANGĂ, P. 133. A se duce (sau a se aduce) pe aripi de vînt = a se duce (sau a fi adus) de vînt, p. ext. foarte repede. Furtuna cînd pe aripi de vînturi se aduce, Ce-i pasă unei frunze de frunza ce se duce? MACEDONSKI, O. I 48. M-am dus Pe aripi de vînt, Pe sus de pămînt. TEODORESCU, P. P. 374. Bate vîntul, se spune cînd un loc, de obicei populat, este pustiu. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) vîntul în buzunar = a nu avea nici un ban, a fi foarte sărac. Din (sau de la) cele patru vînturi = de pretutindeni. Lemnele și piatra s-au strîns din cele patru vînturi și satul a început să crească. BOGZA, C. O. 240. Scuipa călugărul de parcă descînta de deochi tuturor stihiilor de la cele patru vînturi. HOGAȘ, M. N. 118. A arunca banii în vînt = a cheltui fără socoteală. A vedea dincotro bate vîntul = a-și da seama de o situație, înainte ca lucrurile să se precizeze cu claritate. (Rar) A se duce pe vînturi = a se risipi (ca scrumul); a se prăpădi. [Ale turcilor] oase-n Dunăre cădea, Scrum pe vînturi se ducea. TEODORESCU, P. P. 549. 2. Aer, văzduh. Harapnicul se mlădia în vînt ca un șarpe negru. SADOVEANU, O. I 449. ♦ Loc. adv. În vînt = a) în gol. [Calul] odată se ridica mai sus decît zmeul, și el da în vînt. ISPIRESCU, L. 27; b) fig. fără folos, zadarnic. Ei numai doar durează-n vînt Deșerte idealuri.EMINESCU, O. I 177; c) în sus. Din șanț... se repede un cățel murdar, cu coada în vînt. REBREANU, I. 11; d) în dezordine. Cu pletele în vînt. 3. (În expr.) A face (sau a face cuiva) vînt = a) a pune în mișcare aerul, a produce un curent de aer (de obicei pentru a face cuiva răcoare). Au început să-i facă vînt cu niște apărători de pene mlădioase. CARAGIALE, O. III 73. S-a dus... Din papuci tat pleoscăind, Din rochie vînt făcînd. TEODORESCU, P. P, 153; b) a împinge cît colo, izbindu-l cu putere; p. ex t. a face pe cineva să plece repede, a da afară, a expedia. Le făcu la amîndoi vînt pe ușă. SADOVEANU, O. I 50. I-a făcut vînt scaunului cu piciorul, pînă în perete. C. PETRESCU, Î. II 230. Dă ne ducem la prefect, ne trimite la potropop, de mergem la potropop, ne face și el vînt la mitropolie. STĂNOIU, C. I. 18. A-și face (mai rar a-și da) vînt = a-și lua avînt (pentru a porni cu viteză). Își făcu vînt și cu un pas uriaș, ca pentru dînsul, se repezi spre ladă. HOGAȘ, M. N. 149. Unul din lăutari îl luă în cîrcă și, cînd își făcu vînt, se aruncă drept în slava cerului. ISPIRESCU, L. 110. Ramul tînăr vînt să-și deie Și de brațe-n sus s-o ieie. EMINESCU, O. I 122. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai) A lua vînt = a porni razna (scăpînd de sub controlul conducătorului). Moșule, ia seama de ține bine telegarii ceia, să nu ieie vînt. CREANGĂ, A. 127.
!róza-vấnturilor (reprezentare grafică) s. f. art., g.-d. art. rózei-vấnturilor
vărsát s. n.
vărsát-de-vấnt (pop.) s. n.
vânt s. n., pl. vấnturi
róza-vânturilor s. f.
vărsát s. n.
vânt s. n., pl. vânturi
BRÂUL-VÂNTULUI s. v. piedicuță.
BRÂUȘORUL-VÂNTULUI s. v. piedicuță.
MANȘĂ DE VÂNT s. mânecă de vânt.
MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manșă de vânt.
VĂRSÁT s. 1. vărsare. (~ul unui lichid în lighean.) 2. (MED.) variolă, (rar) verolă mică, (pop.) bubat, bubă. 3. v. vărsat de vânt v. varicelă. 4. vărsat negru = bubat negru.
VĂRSÁT s. v. scarlatină.
VĂRSAT MÍC s. v. pojar, rujeolă.
VÂNT s. (FIZIOL.) gaz, pârț, (pop.) bășină, fâsâială, (prin Bucov. și Maram.) târtâită, (fam.) pam.
VÂNTUL NÉGRU s. v. austru.
vînt (-turi), s. n.1. Deplasare pe orizontală a unei mase de aer. – 2. Aer. – 3. Aruncătură, efort sau impuls pentru a arunca. – 4. Împingere, ghiont. – Mr. vimtu, megl. vint, istr. vintu. Lat. ventus (Pușcariu 1897; REW 9212), cf. vegl. viant, it., port. vento, prov., fr., cat. vent, sp. viento. – Der. vîntăraie, s. f. (vînt mare, vijelie); vîntos, adj. (cu vînt); vîntoasă, s. f. (vînt mare, vijelie; stafie, iele), în Mold. și Trans.; vîntoaică, s. f. (vijelie); vîntui, vb. (a înnebuni, a zăpăci; a șuiera), în Mold. datorat credinței despre puterea malefică a anumitor vînturi, cf. vîntoasă; vînturel, s. m. (gaie, Falco tinnunculus); vînturos, adj. (cu vînt, furtunos); vîntura, vb. (a alege boabele de grîu; a supune la vînt, a ventila; a împrăștia, a risipi, a ciurui, a scutura; a examina; a cutreiera, a umbla de colo colo), mr. vintur(are), der. intern. sau din lat. ventĭlāre (Diez, Gramm., I, 619), vulg. ventŭlāre (Tiktin; Pascu, I, 185; Candrea; Graur, Rom., L, 508); vîntură-lume (var. vîntură-țară), s. m. (aventurier, vagabond); vînturător, adj. (aventurier, pribeag); vînturătoare (var. Trans. vînturașcă), s. f. (mașină de treierat); svînturat(ic), s. m. (aventurier; amărît, nenorocit), la care sensul al doilea, folosit de scriitorii romantici, traduce it. sventurato (după Densusianu, Hlr., 167 și Pușcariu 1946, de la un lat. *exventŭlāre); svînta, vb. (a aerisi, a usca la vînt; a muștrului, a bate), mr. azvimtur(are), megl. izvintar(ari), der. intern sau, poate, de la un lat. *exventāre (Pușcariu 1945), cf. calabr. sbentare; avînta, vb. (a mînui, a învîrti amenințător; a repezi, a da impuls; a lansa, a zvîrli; refl., a se arunca, a se ridica, a se exalta); avînt, s. n. (impuls; însuflețire, elan), deverbal. – Din rom. provine ngr. σβουντονρίζω (Murnu 40; Ramondo, Arch. glott. it., XXXII, 82).
VĂRSÁT2 n. pop. Boală epidemică de natură virotică caracterizată prin erupții de vezicule (sau pete roșii) pe suprafața pielii, care, uscându-se, lasă cicatrice; variolă. ◊ ~ negru variolă hemoragică. ~ de vânt boală contagioasă care se manifestă prin febră și erupție veziculară; varicelă. ~ mare boală contagioasă (frecventă la copii) care se manifestă prin febră și erupție roșie pe tot corpul, urmată de cojirea pielii; scarlatină. ~ mic boală contagioasă la copii, care se manifestă prin apariția unor pete roșii pe piele; rujeolă; pojar; cori. /v. a (se) vărsa
VÂNT ~uri n. 1) Mișcare naturală a maselor de aer, provocată de diferența de temperatură și presiune atmosferică dintre două regiuni ale globului. ~ uscat. ~ cald. ~ de miazăzi.A se duce (a porni, a fugi) ca ~ul a merge (a porni, a fugi) foarte repede. Vorbă-n ~ vorbă fără rost. A-i bate (sau a-i sufla cuiva) ~ul în buzunare (sau prin pungă) a nu avea nici o para chioară; a fi lipsit de mijloace. A arunca banii în ~ a cheltui bani fără rost, pe nimicuri. A se duce pe ~(uri) a se risipi; a se împrăștia; a se pierde; a dispărea. A vedea dincotro bate ~ul a se adapta unei situații, fără a ține seama de principii. A se da în ~ după cineva (sau ceva) a dori mult pe cineva (sau ceva). A-și face (sau a face cuiva) ~ a) a crea un curent de aer pe cale artificială (cu ventilatorul, evantaiul etc.); b) a îmbrânci, a da afară pe cineva; c) a accelera o acțiune. A-și lua ~ a o porni cu viteză. 2) Înveliș gazos care înconjoară Pământul; atmosferă; aer. ◊ În ~ a) în gol; b) în zadar, fără nici un rost; c) în sus. /<lat. ventus
vărsat n. 1. vomitare: doftorie de vărsat; 2. numele popular al variolei: erupțiune de bubulițe.
vânt n. 1. mișcare mai mult sau mai puțin repede a aerului: vânt ușor, tare; de vânt, boală băbească, analogă cu de dânsele, și cauzată de un vânt rău; instrumente de vânt, în cari sunetul se produce prin aerul introdus, ca flautul, cornul, etc.; 2. aer agitat prin un mijloc particular: a face vânt cu o apărătoare; a face vânt, a da drumul, a o lua la fugă; 3. fugă impetuoasă: ține telegarii să nu iea vânt CR.; 4. aer în genere: cine seamănă vânt, culege furtună Isp.; a vorbi în vânt, în deșert; 5. fig. suflare: de al patimilor vânt GR. AL.-vântul cel sălbatic al durerii EM.; 6. vânt turbat, uragan și în special eterul sau regiunea cea mai înaltă a atmosferei unde (crede poporul) păsările turbează sau amețesc recăzând pe pământ. [Lat. VENTUS].
vărsát n., pl. urĭ. Acțiunea de a vărsa: medicament de vărsat (vomitiv). Variolă, adică boală ale căreĭ bube „se varsă, se revarsă” pe pelea omuluĭ.
vînt n., pl. urĭ (lat. vĕntus, it. pg. vento, pv. fr. cat. vent, sp. viento). Mișcare a aeruluĭ cauzată de diferența de temperatură într’o regiune oare-care: vîntu adie, bate (orĭ suflă) turbat. Fig. Zbucĭum: vîntu patimilor. A face vînt, a sufla cu foĭu saŭ a agita evantaliu ca să te răcoreștĭ. Fig. A împinge ca să ajungă maĭ departe: a face vînt (și: a face forță) unor copiĭ care se daŭ în leagăn. A împinge, a îmbrînci: ĭ-a făcut un vînt de-a ajuns afară. A ajuta să se înalțe răpede în rang: partidu ĭ-a făcut vînt. A-șĭ lua vînt, a se porni pe o fugă dezordonată, cum fac caiĭ cînd se sperie. Fig. A se aprinde, a se porni într’o acțiune. A te da în vînt după cineva, după ceva, a-țĭ plăcea foarte. Nu știa nicĭ vîntu, nicĭ pămîntu, nu știa nimenĭ, era absolut secret. Vîntu cel turbat, V. turbat. În vînt, în zădar, fără folos: a munci, a vorbi în vînt. Prov. Cine seamănă vînt, culege furtună, cine stîrnește un lucru, trebuĭe să se aștepte la urmărĭ. – Austru e vîntu de vest în Oltenia. (V. gorneag) și’n vestu Munteniiĭ și de sud în estu Munteniiĭ. Băltărețu e cel de sud în Munt. și de est în R. S. Brașoveanu e cel de nord în Mușcel. Crivățu e cel de est în Munt. și de est orĭ nord-est în R. S. și’n Mold. Hațeganu e cel de nord în Mehedințĭ. Munteanu e cel de nord în Munt. și de vest în R. S. V. furtună, uragan, vifor, vijălie, viscol.
brîul-vîntului s. v. PIEDICUȚĂ.
brîușorul-vîntului s. v. PIEDICUȚĂ.
VĂRSAT s. 1. vărsare. (~ unui lichid în lighean.) 2. (MED.) variolă, (rar) verolă mică, (pop.) bubat, bubă. 3. (MED.) vărsat de vînt = varicelă.
vărsat s. v. SCARLATINĂ.
vărsat mic s. v. POJAR. RUJEOLĂ.
VÎNT s. (FIZIOL.) gaz, pîrț, (pop.) bășină, fîsîială, (prin Bucov. și Maram.) tîrtîită, (fam.) pam.
vîntul negru s. v. AUSTRU.
VÎNT. Subst. Vînt, vîntuleț (dim.), vîntușor (rar), vînticel, vîntișor; boare, adiere, aburire (fig.), abureală (fig.), oloreală (reg.), olorit (reg.), briză, reveneală, răcoreală, răcoare; suflare, curent; rafală, răbufneală, răbufnire; vîrtej, volbură. Furtună, tornadă, uragan, taifun, ciclon, tempestă (livr.), tempestate (înv.); vîntoasă, vîntoaie (pop.), vîntăraie; vifor (pop.), viforeală (pop.), viforîre (pop.), viforniță (pop.), viscol, viscoleală, viscolire, viscolitură (pop.), vijelie, vîjgăraie (reg.). Vînt local; vînt regulat. Acvilon; alizee; armatan; austru; băltăreț; bora; contraalizeu; coșavă; crivăț; foen; mistral; muson; pasat; simun; siroco; traistă-goală (reg.); zapat (reg.).; zefir. Adj. Vîntos, vînturos (înv.), de vînt, cu vînt; furtunos, tempestuos (livr.), viforos (pop.), viforatic (pop.), înviforat (pop.), viscolos; bătut de vînt, bîntuit de furtună; viscolit. Eolian. Vb. A bate vîntul, a sufla vîntul, a vîntui; a adia, a aburi (fig.), a olori (reg.), a viforî (pop.), a învifora (pop.); a se stîrni vîntul, a se dezlănțui furtuna. A vui, a mugi, a urla, a vîjîi. V. dezastru, fenomene atmosferice, zgomot.
MÂNECĂ DE VÂNT dispozitiv pentru indicarea direcției și a intensității vântului, format dintr-un sac de pânză tronconic, montat pe un cadru metalic care se poate roti în jurul unui ax vertical. Mâneca de vânt se instalează pe aeroporturi la un loc vizibil și cât mai înalt. Este indispensabilă în probele de precizia aterizării.
mașină de vânt (it. colifona; fr. éoliphone; germ. Windmaschine), pseudoinstrument alcătuit dintr-un cilindru mare de lemn care, prin rotirea cu ajutorul unui mâner, freacă o bucată de mătase sau tafta, întinsă pe un stativ de lemn. Se obțin sunete asemănătoare rafalelor de vânt, cu înălțimi și intensități variabile. M. a fost utilizată de R. Strauss în Don Quichotte de M. Ravel în Daphnis și Chloe, de R. Vaughan Williams în Simfonia Antarctica.
vărsát, s.n. – 1. Vaccin împotriva vărsatului de vânt (ALRRM, 1969: 146). 2. (med.) Varicelă; boală infantilă (ALRRM, 1969: 155). – Din vărsa (< lat. versare) + suf. -at (DEX, MDA).
vărsát, s.n. – 1. Vaccin împotriva vărsatului de vânt (ALR 1969: 146). 2. (med.) Varicelă; boală infantilă (ALR 1969: 155). – Din vărsa (< lat. versare) + -at.
AURA POPULARIS (lat.) vântul popularității, trece la mulțime – Vergiliu, „Eneida”, VI, 816; Horațiu, „Ode”, III, 2, 20. Popularitate ieftină.
INSULELE DE SUB VÂNT 1. Leeward Island sau Islas de Sotavento, lanț de insule în partea de E a Mării Caraibilor, în N Antilelor Mici, dispuse sub forma unui arc de cerc, între insulele Virgine în NV și ins. Dominica (inclusiv) în SSE. Numite astfel de spanioli datorită poziției lor la adăpostul vânturilor predominante dinspre NE. Ins. pr.: Anguila, Antigua, Barbuda, Saint, Kitts, Nevis, Saint Christopher, Montserrat, Basse-Terre, Marie Galante, Dominica ș.a. 2. Leeward Islands sau Îles sous le Vent, grup de insule vulcanice și coraligene în partea de S a Oc. Pacific, în V Insulelor Societății. Cuprinde ins. Bora-Bora, Huahiné, Maupiti, Raïatea, Tahaa; 474 km2. 3. Lanț de insulițe vulcanice și coraligene, de stânci și bancuri de nisip, nelocuite, situat în partea centrală a Oc. Pacific, la 2.011 km VNV de ins. Hawaii (de care aparțin din 1959). Ins. pr.: Nihoa, Necker, Gardner, Pinnacles, Laysan, Lisianski, Pearl, Hermes, Kure (sau ins. Ocean).
INSULELE VÂNTULUI 1. Windward Island, lanț de insule în E Mării Caraibilor, în partea central-sudică a Antilelor Mici, între Ins. Martinica (inclusiv) la N și ins. Grenada (inclusiv) la S. Numite astfel datorită poziției lor în bătaie vânturilor predominante dinspre NE. Ins. pr.: Martinica (Martinique), Saint Lucia, Saint Vincet, Barbados, Bequia, Carriacon, Grenada ș.a. 2. Îles du Vent, grup de insule vulcanice și coraligene în Oc. Pacific, în partea de E a Insulelor Societății, cuprinzând ins. Tahiti, Moorea, Mehetia, Tetiaroa, și arh. Tubuai; 1.210 km2.
PEȘTERA VÂNTULUI, cea mai lungă peșteră din România (34.000 m, totalul galeriilor), situată pe versantul de N al masivului Pădurea Craiului (M-ții Apuseni), pe stg. Crișului Repede, la 300 m alt., în arealul com. Șuncuiuș, jud. Bihor. Explorată prima oară în 1957. Dezvoltată pe calcare triasice, peștera este constituită dintr-un sector inferior, parcurs de un râu subteran, și unul superior (fosil), cu martori de eroziune (terase, sedimente etc.). Morfologic se relevă prin niveluri de eroziune cu meandre suprapuse și o mare varietate de forme concreționare. Faună cavernicolă săracă, reprezentată de viermi de apă (Mylanchulus cavensis, Stenonchulus troglodytes) și coleoptere (Phalenon moczáryi). Greu accesibilă. Monument al naturii.
QUI UTITUR MENDACIIS HIC PASCIT VENTOS (lat.) cine se bizuie pe minciuni se hrănește cu vânt – În românește: cine seamănă minciună culege vânt.
a aștepta să vadă dincotro bate vântul expr. a fi prudent, a sta în expectativă
a fute buha / vântul expr. (obs.) a lenevi, a trândăvi.
a paște bobocii / muștele / vântul expr. a pierde vremea fără rost.
a scuipa contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de orientare.
a se da după cum bate vântul expr. (peior.) a fi oportunist.
a se duce ca vântul și ca gândul expr. a călători foarte rapid.
a se pișa (în) contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de tact apărând o cauză dinainte sortită eșecului.
a ști dincotro bate vântul expr. a intui corect elementele care pot influența evoluția unui eveniment.
a trage bășini / vânturi expr. (vulg.) a elimina gaze intestinale / pârțuri.
a vedea dincotro bate vântul expr. a intui evoluția evenimentelor.
a-i sufla vântul în pungă / prin buzunare expr. a rămâne fără bani.
după cum bate vântul expr. în funcție de context / de conjunctură.

vânturile dex

Intrare: vânt
vânt substantiv neutru
Intrare: roza-vânturilor
roza-vânturilor substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: vărsat (s.n.)
vărsat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
vărsat-de-vânt (numai) singular substantiv neutru
Intrare: brâul-vântului
brâul-vântului substantiv neutru articulat
Intrare: brâușorul-vântului
brâușorul-vântului substantiv neutru articulat