VĂLVĂTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

VÂLVĂTÁIE, vâlvătăi, s. f. Flacără mare; pălălaie, vâlvoare[1], vâlvă, bobotaie. [Pr.: -ta-ie. – Var.: vălvătáie, vâlvotáie s. f.] – Din vâlvă (după pălălaie, bobotaie).[1]

VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

VĂLVĂTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

VÂLVĂTÁIE, vâlvătăi, s. f. Flacără mare; pălălaie, vâlvoare[1], vâlvă, bobotaie. [Pr.: -ta-ie. – Var.: vălvătáie, vâlvotáie s. f.] – Din vâlvă (după pălălaie, bobotaie).[1]

VÂLVOTÁIE s. f. v. vâlvătaie.

VĂLVĂTÁIE s. f. v. vîlvătaie.

VÎLVĂTÁIE, vîlvătăi, s. f. Flacără, pară înaltă de foc; bobotaie, vîlvoare, pălălaie. Ciocanele fierarului, în scînteile spulberate de vîlvătăi, parcă băteau tactul melodiilor sălbatice. SADOVEANU, O. I 388. Colo cătră sară Strașina de paie A-nceput să ardă Foc cu vîlvătaie. GOGA, C. P. 75. Isprăvnicelul îngrijise de un foc ce ardea cu vîlvătăi și care făcea ca întunecimea de primprejur să pară mai deasă. MACEDONSKI, O. III 11. – Variante: vălvătáie (BENIUC, V. 92, SADOVEANU, Î. A. 58), vîlvotáie (ISPIRESCU, L. 347) s. f.

VÎLVOTÁIE s. f. V. vîlvătaie.

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătắii; pl. vâlvătắi

vâlvătáie s. f., art. vâlvătáia, g.-d. art. vâlvătăii; pl. vâlvătăi

VÂLVĂTÁIE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pârjol, văpaie, vâlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vâlvaie, vâlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (O imensă ~ de la incendiu.)

VÂLVĂTÁIE vâlvătăi f. Foc mare, cu văpăi; vâlvoare; pălălaie. [G.-D. vâlvătăii] /Din vâlvă

vălvătaie f. flacără mare. [V. vălvoare, influențat de sinonimul bobotaie].

vîlvătáĭe și -otáĭe f., pl. ăĭ (d. vîlvă și -táĭe din bobotaĭe). Vest. Bobotaĭe, pălălaĭe, bîlbără, mare flacără.

VÎLVĂTAIE s. flăcăraie, pară, pălălaie, pîrjol, văpaie, vîlvoare, (rar) pălălaică, (pop.) bobot, bobotaie, (reg.) pălălăială, vîlvaie, vîlvăraie, (prin vestul Transilv.) babură, (Olt.) bălbălău. (O imensă ~ de la incendiu.)