vântură-țară definitie

7 definiții pentru vântură-țară

VÎNTURĂ-ȚÁRĂ s. m. Hoinar, aventurier. Omul ăsta e om, nu e vîntură-țară. ARDELEANU, D. 187.
vấntură-țáră s. m. și f., g.-d. lui vấntură-țáră; pl. vấntură-țáră
vântură-țáră s. m. invar.
VÂNTURĂ-ȚÁRĂ s. v. aventurier.
vântură-țară m. aventurier.
vî́ntură-lume și vî́ntură-țară m. fără pl. Aventurier: un vîntură-țară, niște vîntură-țară.
vîntură-ța s. v. AVENTURIER.

vântură-țară dex

Intrare: vântură-țară (s.f.)
vântură-țară 2 s.f. invariabil substantiv feminin
Intrare: vântură-țară (s.m.)
vântură-țară 1 s.m. invariabil substantiv masculin