vâlvorare definitie

2 intrări

7 definiții pentru vâlvorare

VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.
VÂLVORÁ, pers. 3 vâlvorează, vb. I. Intranz. (Rar; despre foc) A arde cu flăcări mari, a scoate vâlvătăi. – Din vâlvoare.
VÎLVORÁ, pers. 3 vîlvorează, vb. I. Intranz. (Rar) A se aprinde, a arde cu flăcări mari, a scoate flăcări. Focul ce dormise sutimi de ani sub cenușă a vîlvorat la o adiere misterioasă. MACEDONSKI, O. IV 115. ◊ Fig. Obrajii lui vîlvorară. MACEDONSKI, O. III 67. Dar largile buchete de trandafiri sîngerii... vîlvorau printre frunzele lor verzi și ruginii. id. ib. 96.
VÎLVORÁRE s. f. Faptul de a vîlvora; vîlvoare, vîlvătaie. (Fig.) Jar și vîlvorare soarele urcat-a, Arde grîu-n flăcări pîn’la brîu crescut. MACEDONSKI, O. I 187.
vâlvorá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză
vâlvorá vb., ind. prez. 3 sg. vâlvoreáză
vîlvoréz și -ăréz v. tr. (d. vîlvoare). Munt. Rar. Rîdic vîlvoare, ard cu mare flacără. V. refl. Focu s’a învîlvorat. V. învîlvoĭez.

vâlvorare dex

Intrare: vâlvora
vâlvora conjugarea a II-a grupa I verb intranzitiv unipersonal
Intrare: vâlvorare
vâlvorare substantiv feminin